x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun “Îngeraşii”, la raport

“Îngeraşii”, la raport

de Roxana Ioana Ancuta    |    Oana-Maria Baltoc    |    19 Sep 2008   •   00:00

Trei îngeraşi de copii, vorba vine, au mişunat marţi, 9 septembrie, printre actori şi ziarişti la petrecerea de lansare a comediei romantice “Îngeraşii”, o producţie Promance, difuzată de postul Acasă începînd cu 15 septembrie

Trei îngeraşi de copii, vorba vine, au mişunat marţi, 9 septembrie, printre actori şi ziarişti la petrecerea de lansare a comediei romantice “Îngeraşii”, o producţie Promance, difuzată de postul Acasă începînd cu 15 septembrie. Sufletul petrecerii, organizată chiar pe platourile de filmare de la Buftea, au fost micuţii Ionuţ Bora, Jennifer Dumitraşcu şi Lili Sanboeuf, cei trei copii-actori care vor juca în serial alături de Adela Popescu şi Ioan Isaiu (foto sus), gazdele evenimentului şi interpreţi ai personajelor principale. Dana Rogoz, Răzvan Fodor, Pavel Bartoş, Marian Râlea, dar şi Mihai Petre şi Alina Grigore, Rodica Popescu Bitănescu, într-o formă de zile mari, Flavia Tronca sau Adriela Morar se regăsesc în distribuţia serialului. Un invitat surpriză al acestui eveniment monden a fost motanul Churchill, care va juca un rol important în cadrul producţiei, iar Marian Râlea este cel care l-a prezentat invitaţilor (foto sus).

×
Subiecte în articol: party time