Cică dragostea n-are vărstă. Un mugur veşnic. Un trandafir roşu. Străluceşte ca roua. Se zbate precum vijelia şi apoi măngăie ca razele soarelui in dimineţile de vară. Nu tuşeşte, nu se scarpină. Nu se zbărceşte, nu-i cade părul şi n-are nevoie de proteză. Doar o bubă are. Sau două: orbeşte şi, pe alocuri, nici cu respectul de sine nu se are bine.

Tinereţe eternă afectată de orbire şi lipsă de respect de sine

Cică dragostea n-are vărstă. Un mugur veşnic. Un trandafir roşu. Străluceşte ca roua. Se zbate precum vijelia şi apoi măngăie ca razele soarelui in dimineţile de vară. Nu tuşeşte, nu se scarpină. Nu se zbărceşte, nu-i cade părul şi n-are nevoie de proteză. Doar o bubă are. Sau două: orbeşte şi, pe alocuri, nici cu respectul de sine nu se are bine.

Şi cănd spun asta, nu mă am in vedere pe mine şi pe cei din jurul meu. Despre care, cu nemăsurată modestie, mărturisesc că nu sfidăm cu nimic banalul şi nici nu frizăm senzaţionalul. Motiv pentru care ne găsim inconjuraţi de persoane de sex opus asemenea nouă din multe puncte de vedere: anume vărstă, pe alocuri infăţişare (nici prea prea, nici foarte foarte), statut social, pofte, plăceri, idealuri şi prăjituri preferate. D-astea.

PERENITATE. In schimb, cu onor există şi iubiri care ne fac pe noi, cei de rănd, să ne liniştim cu privire la perenitatea relaţiei noastre. Anume cănd unei june proaspete, fragile, cu pielea elastică şi măndră ea in toate cele i se scurg ochişorii sticloşi după un nene vărstnic, cu părul albit de pecetea inţelepciunii, cu picioruşele tremurănde de la o artrită păcătoasă, să zicem, cu mănuţele care caută frenetic prin hăţişul de obstacole parkinsoniene şi cu guriţa moale-moale ca omătul. In special noaptea, cănd proteza se odihneşte cuminţică in borcanul de firmă de pe noptiera scumpă, scăldăndu-se relaxată in soluţii costisitoare, nu in oţet, aşa cum făcea bunicul, Dumnezeu să-l hodine!

Aceeaşi reacţie o stărneşte şi viceversa. Adică un june viril, cu firul in barbă puternic precum rădăcinile bradului in stăncă (nu-s convinsă că bradul are şanse să se dezvolte pe teren stăncos, dar scopul scuză mijloacele), cu perişorul lui creţişor şi tănăr pe pieptul musculos, cu palmele lui de agricultor fin, cu fruntea lui lată şi ceafa pe măsură, cu talpa zdravănă şi călcătura de războinic şi cu bazinul lat să te cuprindă cu el ca lupul pe Scufiţa Roşie. Dar junele, singurel, n-ar valora mare scofală. Iar alături de juna anterioară, nici atăt.

Decăt ar ingroşa răndurile iubirilor banale. In schimb, junele, acoperit cu cearşafuri umede de sudoarea dorinţei, alături de o bunicuţă numai pe jumătate scofălcită din cauza operaţiilor estetice, o bunicuţă cu dinţii mari şi albi şi strălucitori, ce-i drept de porţelan şi de-mprumut, c-ai dumisale s-au făcut demult cenuşă, o bunicuţă cu pielea puternic deshidratată, o bunicuţă aproape mulatră din cauza petelor maronii, pecete-ale vărstei, o bunicuţă superbă pe dinăuntru şi mumificată pe dinafară... Domnule, cum să nu-ţi crească inima, precum şi procentul de incredere in dragostea veşnică?! Mai e vreo urmă de-ndoială?...

ANUŞKA

Pielea goală

Sunt supărată pe nuditate. Foarte supărată. Foarte nuditate. M-am săturat de nuditate in exces. Nuditate fără sens. Nuditate la tot pasul. Nuditate acolo unde nu e cazul. Şi nu e cazul de nuditate decăt dacă te afli in propria cameră de baie, la mare - unde vorbim de seminuditate, la medic - in forţă majoră şi in dormitor, cu partenerul de viaţă. Mai există o situaţie specială in care nuditatea este acceptată. Şi anume in filmele xxx. De fapt, nu că e acceptată, ci e o condiţie. Dar pentru a viziona astfel de programe eşti obligat să-l soliciţi şi să plăteşti o taxă. Şi atunci iar e-n regulă, că nu deranjezi pe nimeni, iar alegerea iţi aparţine. Mai departe insă mă-ntreb ce sens are nuditatea. Mă-ntreb de ce, intr-o emisiune de ştiri, e cazul să aflu că un dement şi-a masacrat colegii şi să aflu asta din gura unei domniţe cu ţăţele aproape revărsate pe pupitru, ca la galantar.

Mă-ntreb de ce trebuie să privesc o emisiune despre modă, să zicem, in care moderatoarea mai are puţin şi mă lasă să zăresc dacă s-a coafat sau nu inghinal. Sau de ce trebuie să văd o altă doamnă de televiziune, o doamnă şi la ea acasă, mamă şi soţie (deci o doamnă), pozănd in nu ştiu care revistă in chiloţei şi eşărfuţă diafană... Pur şi simplu mă intreb ce-i trebuie doamnei să iasă-n pielea goală pe hărtie? Şi cel mai tare m-am supărat cănd, zappănd, m-am oprit asupra unui individ care juca intr-un serial zice-se comic. Un domn puriu. Cu păr alb pe cap şi piept, acolo unde nu se instalase calviţia, şi pielea flască pe la umeri. Detalii cu care m-a servit serialul comic. Domnul se străduia să fie haios. Din păcate insă, eu l-am găsit de-a dreptul trist. Trist actorul intr-un rol penibil. Intr-un serial care, in schimbul fluturaşului de salariu, iţi fură demnitatea.

A ajuns oare goliciunea să nu mai aibă nici o noimă?