x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Licitaţie: vas crăpat, cu o valoare de 25.000 ori mai mare decât preţul de start

Licitaţie: vas crăpat, cu o valoare de 25.000 ori mai mare decât preţul de start

22 Ian 2008   •   00:00

Un vas crăpat, pus în vânzare la o licitaţie organizată în Marea Britanie, cu un preţ iniţial de 200 de lire sterline, a fost achiziţionat cu 220.000 de lire, experţii fiind de părere că ar putea valora până la cinci milioane. Iniţial - notează site-ul Ananova - se crezuse că urciorul, pe care sunt desenate animale şi păsări mitologice, provine din Franţa secolului al XIX-lea.

Preţul a crescut însă vertiginos când licitatorii au realizat că este de fapt o antichitate rară, denumită Sfântul Graal al artei islamice. Vasul, care este egiptean, face parte dintr-o colecţie extrem de rară formată din şase piese de cristal, ce datează încă din secolul al XI-lea. Casa de licitaţii Lawrence nu a dorit să dezvăluie identitatea cumpărătorului.

×
Subiecte în articol: magazin