Două studii noi arată că fibrele alimentare pot preveni boli grave - diabet de tip 2 şi cancer pancreatic.
Un studiu publicat in ediţia din octombrie 2007 a Jurnalului American de Nutriţie Clinică arată că fibrele insolubile reduc apetitul, reduc glicemia şi diminuează caloriile ingerate in acea zi. Astfel, fibrele ajută la slăbit şi la reducerea riscului de diabet de tip 2.
Studiul a fost relizat pe 31 de tineri sănătoşi, cu vărste cuprinse intre 20 şi 35 de ani.
In primul experiment cercetătorii au imparţit 16 tineri in 4 grupuri. Fiecare grup a primit un anumit tip de mic dejun : fie cereale cu 33 de grame de fibre insolubile, fie cereale cu 1 gram de fibre, fie cereale cu 0,56 rame de fibre, fie un mic dejun âde controlâ ce conţinea doar apă. Cerealele au fost servite cu lapte.
Glucoza din sănge a fost măsurată la 15 minute inainte de micul dejun şi la 15 minute după acesta, iar ulterior din 15 in 15 minute pănă la 75 de minute după masă.
Comparativ cu grupul de subiecţi ce primise un mic dejun constănd in cereale cu puţine fibre (1109 kcal), numărul de calorii ingerate in ziua respectivă a fost mai mic in grupurile ce au avut la micul dejun cereale cu cantitate mare de fibre (937 kcal), păine albă (970 kcal).
In al doilea experiment au fost urmăriţi 15 bărbaţi. La 75 de minute de la micul dejun fiecare a măncat o pizza (850 kcal). Ulterior, din 15 in 15 minute le-a fost măsurată glicemia. Ce au descoperit cercetătorii in acest al doilea experiment este că glicemia a crescut la subiecţii care avuseseră un mic dejun cu puţine fibre sau păine albă, dar nu şi la grupul aceia care primiseră un mic dejun bogat in fibre.
Studiul arată că acei oameni care consumă o cantitate mare de fibre insolubile la micul dejun au pe ziua respectivă un consum caloric cu 15.5 % mai scăzut.
Fibrele dietetice au fost asociate anterior unui risc redus de diabet. Mecanismul prin care fibrele protejează de diabet si reduc riscul de obezitate nu a fost insă elucidat. Studiul actual arată faptul că fibrele insolubile reduc răspunsul glicemic, reduc nivelele de insulină şi diminuă apetitul, lucru ce ar putea controla obezitatea.
Există dovezi ca fibrele reduc si riscul cancerului pe colon şi al altor cancere ale tubului digestiv. Spre exemplu, un studiu ce va fi publicat pe 15 Noiembrie 2007 in Jurnalul American de Epidemiologie a descoperit că acei indivizi care consumă o cantitate mare de fibre au un risc cu pănă la 35% mai scăzut de a face cancer pancreatic. Indivizii care au măncat zilnic mai mult de două porţii de cereale integrale au avut un risc cu 40% mai scăzut, comparat cu cei care au consumat mai puţin de o porţie pe zi (o porţie inseamnă echivalentul a 16 grame de fibre). In schimb, gogoşile cresc riscul de cancer pancreatic. Comparat cu cei care au consumat gogoşi odata pe lună, cei care au consumat de două ori pe săptămănă au avut un risc de cancer pancreatic cu 80% mai mare. (2)
Gogoşile conţin făină albă, zahăr şi ulei rafinat, ingrediente cu un profil deloc sănătos.
Fibrele insolubile conţin celuloză, hemiceluloză şi lignină. Se găsesc in cerealele integrale, dar şi in vegetale şi fructe. Surse deosebit de bogate sunt seminţele de in, cu 27,3% fibre şi fasolea verde cu 25% fibre.
In Marea Britanie, consumul recomandat de fibre este de 18g zilnic. In Franţa este de 25-30 g, iar in Germania, 30 g zilnic. Consumul mediu in toate aceste ţări este mult mai mic decăt nivelele recomandate.
Recomandare: Consumaţi 5 porţii de legume şi fructe zilnic. Seminţele de in şi fasolea verde sunt utile deoarece o porţie de 100 de grame acoperă tot necesarul zilnic de fibre. Incercaţi să adaugaţi seminţe de in in iaurt. Pe deasupra, seminţele de in conţin şi acizi graşi omega-3 benefici pentru inimă şi sistemul circulator. Salatele de crudităţi şi fructele uscate pot fi si ele surse bune de fibre.
2) Am J Epidemiol. 2007 Nov 15;166(10):1174-1185. Epub 2007 Sep 18.Whole Grains and Risk of Pancreatic Cancer in a Large Population-based Case-Control Study in the San Francisco Bay Area, California.