Mama logodnicului fiicei lui Sarah Palin, fostă candidată republicană la postul de vicepreşedinte al SUA, a fost arestată într-un caz referitor la droguri, au anunţat vineri surse din cadrul poliţiei din Alaska, relatează AFP.
Potrivit unei publicaţii a poliţiei statului, Sherry Johnston a fost arestată joi după ce o percheziţie a fost efectuată la domiciliul său din oraşul Wasilla. Ea este vizată de şase capete de acuzare şi a fost plasată în detenţie preventivă.
Nici un alt detaliu nu a fost oferit despre natura faptelor care îi sunt imputate.
Johnston, în vârstă de 42 de ani, este mama lui Levi Johnston, logodnicul lui Bristol Palin, fiica lui Sarah Palin. La 1 septembrie, familia Palin a dezvăluit că fata, atunci în vârstă de 17 ani, este însărcinată şi că Johnston este tatăl copilului.
Familia Palin a adăugat atunci că Bristol intenţionează să păstreze copilul şi să se căsătorească cu Levi Johnston.
Fost primar al oraşului Wasilla, situat la 60 de kilometri nord-est de oraşul Alaska Anchorage, şi actual guvernator al statului Alaska, Sarah Palin a fost aleasă la sfârşitul lui august drept partenera în alegeri a candidatului republican la Casa Albă, John McCain. Tandemul lor a fost învins la 4 noiembrie de democraţii Barack Obama şi Joe Biden.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro