x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Iliescu către Blaga: Eşti făţarnic şi insolent? Pe vremea mineriadelor nu ai fost în FSN?

Iliescu către Blaga: Eşti făţarnic şi insolent? Pe vremea mineriadelor nu ai fost în FSN?

de Ovidiu Ciutescu    |    03 Iun 2008   •   00:00
Iliescu către Blaga: Eşti făţarnic şi insolent? Pe vremea mineriadelor nu ai fost în FSN?

14:31 • Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat marţi că Vasile Blaga este un insolent şi un făţarnic atunci cînd susţine că el a adus minerii la Bucureşti, amintindu-i candidatului la Capitală că pe aceea vreme era în FSN, la fel ca şi Traian Băsescu.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat marţi că Vasile Blaga este un insolent şi un făţarnic atunci cînd susţine că el a adus minerii la Bucureşti, amintindu-i candidatului la Capitală că pe aceea vreme era în FSN, la fel ca şi Traian Băsescu.

TIRADĂ. "Blaga a fost un insolent prin declaraţiile de ieri. El, atunci, era membru al FSN, ca şi şeful său, Băsescu. Băsescu era secretar de stat şi apoi a fost ministru, la a doua mineriadă", a spus Iliescu. Preşedintele de onoare al PSD i-a acuzat pe Blaga şi pe Băsescu că vin cu "formule" şi "lozinci" care au fost folosite de cei care erau interesaţi să destabilizeze ţara la trei săptămâni de la primele alegeri libere: "Să vii cu asemenea lozinci folosite de alţii care erau interesaţi să destabilizeze ţara, la trei săptămîni de la primele alegeri libere cînd cetăţenii ţării s-au exprimat în mod clar, este o făţărnicie curată din partea lui". Iliescu s-a apărat în faţa atacurilor lui Blaga, explicând că venirea minerilor trebuie luată ca efect al unei cauze, iar această cauză a fost acţiunea anarhică, în spatele căreia stăteau forţele interesate în destabilizarea ţării.

SE ARATĂ CU DEGETUL. Secretarul general al PD-L Vasile Blaga, candidat la Primăria Capitalei, a declarat, luni, că Ion Iliescu, cel care a adus minerii la Bucureşti, vrea să obţină Capitala prin Oprescu: "Omul care a adus minerii în Bucureşti, Ion Iliescu, şi care a făcut atîta rău României vrea să obţină ce nu a obţinut niciodată. Vrea să obţină Bucureştiul prin Oprescu, care nu a vrut niciodată, la orice încercare am făcut în dezbaterile publice, să se delimiteze nici de Ion Iliescu, nici de mineriade. Aliaţii mei vor fi bucureştenii care înţeleg foarte clar că votîndu-l pe Oprescu îl aleg de fapt pe Iliescu şi şi tot sistemul pe care încă Iliescu îl reprezintă". În replică, Oprescu a spus că arătat că, în timpul desfăşurării evenimentelor din 1990 şi 1991, spre deosebire de democrat-liberalul Vasile Blaga nu era în niciun partid sau poziţie publică şi nu era decât "un tînăr medic de 40 de ani la locul său cu profesioniştii acestei meserii". El a punctat că Blaga era implicat politic în acel moment, ca membru şi lider al FSN şi prefect de Bihor.

×
Subiecte în articol: magazin blaga iliescu