Hillary Clinton ar urma să efectueze la 3 şi 4 martie prima sa vizită oficială în Cisiordania şi Israel, relatează luni France Presse, citată de Agerpres.
Clinton va merge în Israel şi în teritoriul palestinian după încheierea conferinţei internaţionale a donatorilor pentru Gaza ce va avea loc la 2 martie în Egipt şi la care fosta Primă Doamnă va participa, a precizat pentru agenţia franceză negociatorul palestinian Saeb Erakat. Ea va fi precedată de emisarul său în regiune George Mitchell, care urmează să aibă o întrevedere cu preşedintele Mahmud Abbas la 27 februarie la Ramallah, în Cisiordania, potrivit lui Erakat.
Vizita secretarului de stat survine în contextul alegerilor desfăşurate la 10 februarie în Israel şi câştigate de dreapta, al cărei lider Benjamin Netanyahu a fost însărcinat cu formarea viitorului guvern, precum şi după o ofensivă israeliană care a făcut peste 1.300 de morţi în Gaza în perioada 27 decembrie - 18 ianuarie. "Discuţiile noastre cu Mitchell şi Clinton vor fi axate pe programul viitorului guvern israelian şi pe măsura în care acesta intenţionează să respecte acordurile trecute, reglementarea bazată pe două state şi oprirea colonizării" evreieşti din teritoriile palestiniene, a spus Erakat. "Preşedintele Abbas va explica administraţiei americane că dacă guvernul israelian nu va ţine seama de aceste puncte, acesta nu va fi considerat un partener" în procesul de pace, a conchis el.
Citește pe Antena3.ro