x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Grecia, devastată de cutremure

Grecia, devastată de cutremure

de Ovidiu Ciutescu    |    12 Iun 2008   •   00:00
Grecia, devastată de cutremure

10:58 • După cutremurul înregistrat duminică în Peloponez, Grecia are parte de o altă lovitură seismică. Un cutremur cu magnitudinea de 5.5 grade pe scara Richter s-a înregistrat în noaptea de miercuri spre joi în estul Cretei, a anunţat Institutul de Geodinamică al Observatorului din Atena.

După cutremurul înregistrat duminică în Peloponez, Grecia are parte de o altă lovitură seismică. Un cutremur cu magnitudinea de 5.5 grade pe scara Richter s-a înregistrat în noaptea de miercuri spre joi în estul Cretei, a anunţat Institutul de Geodinamică al Observatorului din Atena.

TEAMĂ. Seismul s-a produs la ora locală şi a României 3.20 şi a fost resimţit puternic. Pînă dimineaţă nu fuseseră semnalate victime sau pagube importante.Epicentrul cutremururlui, calificat drept "puternic" de institut, a fost localizat la Zakro, în estul insulei, la 385 de kilometri sud-est de Atena. Un seism cu magnitudinea de 6,5 grade pe scara Richter, produs duminică în Peloponez, s-a soldat cu moartea a două persoane şi rănirea altor 140. Sute de clădiri s-au prăbuşit. Grecia este ţara europeană cu cea mai puternică activitate seismică, jumătate dintre cutremurele de pămînt de pe continent producîndu-se aici. Peloponezul este zguduit adesea de sesime. Un cutremur de 6,5 grade pe Richter a fost înregistrat în februarie în largul peninsulei, precedat, la 6 ianuarie, de un alt cutremur cu aceeaşi magnitudine, care nu au făcut însă victime sau pagube materiale importante. Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade pe Richter s-a soldat în 1986 cu 20 de morţi în portul Kalamata, din sudul peninsulei. În 1999 un seism de 5,9 grade pe Richter a provocat moartea a 143 de oameni la Atena.

×
Subiecte în articol: magazin