x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun I se spunea "Halatul"

I se spunea "Halatul"

de Roxana Ioana Ancuta    |    14 Noi 2008   •   00:00

Actorul Cristi Martin nu mai scapă de "blestemul" halatului



 N-am ce să-ţi fac. Te urmăreşte halatul. Aşa că te întreb şi eu: de câte ori crezi că ţi-a fost adresată celebra, de-acum, replică... "da’ halatu’, doamnă, cât e halatu’?"

Ooooooo!!!!!! Nu mai ştiu, nu am reuşit să ţin socoteală. Nici măcar nu ştiu să număr atât de câte ori am fost întrebat de halat în cei trei ani şi ceva care au trecut. Aveam câte un răspuns pentru cine mă întreba: "La spital e gratis, cu cămaşa de forţă care să se asorteze!!"

 Trebuie să recunoşti că ai creat un personaj datorită acelei reclame. Te aşteptai la aşa ceva?

Nu mă aşteptam, dar îmi doream. De unde şi vorba: "Ai grijă ce îţi doreşti, că s-ar putea să se împlinească!!!!". Ha ha ha!!!

 Care a fost cea mai nostimă întâmplare legată de povestea cu halatul?

Dacă vrei să ştii o întâmplare haioasă de la filmări, din păcate o să te dezamăgesc, pentru că nu s-a întâmplat nimic haios sau notabil. Ne-am făcut treaba cu drag, jucându-ne! În viaţa de zi cu zi însă, cea mai haioasă a avut loc, odată, când stând la coadă la Administraţia Financiară, şi vorbind cu cei din jurul meu, un domn de vârsta a treia mi se adresează: "Domne, ştii ce bine semeni cu ăla din reclama cu nebuni!!?? Dar nu te supăra că am zis, ştiu că nu eşti dumneata, că îmi pari sănătos!!!". La care, bineînţeles că nu am vrut să dezamăgesc omul, şi i-am spus: "Da, aşa este, există din păcate o asemănare. Mi-au mai spus şi alţii, da’ ce să fac, eu nu am nici o vină!".  

 Ţi-ai cumpărat recent vreun halat? (Râde!) Ai fobie pentru halate?


Nu, nu am nici o fobie legată de halate. Dar am altele (he he he!!). Halatul îmi pare chiar unul dintre cele mai comode articole de îmbrăcăminte.
 
 Acum apari în partea a doua a poveştii cu halatul.

Ştii cum se spune, "nu în fiecare zi e duminică..." Sincer, mie îmi plac mai mult  noile reclame! Cred că totuşi au prins, deoarece am fost întrebat pe stradă dacă mi-am deschis televiziune sau mi-am cumpărat prepeliţe!!!

 Soţia ce ţi-a spus referitor la întâmplarea numită "halatul"?


A spus odată că, atunci când o să facem şi cununia religioasă, ar fi bine ca în loc de costum  să am un halat pe mine.

×
Subiecte în articol: vedete halatul