x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun La şcoală, cu stil

La şcoală, cu stil

de Adrian Vaduva    |    03 Sep 2010   •   00:00
La şcoală, cu stil

Mai sunt câteva zile şi copiii vor merge la grădiniţă sau la şcoală. Designerii de la Debenhams şi Z s-au gândit deja să le dea micuţilor o mică lecţie de stil şi le-au pregătit colecţii pline de culoare în care predomină figurile grafice, cu o croială modernă, simpatică şi în ton cu vârsta. Se poartă roşul cu reflexe de galben, verde sau portocaliu. Nu lipsesc din paleta de culori nici albul sau albastrul marin. Pentru fete, se recomandă tonurile de roz pal, nude sau gri, albastru îndrăzneţ sau purpuriu.
Cu toţii ştim că pentru copii sunt perfecte materialele naturale, aşa că designerii au creat ţinute din satin, lână, bumbac moale, mătase. Denimul este şi el la rang de cinste, iar tricotajele sunt şi anul acesta în trend.

×
Subiecte în articol: life & style