Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul unui manelist introvertit – 5 februarie
Ş- acu'? Uite-ma! Ma simt ca domnu' ministru interimar la Justitie si pe deplin la Armată, domnul Meleşcanu... Parc-am pus fundu' p-un arici nebărbierit de trei zile...
Ş- acu'? Uite-ma! Ma simt ca domnu' ministru interimar la Justitie si pe deplin la Armată, domnul Meleşcanu... Parc-am pus fundu' p-un arici nebărbierit de trei zile...
Jurnalul unui manelist introvertit – 5 februarie
Ce mai zi! Am umblat ieri brambura prin tot oraşu’ încercând să găsesc ceva din entuziasmu' francofon al românilor. Îmi povestea tata, Dumnezeu să-l ierte, ce de popor bucureştean îşi întrerupsese întrecerea socialistă din fabrici şi uzine şi ieşise-n stradă, care cu steguleţe, care cu copilu’ pe umeri, care la o promenadă cu gagica prin Cişmigiu, să-l vază, cu motociclişti, pe marele De Gaulle. Şi ieri? Micu’ Paris îşi vedea de treburile zilei. Grijile zilei de mâine să fie mai importante? Blazarea prea mare? Lipsa de PR în promovarea evenimentului? Sau, stau eu şi mă gândesc acu’, cei 5 cm din tocurile domnului Sarcozi, nu l-au adus nici măcar până la umarul celui ce-a condus Franţa Liberă?
Cum v-am zis şi ieri, n-a ieşit paranghelie, din păcate. A contat şi vremea. C-un bob zăbavă... altfel ar fi zâmbit florile, altfel s-ar fi simţit colţu’ de iarbă crudă şi altfel era aerul împrimăvărat de mirosul de mititei pe grătare. Oamenii au fost sobri şi s-au tratat la nivel înalt c-un parteneriat strategic. Atât de strategic zicea domnu’ Stan, că e aproape similar c-o cerere de logodna adresată nevestei. Golănie mare! Domnu’ Stan are sigur parapăn pe Băse! Ce la americani nu se reînnoiesc jurămintele matrimoniale când îi apucă strechea?. Asta s-a ,întamplat şi ’eri. Ne iubim mai mult cu Franţa decât cu alţii, să fie clar. Şi dintr-atâta dragoste cică ne-am hotarât să salvam din anarhie bravul popor prieten şi frate ciadian cu 120 de bucăţi de vajnici fii sub haina militară. A zis-o tot domnu’ Stan care-ar fi ascultat neşte comunicate venite din Quai d’Orsay, locul în care-şi ţin franceji afacerile externe. Desantul asta mă cam pune pe gânduri. O s-ajung ca Madonna să cânt prin ţări streine... Ba-n Afganistan, ba-n Irak....Da’ le dau cu flit, că nu-mi bag io pielea-n saramură, dividiuri la greu, empetreiuri că-s adeptu’ tehnicii moderne.
Ş-acu bomba! M-a sunat ieri un văr. Mai îndepărtat, şi ca grad de rudenie, şi ca cetăţenie. E francez get-beget, înca din ’90, de cand cu prima mineriada, a fost pe val. Chivernisit, aranjat bine-merci, are-o şcoală de acordeoane. Are ş-o poza cu Manu Chao, pe perete în sufragerie. Si i se-nsoară copilu'. Pentru a treia oară. Copilăreşte cam mult. Da' din nou cu pirostrii, cu masă mare. Noblesse oblige! Si m-a întrebat dacă nu mă intereseaza să onorez masa c-o cântare, pe plaiurile lor. Io, lenevos din fire, refuz elegant, că-s angajat deja, că ştie bine ce agendă încărcată am... Nici chip să înţeleagă! Si-mi zice: "Iţi dau ceva. Arde, să pună cu botul pe labe concurenţa filfizoană!". Si-mi da pe mess poza... Rămân bouche-bee. Mă scarpin la tâmple. Cer explicaţii... Cică se întâmpla in Rouen, pe când cu incendiu, şi a făcut valuri în presa regională pe vremea aceea. Că era David Bowie să se ia la cuţite cu-al nostru, parte-n parte. Că doar Securitatea a fost în stare să întrerupă o aşa idilă. Au intoxicat-o pe săraca fată cu neşte convorbiri telefonice atât de explicite , de n-a mai vrut să-l vază-n veci. Cu dezvaluirea sub ochi se ridică şi ceaţa minţii. Acu' realizez de ce nu veni Carla la Bucureşti. Şi l-a trimis pe tat'su-n loc. Impovărat probabil de scrisorele albastre, făcâd retur de scrisorele roz. Fără de reproşuri, rămânem prieteni, nu?. Parfum de iubire pierdută-n vremuri.... Eh! Si probabil că domnu' socru a avut şi menirea de-a ţine în frâu orice cotitură a discuţiei inter-prezidenţiale pe tema respectivă. Oare Băse o avea ţurloaiele umflate şi gura pungă d-atâta nevorbit?
Mă trezesc fluierând... "King of the bongo, king of the bongo bong / Hear me when I come, baby, king of the bongo, king of the bongo bong..." Le roi est mort! Vive les presidents!
Ş- acu'? Uite-ma! Ma simt ca domnu' ministru interimar la Justitie si pe deplin la Armată, domnul Meleşcanu... Parc-am pus fundu' p-un arici nebărbierit de trei zile...
Ce mai zi! Am umblat ieri brambura prin tot oraşu’ încercând să găsesc ceva din entuziasmu' francofon al românilor. Îmi povestea tata, Dumnezeu să-l ierte, ce de popor bucureştean îşi întrerupsese întrecerea socialistă din fabrici şi uzine şi ieşise-n stradă, care cu steguleţe, care cu copilu’ pe umeri, care la o promenadă cu gagica prin Cişmigiu, să-l vază, cu motociclişti, pe marele De Gaulle. Şi ieri? Micu’ Paris îşi vedea de treburile zilei. Grijile zilei de mâine să fie mai importante? Blazarea prea mare? Lipsa de PR în promovarea evenimentului? Sau, stau eu şi mă gândesc acu’, cei 5 cm din tocurile domnului Sarcozi, nu l-au adus nici măcar până la umarul celui ce-a condus Franţa Liberă?
Cum v-am zis şi ieri, n-a ieşit paranghelie, din păcate. A contat şi vremea. C-un bob zăbavă... altfel ar fi zâmbit florile, altfel s-ar fi simţit colţu’ de iarbă crudă şi altfel era aerul împrimăvărat de mirosul de mititei pe grătare. Oamenii au fost sobri şi s-au tratat la nivel înalt c-un parteneriat strategic. Atât de strategic zicea domnu’ Stan, că e aproape similar c-o cerere de logodna adresată nevestei. Golănie mare! Domnu’ Stan are sigur parapăn pe Băse! Ce la americani nu se reînnoiesc jurămintele matrimoniale când îi apucă strechea?. Asta s-a ,întamplat şi ’eri. Ne iubim mai mult cu Franţa decât cu alţii, să fie clar. Şi dintr-atâta dragoste cică ne-am hotarât să salvam din anarhie bravul popor prieten şi frate ciadian cu 120 de bucăţi de vajnici fii sub haina militară. A zis-o tot domnu’ Stan care-ar fi ascultat neşte comunicate venite din Quai d’Orsay, locul în care-şi ţin franceji afacerile externe. Desantul asta mă cam pune pe gânduri. O s-ajung ca Madonna să cânt prin ţări streine... Ba-n Afganistan, ba-n Irak....Da’ le dau cu flit, că nu-mi bag io pielea-n saramură, dividiuri la greu, empetreiuri că-s adeptu’ tehnicii moderne.
Ş-acu bomba! M-a sunat ieri un văr. Mai îndepărtat, şi ca grad de rudenie, şi ca cetăţenie. E francez get-beget, înca din ’90, de cand cu prima mineriada, a fost pe val. Chivernisit, aranjat bine-merci, are-o şcoală de acordeoane. Are ş-o poza cu Manu Chao, pe perete în sufragerie. Si i se-nsoară copilu'. Pentru a treia oară. Copilăreşte cam mult. Da' din nou cu pirostrii, cu masă mare. Noblesse oblige! Si m-a întrebat dacă nu mă intereseaza să onorez masa c-o cântare, pe plaiurile lor. Io, lenevos din fire, refuz elegant, că-s angajat deja, că ştie bine ce agendă încărcată am... Nici chip să înţeleagă! Si-mi zice: "Iţi dau ceva. Arde, să pună cu botul pe labe concurenţa filfizoană!". Si-mi da pe mess poza... Rămân bouche-bee. Mă scarpin la tâmple. Cer explicaţii... Cică se întâmpla in Rouen, pe când cu incendiu, şi a făcut valuri în presa regională pe vremea aceea. Că era David Bowie să se ia la cuţite cu-al nostru, parte-n parte. Că doar Securitatea a fost în stare să întrerupă o aşa idilă. Au intoxicat-o pe săraca fată cu neşte convorbiri telefonice atât de explicite , de n-a mai vrut să-l vază-n veci. Cu dezvaluirea sub ochi se ridică şi ceaţa minţii. Acu' realizez de ce nu veni Carla la Bucureşti. Şi l-a trimis pe tat'su-n loc. Impovărat probabil de scrisorele albastre, făcâd retur de scrisorele roz. Fără de reproşuri, rămânem prieteni, nu?. Parfum de iubire pierdută-n vremuri.... Eh! Si probabil că domnu' socru a avut şi menirea de-a ţine în frâu orice cotitură a discuţiei inter-prezidenţiale pe tema respectivă. Oare Băse o avea ţurloaiele umflate şi gura pungă d-atâta nevorbit?
Mă trezesc fluierând... "King of the bongo, king of the bongo bong / Hear me when I come, baby, king of the bongo, king of the bongo bong..." Le roi est mort! Vive les presidents!
Ş- acu'? Uite-ma! Ma simt ca domnu' ministru interimar la Justitie si pe deplin la Armată, domnul Meleşcanu... Parc-am pus fundu' p-un arici nebărbierit de trei zile...
