x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Info

Info

25 Mar 2008   •   00:00

Preşedintele Ucrainei Viktor Iuşcenko i-a dăruit celui mai înalt om din lume, care măsoară 2,55 metri în înălţime şi cântăreşte peste 200 de kilograme o dubă extrem de încăpătoare, pentru ca acesta să-şi împlinească visul de a călători, relatează EFE.

Ucraina: un dar al preşedintelui Iuşcenko pentru cel mai înalt om din lume

Preşedintele Ucrainei Viktor Iuşcenko i-a dăruit celui mai înalt om din lume, care măsoară 2,55 metri în înălţime şi cântăreşte peste 200 de kilograme o dubă extrem de încăpătoare, pentru ca acesta să-şi împlinească visul de a călători, relatează EFE. 'Cu această maşină voi putea ieşi mai mult, îmi place foarte tare să călătoresc', a declarat Leonid Stadnik, care are la 36 de ani are cu 19 centimetri mai mult decât chinezul Xi Shun, considerat de Cartea Recordurilor drept cel mai înalt om al planetei. Înălţimea lui Stadnik nu va putea reprezenta însă niciodată un record, pentru că ucraineanul suferă de gigantism, în vreme ce chinezul figurează drept 'cel mai înalt om sănătos al planetei', explică agenţia citată. Stadnik a primit cheile dubei marca Chevrolet chiar de la preşedintele ucrainean, la secretariatul preşedinţiei din Kiev, după care amândoi s-au urcat în maşină; Iuşcenko s-a aşezat pe locul şoferului şi cei doi au făcut un tur al locului din jurul clădirii. Maşina a fost adaptată la dimensiunile uriaşului, care îi ceruse de fapt preşedintelui un automobil special, pentru că nu încăpea în autoturismele normale.

Uriaşul ucrainean a recunoscut şi faptul că nu deţine un carnet de conducere, dar de acum înainte prietenii lui vor conduce maşina, iar el se va deplasa ca simplu pasager. Stadnik a mărturisit că deşi vreme de mulţi ani 'se considera un monstru', a învăţat şi să râdă de el însuşi. La şapte ani, el era cel mai mic din clasă, dar ritmul creşterii i-a fost accelerat de când a început să practice sport.

 

 

Heather Mills: documentar şocant despre viaţa sa sexuală

Un documentar şocant despre Heather Mills şi viaţa sa sexuală va fi difuzat la un post de televiziune din Marea Britanie, relatează site-ul Hollywood.com. Fosta soţie a lui Paul McCartney va fi subiectul central al documentarului 'McCartney vs. McCartney: The Ex-Files', care va săpa adânc în trecutul fostului model şi va expune viaţa sexuală a acesteia înainte de căsătoria cu fostul membru Beatles. În timpul filmărilor au fost intervievaţi foşti iubiţi ai vedetei, dezvăluirile acestora fiind unele cu adevărat incendiare. Producătorul documentarului, Steve Anderson, a declarat că filmul este unul pe care Sir Paul McCartney ar fi trebuit să-l vadă înainte de căsătorie. Heather Mills a primit 33 de milioane de dolari şi bunuri în valoare de 15,6 milioane în urma divorţului de cântăreţ. Cei doi s-au despărţit în mai 2006 şi au o fetiţă de patru ani, Beatrice.

 

 

Record aşteptat la New York pentru o operă a lui Francis Bacon

O operă a pictorului Francis Bacon va fi vândută la licitaţie în mai la New York, unde ar putea atinge suma record de 70 de milioane de dolari, a anunţat luni casa de licitaţii Sotheby's, relatează AFP. 'Triptych, 1976', descris de Sotheby's drept o 'capodoperă a secolului al XX-lea', bogat în simbolism legat de mitologia greacă, va fi vândut la 14 mai. 'Fără dubii, este cea mai importantă operă semnată de Bacon deţinută de un particular. A rămas în aceeaşi colecţie de la cumpărarea sa' în urmă cu peste 30 de ani, a indicat Tobias Meyer, responsabil al departamentului pentru artă contemporană de la Sotheby's. Cele trei panouri reflectă imaginaţia bogată a lui Bacon care se bazează pe o reprezentare alegorică a mitului lui Prometeu, înlănţuit pe Muntele Caucaz pentru a fi devorat în fiecare zi de un vultur, pentru a ilustra demonii săi interiori. Recordul actual pentru o operă a lui Bacon a fost stabilit anul trecut la New York, de tabloul 'Study From Innocent X', vândut pentru 52,7 milioane de dolari.

 

 

Pacea din Nepal, o veste bună şi pentru rinoceri

Încetarea insurecţiei maoiste din Nepal este de asemenea o veste bună pentru rinocerii  cu un corn, ameninţaţi cu dispariţia în timpul celor 10 ani de război civil şi care sunt în prezent din ce în ce mai numeroşi, relatează Reuters. Timp de peste două săptămâni, specialişti în acest mamifer rar au parcurs pe elefanţi parcul naţional Chitwan, la sud-vest de Kathmandu, şi au înregistrat 408 indivizi, a declarat luni directorul parcului, Megh Bahadur Pandey. 'Am intensificat lupta împotriva braconajului şi toate partidele politice se interesează acum de cauza rinocerilor', a afirmat el. Un comitet care reuneşte toate partidele politice a fost format pentru a coordona lupta împotriva braconierilor. Parcul, situat la 80 de km sud-vest de Kathmandu, număra 372 de rinoceri în 2005, la ultimul recensământ, faţă de 544 în 2000.

După acordul de pace încheiat în noiembrie 2006 cu rebelii maoişti, paznicii forestieri au putut să revină în parc şi şi-au reinstalat posturile de supraveghere care fuseseră retrase în timpul războiului civil.  Braconierii, care riscă în prezent până la 15 ani de închisoare şi 1.540 de dolari amendă, ucideau rinocerii pentru cornul lor, considerat ca având virtuţi afrodisiace.

 

 

Brazilia 'exportă' prostituate în toată lumea

Brazilia este în prezent unul dintre marile 'exportatoare' de prostituate din lume, iar principalele destinaţii ale femeilor sunt Spania, Italia, Olanda şi Portugalia, dar şi Elveţia, Venezuela şi Surinam, scrie marţi El Periodista Digital, care citează un studiu publicat de publicaţia braziliană O Globo. Potrivit datelor poliţiei federale braziliene, patronii de bordeluri din ţările latinoamericane ajung să plătească şi trei mii de dolari reţelelor de trafic de carne vie pentru o prostituată braziliană, iar suma ajunge la aproape nouă mii de dolari pe vechiul continent. Poliţia braziliană colaborează cu autorităţile ţărilor receptoare în sute de investigaţii referitoare la aceste reţele.

Aproape 70.000 de braziliene dintre cele care au părăsit ţara au făcut-o ca să se prostitueze, se arată într-un raport din 2003, ai cărui autori susţin că datele deţinute sunt comparabile cu cele furnizate în 2007 de diferite organizaţii braziliene care se ocupă cu apărarea drepturilor omului.

 

 

Coreea de Sud - Şamponul, mai important ca săpunul

Noul guvern de la Seul a făcut recent publică o listă cu 52 de bunuri de larg consum ale căror preţuri doreşte să le controleze, pentru a-i ajuta pe oameni să facă faţă creşterii preţului la energia electrică şi prăbuşirii monedei naţionale. În fruntea listei - notează Reuters - se află orezul, făina şi tăiţeii la pungi. În dreptul numărului 24 se află pantalonii, însă cămăşile nu au intrat pe listă. Soju, băutura naţională care se vinde foarte ieftin (1 dolar sticla), figurează la numărul 22, însă la 23 se află zahărul, nu berea. şamponul şi detergentul pentru rufe au fost incluse la rândul lor pe listă, nu însă şi săpunul. Merele sunt şi ele acolo, dar nu perele şi portocalele.

 

 

×
Subiecte în articol: magazin