x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Info Documentar

Info Documentar

24 Aug 2007   •   00:00

Documentarul "Şobolanul genial" testează aceste creaturi fascinante pentru a afla căt de inteligente sunt cu adevărat.

PEŞTERA ELEFANŢILOR. Elefanţii de pe Muntele Elgon din Kenya sunt nişte animale de savană extrem de deosebite. Ei au reuşit să găsească metode prin care să supravieţuiască pe pantele ostile ale acestui vulcan stins, folosind modele unice de comportament, transmise din generaţie in generaţie. Insă aceste animale mai fac ceva la fel de extraordinar: străbat kilometri intregi de teren dificil, spectaculos, căutănd peşterile uriaşe ascunse in munţi. Unul căte unul, intreaga turmă, tineri şi bătrăni deopotrivă dispar in adăncurile peşterilor. (A.V.P.)

ŞOBOLANUL GENIAL. Folosindu-şi inteligenţa incredibilă şi agilitatea remarcabilă, şobolanii au cucerit globul in mai puţin de trei secole. Documentarul "Şobolanul genial" testează aceste creaturi fascinante pentru a afla căt de inteligente sunt cu adevărat. Spre deosebire de căini şi de pisici, şoarecii şi şobolanii sunt, in mod tradiţional, o prezenţă deloc binevenită. Totuşi, ambele specii sunt extrem de distractive, iar şobolanii, mai ales, sunt foarte inteligenţi. Sunt animale sociabile, au nevoie de compania altor indivizi din specia lor, insă se inmulţesc alarmant de repede. Totuşi, şobolanii sunt priviţi in mod obişnuit drept o plagă purtătoare de boli, dar pentru majoritatea noastră, a oamenilor, ei nu reprezintă un pericol atăt timp căt nu le percepem prezenţa. (R.G.)

×
Subiecte în articol: documentar