x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Kosovo/ În nordul republicii vor fi mobilizate forţe NATO

Kosovo/ În nordul republicii vor fi mobilizate forţe NATO

de Ovidiu Ciutescu    |    26 Feb 2008   •   00:00
Kosovo/ În nordul republicii vor fi mobilizate forţe NATO

Yves de Kermabon, comandantul misiunii europene care va coordona independenţa Kosovo, a dat asigurări că europenii se vor mobiliza în nordul teritoriului în pofida refuzului populaţiei sârbe, care nu acceptă separarea, relatează AFP.

Yves de Kermabon, comandantul misiunii europene care va coordona independenţa Kosovo, a dat asigurări că europenii se vor mobiliza în nordul teritoriului în pofida refuzului populaţiei sârbe, care nu acceptă separarea, relatează AFP.


PRECAUŢIE. Deşi mobilizarea va începe săptămâna viitoare, această misiune de poliţie şi justiţie care va stabili un "stat de drept" în Kosovo, potrivit obiectivelor sale oficiale, "nu va intra în acţiune decât peste patru luni, către jumătatea lui iunie", a explicat generalul, care a condus truepele NATO în Kosovo în 2004-2005. Aceasta "acordă puţin timp pentru a vedea cum va evolua situaţia", a adăugat Kermabon, care la rândul său se va instala în Kosovo în mai sau iunie. Cu toate acestea, generalul este dispus să aştepte să vadă cum vor evolua lucrurile şi în plan politic: "Trebuie să aşteptăm puţin, să vedem cum pot relua liderii politici legăturile" cu autorităţile sârbe şi "să vedem ce putem face pe teren. Pornind de aici, va trebui probabil să schimbăm talia, dimensiunea sau competenţele misiunii". Este luată în calcul întărirea misunii, pe care principalul lider al sârbilor din Kosovo a calificat-o în avans drept una de "ocupaţie". În acest moment, 1.800 de poliţişti, jurişti şi vameşi europeni vor pleca în Kosovo şi vor fi repartizaţi în toate comisariatele şi tribunalele teritoriale, inclusiv localităţile majoritar sârbe din nord. Dar planurile europene de "urgenţă" premit creşterea efectivelor acestora la 2.200 de persoane, precizează Kermabon.

MIZĂ. Generalul francez contează pe multiplele "contacte" - inclusiv cu sârbii din Kosovo şi autorităţile din Serbia - şi "o activitate pedagogică" pentru a permite misiunii să se desfăşoare "în cele mai bune condiţii posibil. Această misiune este menită să protejeze minorităţile, libertatea de mişcare, zonele de patrimoniu şi ca toată lumea să poată trăi în pace în Kosovo. Dacă acesta nu este un obiectiv acceptat de toată lumea, nu prea pot să înţeleg", precizează generalul, adăugând că în decembrie, nimeni nu se mai opunea acestei misiuni. "Dar chiar dacă nu se întrunesc cele mai bune condiţii posibil, va trebui ca misiunea să se desfăşoare cu mijloacele necesare pentru a restabili puţin câte puţin relaţiile de încredere", a insistat el. În opinia sa, nu se întrevede o secesiune a sârbilor din Kosovo. "Acesta ar fi un eşec deoarece, după cum s-a spus în mod repetat de comunitatea internaţională", Kosovo este indivizibil. Kermabon a fost desemnat de UE pentru a conduce această misiune delicată - cea mai importantă misiune civilă europeană - în special întrucât acesta cunoaşte terenul.

×
Subiecte în articol: magazin kosovo