Mai bine şomer în Spania, decât salariat în ţară

Sectorul construcţiilor din Spania, unde lucrau foarte mulţi bărbaţi români, s-a prăbuşit, ratele la creditele imobiliare au luat-o razna, şnsele să căpătăm automat drept de muncă de la 1 ianuarie 2009, aşa cum era plănuit, sunt din ce în ce mai mici.

Şi totuşi, românii aşezaţi în Spania în ultimii ani n-au luat cu asalt graniţele ca să se întoarcă în ţară. Pentru că, chiar şi şomer, în Spania te alegi cu aproape 1.000 de euro pe lună, dacă ai lucrat legal. Ajutorul de şomaj la iberici înseamnă 80 la sută din salariul pe care l-ai avut în ultimele trei luni. Şi cum "în România cu 20 de euro pleci de la magazin cu o pungă aproape goală, pe care poţi s-o ţii într-un deget, iar în Spania de banii aştia îţi umpli un coş cu mâncare la supermarket", aşa cum observa o româncă, tentaţia revenirii în ţară e pentru cei mai mulţi dintre români un plan pentru un viitor ceva mai îndepărtat.

Mai mult, o parte din românii care şi-au luat inima în dinţi şi au plecat spre pământurile natale, s-au întors în Spania după o scurtă perioadă petrecută în ţară. "Aici, tot mai mişti ceva, acolo, dintr-un salariu destul de bun pentru România, mi-am dat seama că nu aş fi avut nici cum să cumpăr caiete şi cărţi pentru copii, când începea şcoală", spune Ovidiu Pătraşcu, unul din cei care s-au întors în Spania. "Aveam şase ani de Spania când ne-am întors în România. N-am mai putut să ne adaptăm nici noi, nici copiii. În afară de problemele materiale, aici e totuşi civilizaţie. În România nu s-a schimbat nimic!", completează românul. A lucrat în construcţii, a intrat în şomaj, iar acum face cursuri gratuite pentru a se califica în alt domeniu, unde are şanse mai mari să se angajeze în Spania.

Rar găseşti un român care să-şi spună: da, m-aş întoarce acum acasă. La fel de rar însă găsesşti şi unul care să nu mai vrea să audă de România şi să spună că va rămâne pentru totdeauna în Spania. "Poate peste doi-trei ani ne vom întoarce", spune Daniela, o gălăţeancă ce locuieşte de mult timp la Coslada, lângă Madrid. A lucrat la bucătărie, la şcoala Waldorf din localitate, iar acum e în concediu pentru îngrijirea băieţelului pe care l-a născut în Spania. Soţul este angajat tot la Waldorf, unde e un fel de "şef" al lemului – face toate jucăriile şi mobilierul pe care-l foloseşte şcoala.

"Tot în România vrem să ne întoarcem, mai ales pentru copil. Cât a stat o lună în vacanţă, anul acesta, s-a dezvoltat foarte mult, a crescut şase centimetri, de s-au mirat şi medicii spanioli. Vreau să crească la aer, în natură, să meargă cu picioarele goale, ceea ce aici nu prea are cum", spune Daniela. Ar vrea să deschidă o şcoală Waldorf în România, însă este conştientă că în acest moment, la Vaslui, locul din care este soţul ei şi unde şi-au cumpărat o casă, nu prea ar avea succes cu un asemenea proiect. "Poate la Iaşi, poate peste câţiva ani...", spune românca.

Alina e de un an la Coslada. A plecat imediat după ce a terminat Facultatea de Asistenţă socială de la Universitatea din Bucureşti. Patru ani s-a chinuit să înveţe bine şi să prindă un loc în cămin. Dar unde să profeseze în România? "Când ne trimiteau în practică la vreo instituţie, aveam rol de mobilier", îşi aminteşte tânăra de 24 de ani.
"Toate trei avem studii superioare, nici una nu muncim aici pe calificarea noastră, dar măcar ştim că suntem plătite, că nu-şi bate nimeni joc de munca noastră", arată Alina spre prietenele ei.

 "Sunt profesoară de franceză, am terminat facultatea la Cluj, la Universitatea Babeş-Bolyai. Am plecat de la catedră şi aici am făcut curăţenie în case, în Spania. Ştii, era chiar ca în telenovele, mă prezentam cu tava în faţa lor şi-i serveam. Mi-a fost greu şi ruşine la început, pentru că aşa suntem noi românii, învăţaţi să ne ruşinăm de muncile «de jos». Dar când îmi aminteam că în România plecasem de la un salariu de o sută de euro, îmi trecea", spune prietena Alinei. Toate trei ar fi mai degrabă tentate să-şi echivaleze studiile în Spania, să muncească pe specializarea lor, să strângă ceva bani şi apoi să se întoarcă în România.

"Mi-ar plăcea să fiu profesoară de psihologie, dar... Uite, decât să bage Guvernul atâţia bani în manifestări pentru a corecta imaginea românilor din Spania, mai bine le-ar mări salariile profesorilor din ţară", mai spune Alina. "Aici la început eu am lucrat într-un bar. Patronul spaniol avea opt clase doar. Crezi că am avut vreodată curajul să-i spun ce studii am eu sau să comentez? Asta e, dacă ţara ta nu te ajută, uiţi de studii şi munceşti ca să-ţi fie bine. Nu mai contează unde şi pentru cine", adaugă Alina.

"Noi nu avem prieteni sau cunoştinţe care să fi plecat, dar îmi dau seama că au plecat mulţi români de aici, pentru că nu-i mai văd adunaţi duminica în piaţă, aşa cum îi vedeam acum un an-doi. Şi am început să vedem şi românii pe care înainte îi ştiam cu serviciu în construcţii, iar acum dorm pe străzi sau cer de pomană la biserică, să aibă ce mânca. Tot în construcţii lucrez şi eu, dar pe noi ne-a păstrat patronul spaniol", spune ieşeanul Gabriel Fănache. Locuieşte de cinci ani în Spania, împreună cu soţia şi au un copil cu acte "madrilene". Şi-au cumpărat o casă cu credit. La început au plătit 650 de euro rata, acum plătesc aproape 1.000, dar tot nu s-ar întoarce în ţară, deşi ştie că şi în România se plăteşte bine în sectorul construcţiilor.

Criza i-a făcut pe mulţi oameni de afaceri spanioli să se îndrepte spre România. "Unul dintre ei a venit la mine să-l învăţ româneşte. Era destul de desumflat, după vizita la Turda, unde vrea să-şi înceapă afacerea. Vrea să lucreze cu români, dar cu români care au muncit în construcţii în Spania", spune Eugenia Semenciuc, de la Asociaţia Culturală Eminescu, din Avila. "Pe şantier am văzut o echipă de 20 de muncitori. Unul dintre ei sigur era şeful de echipă, că numai el avea cască de protecţie. Doar doi munceau, restul se învârteau pe acolo. Nu vreau să lucrez cu asemenea oameni. Vreau să lucrez cu români, dar cu cei care au muncit în Spania şi au educaţia muncii în construcţii", i-a spus investitorul spaniol.

Au plecat şi din Avila români, dar au şi venit destul de mulţi. "Un caz concret pe care-l cunosc este acela al unor familii de penticostali. Erau stabiliţi aici şi lucrau la firma de construcţii pe care şi-o deschisese unul dintre ei aici. Am aflat că au plecat toţi în România, aproximativ 25 de familii, pentru că nu mai aveau de lucru aici", spune Eugenia Semenciuc.

 "Cine se întoarce acum din Spania, se întoarce din prea multă dragoste de ţară sau pentru că aici au dus-o mai rău decât acasă", punctează Gheorghe Vinţan, preşedintele asociaţiei "Juan Ramon Jimenez şi Lucian Blaga".
"Cum garantează Guvernul Romăniei întoarcerea acasă, când zilele trecute m-am întâlnit cu două românce care umblau aici după acte ca să-şi înscrie copiii la şcoală în România. Adică au plecat de aici, iar sistemul nostru de învăţământ le pune pe drumuri, le trimite înapoi, ca să vadă ce note au luat copiii la şcoală în Spania", spune Vinţan.

De altfel, copiii sunt unul dintre principalele motive care îi fac pe români să prefere să înfrunte criza în Spania, decât să se întoarcă în România. "Băiatul meu are aici prieteni, colegi, din clasa I a învăţat aici. Cum aş putea să-l rup şi să-l duc în România, de care se sperie şi numai într-o lună de vacanţă", spune Maria Toncea.

Şi românii care se apropie de vârsta pensionării mai trag cum pot în Spania, ca să nu se aleagă cu o pensie românească. "Am 10 ani munciţi aici, plus 35 în România. Ies la pensie peste un an. În Spania, pensia medie este de 750 de euro, în România m-aş a;ege cu vreo 200 de euro", spune Gheorghe Vinţan.

Mai puţin afectaţi decât alţi imigranţi
Numai în regiunea Madrid sunt înregistraţi oficial peste 30.000 de şomeri români. Şi totuşi, românii sunt imigranţii care au fost cel mai puţin afectaţi de criza din Spania, spune Javier-Fernandez Lasquetti, ministrul pentru imigraţie din cadrul Regiunii autonome Madrid. Explicaţia ministrului? "Românii sunt harnici, cinstiţi şi serioşi".
Lasquetti a mai precizat că face demersuri pentru ca românii să primească drept de muncă de la 1 ianuarie şi a adăugat că propunerea Ministrului muncii spaniol de a se interzice angajarea imigranţilor de anul viitor nu-i va privi pe români, ci doar pe extracomunitari.
În regiunea Madrid sunt înregistraţi oficial peste 200.000 de români şi se aproximează că încă pe atâţia locuiesc ilegal. Cei neînregistraţi sunt şi cei mai afectaţi de criză, pentru că, lucrând la negru, nu au dreptul la un ajutor de şomaj.