x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun EXCLUSIV: Ştefan Birtalan a fost supus unei operaţii de transplant de ficat

EXCLUSIV: Ştefan Birtalan a fost supus unei operaţii de transplant de ficat

de Ovidiu Ciutescu    |    05 Iun 2008   •   00:00
EXCLUSIV: Ştefan Birtalan a fost supus unei operaţii de transplant de ficat

10:30 • Fosta mare glorie a handbalului românesc, Ştefan Birtalan, a fost supus unei operaţii de transplant de ficat. Intervenţia chirurgicală a fost realizată de profesorii Irinel Popescu şi Tulbure la Spitalul Fundeni. În vîrstă de 60 de ani, fostul campion mondial suferea de mai mulţi ani de hepatită C.

Fosta mare glorie a handbalului românesc, Ştefan Birtalan, a fost supus unei operaţii de transplant de ficat. Intervenţia chirurgicală a fost realizată de profesorii Irinel Popescu şi Tulbure la Spitalul Fundeni. În vîrstă de 60 de ani, fostul campion mondial suferea de mai mulţi ani de hepatită C.

GOLGHETERUL. „Ştefan a intrat în operaţie miercuri, la ora 9.00. Din păcate pentru el, altă alternativă nu avea. Din fericire, totul este sub control”, a comentat pentru Jurnalul Naţional fostul său coleg Cornel Oţelea. Şi Cristian Gaţu, preşedintele FRH, a dat asigurară că fosta mare glorie a ieşit cu bine de pe masa de operaţie. Născut în 1948, în com. Jibou, jud. Salaj, Birtalan ajunge în 1970 la Steaua Bucuresti. Deţine un palmares sportiv stralucitor: medaliat cu aur, asemenea intregii echipe de handbal a României, campioană mondială în 1970 (Franţa) si în 1974 (RDG), cînd Ştefan Birtalan este declarat golgeter (43 de goluri); medaliat cu bronz la JO din 1972 şi cu argint la JO din 1976; cu echipa de club a fost multiplu campion naţional şi a cucerit CCE, în 1977. Timp de 12 ani, a fost considerat ca unul dintre cei mai eficienţi jucători de handbal ai lumii, avînd la activ peste 700 de goluri înscrise. A activat ca antrenor atît la echipa naţională de seniori şi de tineret, cît şi al echipei sale de club Steaua. De asemenea, a condus echipe de club din Italia si Qatar. Pentru meritele sale i s-a acordat, în 1974, titlul de Maestru emerit al sportului.

×
Subiecte în articol: magazin