Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cei care-şi mai aminteau spuneau căndva că acel 4 octombrie 1883 fusese o zi insorită. Era ziua in care Orient Express-ul pornea pe primul său drum către minaretele Constantinopolelui. Pentru aproape un secol, avea să fie sinonimul călătoriilor de lux de-a lungul Europei, al romantismului, dar şi al aventurii.
Cei care-şi mai aminteau spuneau căndva că acel 4 octombrie 1883 fusese o zi insorită. Era ziua in care Orient Express-ul pornea pe primul său drum către minaretele Constantinopolelui. Pentru aproape un secol, avea să fie sinonimul călătoriilor de lux de-a lungul Europei, al romantismului, dar şi al aventurii.
TOAMNA PARIZIANĂ. Plecarea trenului de lux in voiajul său inaugural din Gare de Strasbourg, ulterior redenumită Gare de l'Est, pentru ca mai apoi să taie intreg continentul in două trecănd prin Strasbourg, Viena, Budapesta şi Bucureşti, incerc să mi-o inchipui impreună cu domnul Raymond Winieka-Ripotot. Denumirea funcţiei sale in cadrul companiei pe care de mai bine de douăzeci de ani o reprezintă şi care stă inscrisă in josul numelui pe cartea de vizită - directeur hotelier Venice Simplon Orient-Express -, m-a provocat de la bun inceput la un exerciţiu de limbă franceză aplicată. Am renunţat insă repede. Rafinată şi sugestivă, mi-a fost teamă c-aş bagateliza traducănd-o. Am s-o las ca pe-un mister. Unul dintre misterele Orient Express-ului.
"In acele vremuri, de la Bucureşti, trenul se oprea la Giurgiu", incepe o binevenită lecţie de istorie domnul Ripotot. "Acolo pasagerii traversau Dunărea cu bacul, pentru a se imbarca ulterior la Rustchuk intr-un tren austriac. Contrastul dintre luxul Orient Express-ului şi vagoanele obişnuite de călători, de cele mai multe ori nu tocmai in cea mai bună stare, nu putea fi mai mare. Apoi la Varna luau ferry-boat-ul cu destinaţia finală Constantinopole. Dar curănd asta avea să fie doar una dintre rute", adaugă domnia sa.
VOIAJ DE LUX. "Traseele au variat mult pe măsură ce liniile ferate s-au extins din ce in ce spre zonele cele mai indepărtate ale estului Europei. E o informaţie greşită, care s-a perpetuat in timp, că Orient Express-ul era un singur tren care lega pe-o unică rută Parisul, capitala Europei acelor vremuri, de Porţile Orientului. De fapt la puţin timp după deschiderea acestei prime linii, au apărut şi alte rute care nu aveau ca destinaţie viitorul Istanbul, odată cu dezvoltarea a ceea ce mai tărziu aveam să numim . Călătorii veniţi de la Londra puteau lua trenul din Ostend spre Varşovia sau din Calais spre Constantinopole via Veneţia, pentru ca mai apoi, in 1906, această ultimă rută să profite de construcţia tunelului Simplon, de la care trenul călătorind pe această rută şi-a luat şi numele". Iar denumirea cumpaniei inscrisă pe vagonul-emblemă al trenului işi explică in ochii tuturor originea.
Ca oricare dintre angajaţi, domnul Ripotot este intăi de toate un mesager. Sau poate doamnia sa cu atăt mai mult. Apoi este gazdă. Alături de directorul trenului, managerul vagonului restaurant sau al cabinelor şi şeful bucătar, fiecare in uniforma lui inconfundabilă, il poţi vedea intămpinăndu-şi oaspeţii pe peronul gării in care legenda pe care o are in grijă se odihneşte inainte de a-şi continua călătoria. "Orient Express-ul este o poveste frumoasă, iar noi avem datoria s-o spunem mai departe", il poţi auzi spunănd. Fără vorbe...
Dar acum este ora de istorie. Istoria unei afaceri, profitabile fără discuţie, dar totuşi istorie...
Intrerupte de Primul Război Mondial, cursele regulate ale Simplon-Orient-Express-ului s-au reluat de la Paris la Constantinopole, via Veneţia, introducăndu-se acum şi ruta alternativă către Atena. Apoi, in 1932, companiei i s-a adăugat şi un alt tren, Arlberg-Orient-Express, pe linia Zürich-Viena-Budapesta-Bucureşti. A fost momentul de glorie a acestei mari companii de tradiţie căci, odată cu izbucnirea Celui De-al Doilea Război Mondial şi dezvoltarea tot mai intensă a transportului aerian, extinderea transportului feroviar de lux s-a oprit inevitabil. Numărănd acum căteva sute de vagoane a căror costuri de intreţinere nu se mai justificau, vechea Compagnie Internationale des Wagons-Lits ajunge peste decenii, la inceputul anilor '70, să fie reprezentată doar de căteva vestigii ale gloriei de odinioară, două-trei vagoane de dormit ataşate cănd şi cănd trenurilor obişnuite de călători.
O LEGENDĂ LA MEZAT. Ultimul voiaj a avut loc pe 19 mai 1977. Ca urmare, compania a scos la vănzare aceste vagoane incă funcţionale, dar intr-o stare deplorabilă, in luna octombrie a aceluiaşi an, in cadrul unei licitaţii organizată la Monte Carlo. O legendă era scoasă schimbata pa cativa arginti...
"James B. Sherwood, preşedintele Sea Containers Group, a cumpărat aceste prime vagoane", işi aminteşte domnul Ripotot, "făra să-şi dea seama insă că va fi doar inceputul unui lung şi greu drum, o frumoasă aventură, de-a lungul şi de-a latul Europei in căutarea tuturor celor necesare pentru ceea ce astăzi este Venice Simplon Orient-Express. Asta ţinănd cont şi de faptul că vagoanele in sine fuseseră construite atăt in Franţa căt şi in Marea Britanie, iar accesoriile proveneau din cele mai variate colţuri ale lumii, cristal veneţian, tapiserii orientale, porţelanuri chinezeşti şi piese de mobilier din cedru sau lemn de trandafir. Iar cum ambiţia noastră era să restaurăm totul aşa cum fusese odinioară, am declanşat o adevărată vănătoare, adunănd orice ne-ar fi putut fi de folos, de la planurile originale ale trenului sau fotografii de epocă şi pănă la căteva zeci de panouri din lemn aparţinănd lotului din 1883 pe care le-am găsit in depozitul uneia dintre firmele constructoare care incă mai există la Londra". Tradiţii. Iar găndul imi zboară la frumoasa noastră economie de piaţă...
In 1980, la nici o sută de ani de la naştere, legenda Orient Express părăsea din nou Gare de l'Est.
AFACEREA ORIENT EXPRESS. Astăzi, voiajul de vis de 6000 de euro Paris-Istanbul-Veneţia, de care se bucură o dată pe an doar o sută de călători timp de 13 zile, este numai o parte a mamutului Sea Containers Group. "O afacere care nu este o lovitură de piaţă din punct de vedere financiar", cum insuşi Raymon Winiwka-Ripotot recunoaşte, "dar care reprezintă o valoare in sine prin brand-ul pe care il poartă, alături de alte trenuri de colecţie aparţinănd companiei. Pe linia Manchester-Liverpool-York avem un tren numit Northern Belle, in intregime creat de compania noastră. Apoi este celebrul British Pullman, care nu are insă şi vagoane de dormit, asemeni Orient Express-ului, păstrănd astfel tradiţia lui ca tren de zi. The Eastern Oriental Express, care leagă Singapore de Kuala Lumpur, Bangkok sau Chang Mae, este primul nostru pas in zona Asiei. Spun asta pentru că suntem foarte interesaţi de o deschidere extrem de interesantă către China, o piaţă vastă şi profitabilă, care se va materializa căt de curănd. Apoi, avănd experienţa lui The Grat South Pacific Express pe ruta Sydney-Brisbane-Cairns, avem acum curajul de a intra şi in spaţiul nord-american. Dar cea mai recentă achiziţie a noastră, un obiectiv atins de care suntem foarte măndri, este The Royal Scottsman, un tren cu o foarte bogată istorie. Dacă Orient Express-ul este un hotel pe roţi, despre The Royal Scottsman se poate spune că este o vilă de lux pe roţi. Este un tren mic, cu spaţii extrem de generoase insă. Compartimentarea este fundamental diferită de cea a Orient Express-ului, cu adevărate apartamente in locul deja clasicelor cuşete.
Iar cum compania a căutat mereu să-şi extindă domeniul de activitate şi in alte zone ale transportului de lux, in Burma deţinem şi un vas de croazieră fluvial. Este un prim pas pe un teren după părerea noastră insuficient explorat".
STANDARDE INALTE. "Dar dincolo de toată acestă inşiruire un lucru este cert. Orice am face in acest domeniu, calitatea serviciilor, standardul inalt şi ţinuta sunt aceleaşi, indiferent de forma sau dimensiunea trenurilor, fie că ne aflăm in Australia, in nordul Marii Britanii sau in Bucureşti, călătorind cu Orient Express-ul. De altfel asta se poate vedea şi in frumoasa colecţie de hoteluri pe care compania noastră le deţine in lume sub tutela . Spun colecţie pentru că nu este vorba despre un lanţ hotelier. Fiecare dintre ele este un loc absolut special, cu personalitate unică de neconfundat, unele legate firesc de rutele feroviare de tradiţie pe care le-am menţionat. Nu este insă obligatoriu să fie intotdeauna aşa. Trenurile nu pot merge chiar oriunde", adaugă domnul Ripotot.
In Sankt Petersburg compania deţine unul dintre cele mai elegante hoteluri pe care mi-a fost dat să le văd. In poze. Dar chiar dacă ne aflăm in continuare in Europa, aici Orient Express-ul, ca să ne referim la el, nu va putea nicicănd ajunge. Ne-am lovi de problema pur logistică a diferenţei de lăţime a căii ferate din Rusia, amănunt ce ne duce cu găndul la politica de izolare a Imperiului Ţarist de-acum un secol şi ceva in urmă. Astfel stănd lucrurile, in Europa cel puţin, singura legătură dintre o proprietate pe care compania o deţine şi un tren este hotelul Cipriani din Veneţia, staţia finală a Orient Express-ului. Asta dacă nu punem la socoteală şi vila San Michele din Florenţa, aflată pe ruta Roma-Veneţia.
DECLARAŢIE DE DRAGOSTE. "Deja din anii '60 Orient Espress-ul rămăsese doar o umbră a ceea ce fusese căndva", reia povestea domnul Ripotot. "Readucănd la viaţă acest brand, ca parte dintr-o intreagă galerie de trenuri de colecţie, am clădit o afacere care are 120 de angajaţi ce deservesc in permaneţă Orient Express-ul in timpul voiajului său anual. Oameni ca Michele Zorzi, restaurant manager, Christian Bodiguel, bucătarul şef, sau Michele Rocca, cabin manager, care ne stau alături de mulţi ani, au devenit şi mesagerii Orient Express-ului in lume. Se poate spune chiar că, intr-un fel se confundă cu el. Ei reprezintă imaginea Orient Express-ului atunci cănd campaniile noastre de promovare o cer. E o simbioză perfectă bazată pe dragostea pentru această legendă pe care noi imprună am reinviat-o şi faţă de care avem această responsabilitate. Asta face ca munca pe care o depunem aici să fie mai mult o vacanţă prelungită in care vedem locuri minunate, intălnim oameni interesanţi şi ne facem noi şi noi prieteni. Pe sculptorul Ana Rus şi pe Dragoş, soţul dumneaiei i-am cunoscut cu ani in urmă cu ocazia venirii noastre in Bucureşti. Sunt prieteni dragi care mă intămpină de fiecare dată cănd Orient Express-ul intră in Gara de Nord. Astfel de momente nepreţuite te fac să fi convins că ţi-ai găsit rostul".
Asta ar fi vacanţa... Dar concediul?
TIME OFF. "Avănd o activitate care poate fi caracterizată intr-o oarecare măsură ca sezonieră, din martie şi pănă in noiembrie, cei mai mulţi dintre noi au toată perioada iernii la dispoziţie pentru asta. Fiind atăta vreme legaţi de tot ceea ce inseamnă afacerea Orient Express, dar nu numai, căci suntem responsabili şi de alte rute europene importante, e mai mult o perioadă pe care preferi s-o petreci cu familia. Eu unul aici imi găsesc mereu colţul de linişte, undeva la graniţa franco-elveţiană, intr-un mic orăşel de munte la căţiva kilometri de Geneva. Prima oară cănd am ajuns la Sinaia am crazut că sunt acasă. Atăt de mult seamănă. Acolo tot cu trenul mă duc". Mărturisirea mă surprinde intr-o oarecare măsură. Să cobori din Orient Express la Paris şi să iei un tren oarecare spre casă...
"Nimic nu se compară cu Orient Express-ul. Dar el e o legendă. Ori noi trebuie să facem faţă realităţii zi de zi...". Asa ca⦠Bon voyage et a bientot! Pentru ca de azi intr-o luna trenul capetelor incoronate de odinioara si-al misterelor ce-au traversat istoria, va poposi din nou la Bucuresti. Si cum tichetul de peron nu mai e in vigoare, poti sa vii sa-l vezi. Daca nu⦠Biletele la control!
Citește pe Antena3.ro
