x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun EXCLUSIV / Ioan Gavrilescu: Gheorghe Tadici va fi demis iar eu voi ajunge la Hypo Viena!

EXCLUSIV / Ioan Gavrilescu: Gheorghe Tadici va fi demis iar eu voi ajunge la Hypo Viena!

de Ovidiu Ciutescu    |    10 Iun 2008   •   00:00
EXCLUSIV / Ioan Gavrilescu: Gheorghe Tadici va fi demis iar eu voi ajunge la Hypo Viena!

11:30 Gheorghe Tadici va fi demis marţi de la cîrma Oltchim Rm. Vîlcea, locul său urmînd să fie ocupat de slovenul Tonje Tiselj. Ştirea, bombastică, a fost demontată de conducerea campioanei României printr-o afirmaţie retorică.

Gheorghe Tadici va fi demis marţi de la cîrma Oltchim Rm. Vîlcea, locul său urmînd să fie ocupat de slovenul Tonje Tiselj. Ştirea, bombastică, a fost demontată de conducerea campioanei României printr-o afirmaţie retorică.

Ioan Gavrilescu, preşedintele Oltchim Rm. Vîlcea, a declarat pentru Jurnalul Naţional, că zvonurile care circulă pe această temă sînt la fel de veridicice precum „numirea mea, de pildă, la conducerea Hypo Viena”.

×
Subiecte în articol: magazin