x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Lupta pentru viaţă

Lupta pentru viaţă

de Horatiu Sima    |    01 Feb 2008   •   00:00
Lupta pentru viaţă

CUTREMURĂTOR ● Un tânăr fotbalist pierde teren în meciul cu o boală nemiloasă, cancerul
E greu de crezut că la nici 22 de ani, destinul poate să îţi schimbe cursul vieţii, iar boala  să facă dintr-un fotbalist de  valoare, dorit de marile cluburi de fotbal, un infirm



CUTREMURĂTOR ● Un tânăr fotbalist pierde teren în meciul cu o boală nemiloasă, cancerul
E greu de crezut că la nici 22 de ani, destinul poate să îţi schimbe cursul vieţii, iar boala  să facă dintr-un fotbalist de  valoare, dorit de marile cluburi de fotbal, un infirm



TALENT. Născut la Vlădeni, lângă Târgovişte, Marian Pârşu a dovedit talent de mic, fiind în vizorul marilor cluburi, chiar junior fiind. Cariera lui Marian, jucător născut la 3 aprilie 1986, a început la Moreni, de unde Astra Ploieşti l-a cumpărat, pentru circa 2000 dolari, ca junior, în mandatul de preşedinte a lui Petre Buduru. O dată cu fuziunea dintre cele două echipe prahovene Astra şi Petrolul, fotbalistul a fost legitimat la Petrolul, cu care a devenit vice-campion al României, internaţional de juniori şi a fost testat de Florin Marin, aflat atunci la cârma Naţionalei de tineret. A debutat în Divizia B, sub comanda lui  Vasile Cosarek, fiind unul dintre golgeterii echipei. Apoi, în mandatul lui Valeriu Răchită, a adus calificarea Petrolului în semifinalele Cupei României, marcând golul trei în meciul câştigat cu Politehnica Timişoara.


TRANSFERUL. A intrat apoi în conflict cu clubul , după ce a semnat un contract de reprezentare cu impresarul israelian Ran Dayan. Din acest motiv, a fost scos din lot şi apoi împrumutat la Târgovişte, unde a jucat returul lui 2005-2006. De aici, Petrolul a fost de acord să-l împrumute, 2 ani, la Sheriff Tiraspol, până în mai 2008, cu opţiune de cumpărare. După un tur  de campionat perfect în tricoul lui Sheriff Tiraspol, cu 8 goluri marcate, Marian Pârşă a ajuns în infern atunci când se aştepta mai puţin.


RATARE. Marian intrase deja în atenţia cluburilor din Rusia, care recrutează talente din Moldova, două echipe din primul eşalon interesându-se de un transfer al românului, după evoluţiile bune din preliminariile Ligii Campionilor. Astfel, Sheriff era pe cale să facă o afacere foarte bună, dacă nu ar fi apărut aceste probleme, conform unor surse, moldovenii având de achitat, către Petrolul, o clauză de 200.000 dolari, pentru transferul definitiv al jucătorului,  reamintim împrumutul a fost dat de clubul ploieştean pe doi ani, profitul acestora, după o eventuală revânzare depăşind lejer un milion de dolari.


BOALA. Un simplu control medical făcut de club în decembrie 2006 i-a dat toată viaţa peste cap. A aflat că are noduli la muşchii fesieri ai piciorului stâng. Nimic nu prevestea nenorocirea ce s-a abătut asupra lui Pârşă, care, anterior controlului,  a resimţit unele dureri în zona posteriorului. Sheriff se afla în plin campionat şi Marian a continuat să joace, până la finalul turului. În ianuarie 2007, odată pregătirile reluate, acesta a efectuat cantonamentul, dar durerile s-au înteţit. Clubul a decis să efectueze încă un control, la cel mai bun spital din Chişinău (la precedentele vizite medicale fotbalistul a fost declarat apt) şi de aici, problemele au fost confirmate parţial, acesta a fost trimis în Germania, la una dintre cele mai bune clinici de oncologie, în Regensburg.


VERDICTUL. După recoltarea biopsiei, verdictul medicilor a fost crunt: nodulii sunt de natură cancerigenă. Din acel moment, viaţa jucătorului a luat deja o altă turnură, el trebuind să începă  chimioterapia. Din păcate pentru jucător, tratamentul  nu a avut nici un efect, motiv pentru care boala a evoluat. Astfel a fost nevoie ca în mai 2007 el să fie operat prima dată la Clinica Oncologică din Ingolstadt de noduli cancerigeni la muşchii fesieri. Au urmat drumuri între ţară şi Germania, în speranţa că totul va fi în regulă din punct de vedere al sănătăţii, dar speranţele au fost deşarte. Starea lui de sănătate a fost din ce în ce mai rea, motiv pentru care a fost din nou operat, la aceiaşi clinică.


TREI OPERAŢII. Controalele medicale şi radiografiile efectuate anterior au arătat că avea 4 noduli la plămânul stâng, atunci când a fost urcat pe masa de operaţie. Din păcate pentru fotbalist, medicii au nevoiţi să reanalizeze totul după ce l-au deschis. Avea şase noduli, nu patru, pe care i-au extirpat imediat, iar el a trecut la un regim sever de recuperare. Având în vedere rapiditatea cu care se multiplică cancerul, medicii au decis să îl reanalizeze, după numai 3 luni de la intervenţie, şi la plămânul drept, lucru ce urmeaza sa fie făcut în aceste zile. La clinica unde a fost operat a treia oara se afla si internationalul german Klose care cutremurat de soarta tragica alui Marian s-a fotografiat alaturi de acesta si i-a daruit tricouri.


DRAMA. Tatăl jucătorului credea că a scăpat, în sfârşit de probleme şi vestea a picat ca un trăznet. „Am avut problemele bine cunoscute cu Petrolul, apoi la Târgovişte, unde a evoluat acum un an, echipa retrograda cu el în teren. Plecarea la campioana Moldovei şi evoluţiile excelente de acolo ne-au redat încrederea, că este un fotbalist de valoare şi credeam că vor veni şi satisfacţiile financiare şi sportive. Rezultatul analizelor a fost cea mai grea încercare a vieţii noastre. Sincer, nu mă mai gândesc să-l văd pe teren, deşi acesta a fost şi rămâne visul meu, ca tată, ci vreau măcar să pot avea copilul lângă mine. Dacă trecem peste acest mare necaz ne vom descurca oricum”, îşi face curaj fostul jucător al Petrolului, Metalului Plopeni şi Metalul Mija, Costel Pârşă.


PĂRINŢII. Atunci când pleacă la tratament, în Germania, de fiecare dată, Marian Pârşu alege avionul, pentru ca deplasarea să fie uşoară. În schimb, tatăl şi mama jucătorului nu şi-au permis acest „lux”, mergând cu maşina personală la Regensburg. „ Am plecat cu rezervorul plin de benzină şi câteva sute de euro în buzunar. Eu şi cu soţia dormim în maşină, încercând să facem cât mai multă economie, pentru că nu am fost pregătiţi cu bani, pentru o aşa nenorocire. Am făcut socoteala ce să vindem de prin casă, ca să fim alături de el.”, povesteşte Costel Pârşă.


CHEL. Tratamentul chimioterapeutic şi cele două operaţii de până acum au costat o mulţime de bani.Dacă viaţa grea l-a scos de pe teren pe Marian, şi înfăţişarea sa s-a schimbat, chimioterapia lăsându-l fară păr pe cap. În urma primei operaţii de la piciuor, el merge foarte greau, motiv pentru care se sprijină într-o cârjă care îi face deplşasarea mai uşoară. Familia speră ca cei de la Sheriff să nu uite de jucătorul pe care l-a „câştigat” , în vară, după o bătălie cu Dinamo Kiev, unde fotbalistul efectuase un stagiu de monitorizare. „În mod normal, conform punctului 1.9 din contractul său, Sheriff trebuie să suporte toate cheltuielile medicale, pe durata contractului, şi sper că moldovenii vor respecta această clauză. Până acum  am primit 35000 de euro de la ei”, spune tatăl jucătorului.


AJUTOR. Marian Pârşă va avea nevoie de mulţi bani pentru susţinerea tratamentului . În afara ajutorului venit de la Sheriff Tiraspol, un alt ajutor a venit de la israelianul Ran Dayan, care spune că-l va duce pe fotbalist, dacă este nevoie, la cea mai bună clinică din ţara sa natală, la Jerusalem, pentru investigaţii medicale.În afara impresarului, AFAN- ul i-a acordat un ajutor de 5000 de euro, iar Federaţioa Română de Fotbal 50 de milioane lei. Foştii săi colegi de la Sheriff Tiraspol au contribuit cu câte 1000 de euro fiecare, este vorba de  Răzvan Cociş şi George Florescu. După toate operaţiile prin care a trecut, Marian are implantatăla piciorul stâng, acolo unde i-a fost făcută prima operaţie o proteză din titan, care îl stânjeneşte la mers. Despre reântoarcerea pe gazon nici nu poate fi vorba, principalul ţel fiind acum să învingă cumplita boală şi să câştige bătălia cu viaţa.  

×
Subiecte în articol: magazin sheriff