Lansatorul de ’te-n dinţi

Unul dintre cei mai drăguţi oligofreni ai actualităţii, trend-setterul a cunoscut o mirabilă ascensiune în recunoaşterea publică în modul cel mai simpatic cu putinţă: şi-a luat prostia, a dat-o cu cremă hidratantă, s-a odihnit, a fost noapte, a fost zi, a văzut că e bine şi lumea l-a luat de deştept şi s-a apucat să-l copieze. Mă rog, lumea... Vrem să spunem maimuţele-astea care copiază tot şi aplaudă frenetic orice răvăşit.

Nu-l căutaţi doar la emisiunile de stailing d-ăla sau cum se zice la voi, la România, căutaţi-l unde vrea muşchiul vostru intelectual, că acolo-l găsiţi. Numai să vrei şi, gata, l-ai şi găsit (în ciuda a ce se zice despre el că e greu să dai de el). Dacă e trend-setter în ţoale, aveţi grijă să nu-l confundaţi cu o fată. Sau, dacă e trend-setteriţă, aveţi grijă să n-o confundaţi cu o acadea d-aia mare, de lingi la ea o zi întreagă.

Trend-setterul e un intelectual. Ne grăbim să adăugăm: un intelectual rafinat. Multă lume nu se pricepe la trend-setteri, iar el înţelege asta şi nici nu discută despre. S-a obişnuit de mult cu ignoranţa şi invidiile, inerente oricărui om care se bucură de succes şi atenţie.

Trend-setterul pluteşte peste agonia prostiei cu calm şi înţelepciune. Se recunoaşte în publicul smerit, care-i suge cuvintele cu paiul şi clipeşte des din gene. Vorbeşte sentenţios şi te distruge într-o clipită: "Nu-mi place cum te-ai îmbrăcat! Ţi se vede burta. Arăţi oribil. N-ai atitudine de doamnă, arăţi mai degrabă ca o gospodină. Eşti varză, fată, uită-te şi tu la tine! Bluza aia nu merge cu blugii ăia, iar părul e dezastru. Pentru o ţinută de casă, eşti naşpa".

ORIGINALITATEA CRETINULUI
Trend-setteriţa e trend-setterul la feminin. Îndeobşte se revendică dintre figurile publice şi face mult caz de atitudinea ei stilată. Se îmbracă în trening cu pantofi, îşi desenează penisuri pe blugi sau îşi înveleşte căpăţâna cu turbane africane, sperând în forul ei interior că multe fi-vor proastele acelea care-i urma-vor exemplul şi aşeza-o-vor acolo unde merită, adică la rubrica "aşa da" în revistele glossy-şi-nu-prea.

Doar că n-are glas să spună "puneţi-mă pe mine trend-setterul anului, vreau io, vreau io, io vreau să stau în faţă anul ăsta, şi-aşa anul trecut m-aţi demoralizat de tot cu un regretabil loc trei, nesimţiţilor, acuma e rândul meu să stau în faţă". Doar atât. Originală până la lacrimi, trend-setteriţa zâmbeşte mămos la fotoreporteri. Întrebarea e de ce această originalitate cu orice preţ nu se opreşte, de exemplu, nu atât la dimensiunea ţolistică (adică ce ţoale originale poartă), cât la altele.

De exemplu, dacă tot îşi bagă vibratorul în blugi, de ce nu şi-ar lipi pe faţă o mustaţă? Eventual, ca a lui Dalí, uai nat. Cât despre noi, ne prefacem că uităm vorbele lui Petre Ţuţea, potrivit cărora "numai un tâmpit caută să fie original cu orice preţ", şi plutim cu prietenie peste oceanul de originalitate care caută a ne înghiţi de vii.

PAPARUDĂ, VINO DE MĂ UDĂ!
Ne preocupă de ceva vreme activitatea susţinută a militantului, privită în paralel cu cea a trend-setterului. Motivul preocupării: păi pentru că au început să ne calce pe nervi militanţii pentru diverse drepturi ale diverselor minorităţi, pentru că nu mai ai loc de ei, pentru că au gura mare şi vor să se bage pe sub pielea socială, cu orice preţ, pentru că, de gura lor, normalii nu mai au loc să mai respire, ba chiar capătă încetul cu încetul sentimente de culpă, induse pervers de militantul pentru mi-norităţi, care-i bate obrazul normalului că ce naşpa e el.

Dac-ar fi acuma să riscăm un profil psihologic de amator, militantul nu dă semne că are prea multe în căpăţână, dar demonstrează cu vârf şi îndesat că poate deveni oricând o masă de manevră pentru aşa-zisul trend-setter. Sluga convinsă a trend-setterului, militantul iese în stradă, împarte manifeste, ţipă la televizor că vrea drepturi şi că-i sunt încălcate drepturile, recurge adesea la un comportament agresiv şi lipsit de maniere.

Dacă nu eşti de acord cu el, militantul îţi aruncă un zâmbet superior. Militantul agresiv pentru drepturile minorităţilor te face să te simţi ca şi cum ai avea muci pe faţă.

Să luăm, de pildă, militantul pentru drepturile minorităţilor sexuale, căruia i se pare normal să se îmbrace ca o paparudă, să-şi facă felaţie la degete, să se înfăşoare în latex şi să-şi biciuiască iubitul (sau iubita, ce-o fi ăla), în virtutea unor drepturi pe care şi le revendică de unii singuri şi care nu privesc pe nimeni altcineva în afară de ei înşişi.

Dacă tot eşti pe invers, nu înţelegem de ce trebuie să-ţi ceri dreptul de a fi pe invers. Ca şi cum, atunci când ai decis că eşti gay, ai ieşit în stradă ca să ne ceri nouă voie. Militantul pentru drepturile minorităţilor sexuale e periculos, pentru că e constant ofensiv. Dar cel mai periculos şi mai periculos e cuplul de gay care vrea copii. În America există deja un, nu-i aşa?, trend puternic în educaţia celor mici, care priveşte orientarea gay.

Copilului i se bagă în cap de mic faptul că e normal să fii gay şi că e normal să ai doi părinţi de acelaşi sex, că e normal să ai două mame care sunt în acelaşi timp şi doi taţi. În timp ce educatorii spun că cei mici preiau mai uşor decât adulţii aceste idei şi că nu li se pare nimic ieşit din comun, psihologii sunt de altă părere, şi anume că, dimpotrivă, acest discurs e de natură să-i inducă în eroare.

Cu toate astea, dacă părintele biologic se revoltă împotriva a ceea ce află la şcoală copilul lui, riscă ani buni de detenţie plus o amendă usturătoare, pe motiv de "hate-crime" ("crima urii" sau cam aşa ceva).

Moda eufemismelor în textele de lege turbează din ce în ce mai mult. În virtutea "dreptului la orice-fel-de-drepturi", tot eşafodajul de criterii şi principii considerate odată "sănătoase" devine acum un vector al concepţiilor învechite. Teama ca nu cumva să fii considerat un retrograd împuţit preocupă un număr din ce în ce mai mare de oameni - rezultatul firesc al activităţii susţinute a militantului.

Dictatura tâmpeniei
Pus în slujba unei idei frumoase, militantul riscă să fie linşat de o parte a societăţii şi devine eroul pozitiv. Pus în slujba unei idei tâmpite, riscă, de asemenea, să fie linşat de cealaltă parte a societăţii şi devine eroul negativ.

Ca să nu se întâmple asta, inventează legi care să-l protejeze şi termeni cu sensuri laxe, pe care să le-nvârtească cum vrea el. Nu mai e mult şi militantul o să întoarcă armele împotriva societăţii perplexe în faţa idealurilor lui tâmpite. Pe principiul dacă nu se poate să se impună o tâmpenie cu vorba bună, nu-i nimic, o impunem cu forţa (a se citi legea).

Preşedinţia tâmpeniei devine astfel o dictatură. Unei militante pentru drepturile femeii nu i-ar trece neam prin cap că mai există pe lumea
asta categorii de "minorităţi" ale căror "drepturi" sunt cu adevărat violate în mod constant.

Un homosexual agresiv şi căruia nu-i spune nimeni nimic nu se gândeşte, de pildă, la semenul său, un surdomut sau un nevăzător, minoritate ca şi el, nu?, pe care societatea cu adevărat nu dă doi bani. Care abia-abia îşi găseşte un loc de muncă şi ăla prost plătit, care abia-abia reuşeşte să plece într-un concediu, căruia i se refuză dreptul elementar la educaţie, pe motiv că profesorii habar n-au limbajul mimicogestual sau sunt consideraţi retardaţi mintal şi trataţi ca atare. Luaţi-i unui homosexual dreptul la muncă şi o să vă sară toată Europa-n cap.

Faceţi-i acelaşi lucru unui surdomut sau nevăzător şi nimeni n-o să vă zică nimic. Trimiteţi-l cu satelitu' pe un maghiar şi nu vă văd prea bine. Faceţi-i acelaşi lucru unei persoane cu handicap locomotor şi nimeni n-o să vă spună nimic.
Xenofobilor şi oamenilor rău-intenţionaţi! Urâţilor!

"Obama susţine uniunile civile unisex, care conferă cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex aceleaşi drepturi şi privilegii cu ale cuplurilor alcătuite din persoane heterosexuale. El crede că protecţia căsătoriei între heterosexuali trebuie să se extindă şi asupra cuplurilor unisex"
din agenda lui Obama