Autorităţile italiene au devenit mai indulgente cu românii din Italia. Potrivit unei declaraţii a ministrului italian de Externe, Franco Frattini, românii care muncesc şi respectă legile vor fi acceptaţi în Italia. Însă, măsuri dure vor fi luate împotriva celor care comit infracţiuni, a declarat, luni dimineaţă, Frattini.
Potrivit Mediafax , ministrul italian de externe a spus: "Italia reiterează clar că noi acceptăm şi vom continua să acceptăm românii care muncesc şi respectă legile, dar, în acelaşi timp, vom lua măsuri dure împotriva celor care nu respectă legile". Declaraţia a fost făcută înaintea începerii reuniunii Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE) de la Bruxelles. Luni după amiază, ministrul italian de Externe se va întâlni, la Roma, cu omologul său român Cristian Diaconescu.
Citește pe Antena3.ro