x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Info

Info

18 Sep 2008   •   00:00

18 septembrie 2008:În perioada 30 septembrie-3 octombrie se va desfăşura cea de-a şasea ediţie a Romanian PR Week.




Săptămîna Relaţiilor Publice

În perioada 30 septembrie-3 octombrie se va desfăşura cea de-a şasea ediţie a Romanian PR Week. Evenimentul de la JW Marriott reuneşte Congresul International PR Week, PR Award Gala Night, un training tematic şi o zi dedicată profesorilor şi studenţilor. Invitatul de onoare al acestei ediţii e renumitul cercetător James Grunig, Profesor Emerit în cadrul Universităţii Maryland. PR Award Gala Night va avea loc în seara zilei de 1 octombrie şi e momentul în care sînt premiate cele mai bune campanii înscrise în competiţia Romanian PR Award.


Internetics 2008

Premiile Internetics 2008 vor fi disputate de peste 220 de lucrări. Cele trei categorii de concurs – “Publishing”, “Servicii”, “Publishing şi comunicare” au fost deschise pentru înscrieri timp de 2 luni, în perioada 14 iulie-14 septembrie. Categoria “Publicitate şi comunicare” este cea care a atras cele mai multe înscrieri, respectiv 151. Cele mai disputate secţiuni de concurs sînt: “Site-uri de promovare Corporate”, cu 20 de înscrieri, “Site-uri de promovare FMCG food” şi “Campanii de bannere”, fiecare cu 16 înscrieri.


Implicare socială

Agenţia Tempo Advertising a premiat cu suma de 300.000 de RON performanţa obţinută de canotoare la Olimpiada de la Beijing. Cu această ocazie, preşedintele TEMPO, Dragoş Grigoriu, a anunţat înfiinţarea fundaţiei “Performanţă pentru Performanţă”, al cărei scop este sprijinirea performerilor din toate domeniile. În contextul unei generaţii “de aur” a sportului românesc aflate în pericol, soluţia găsită de Dragoş Grigoriu este înfiinţarea acestei fundaţii.


Animaţii de la MOL

De la 15 septembrie, MOL România a lansat o nouă campanie de imagine. Aceasta are drept scop poziţionarea sa în topul companiilor energetice internaţionale ce oferă carburanţi ultramoderni în România. “Campania îşi doreşte să poziţioneze brandul premium MOL pe o piaţă foarte dinamică şi competitivă, cum este cea românească, iar agenţia de creaţie a găsit, prin grafică animată, un mod foarte prietenos de a prezenta toate activităţile mai puţin cunoscute, specifice unei companii petroliere”, spune Eva Csog, coordonator PR MOL România.

×
Subiecte în articol: sufletul comertului