Mea culpa

Ce omoara ideile? Oamenii care incearca sa gandeasca cu capul altora, zice un celebru regizor latin.

Si Oliviero Toscani il completeaza: goana bolnava dupa succes. In timp ce urmaream la Cannes filmul lui Herman Vaske, un fel de Hercule Poirot al ideilor ucise, mi-era imposibil sa nu ma gandesc cat de universal valabile sunt sentintele invitatilor lui, deplin aplicabile fie si unei piete mici cu orgolii mari, asa, ca Romania. Am fost primul si, de ani buni, sunt singurul analist care da pulsul festivalurilor internationale de reputatie. Tot asa, de pilda, cum cele mai valoroase impulsuri de creativitate publicitara autentic romaneasca n-au scapat penitei mele, nesalutate vreodata. Pentru ca da, candva, publicitatea locala de bun gust avea un stil si o identitate.

Astazi nu pot sa nu-mi reprosez naiva incintare in fata festivalurilor care, altadata, puneau automat semnul egal intre premiu si rasplata talentului genuin. Pentru ca incurajarea fara masura a ideii de festival si a ideii de premiu absolut a deviat de la rostul ei o piata cu un potential extraodinar intru maturizarea propriei voci. Cu modelul glamour al Cannes-ului in fata, adolescenta creativitate romaneasca a tinut mortis sa poarte pantofi cu toc inainte de majorat si sutien peste un piept de cireasa, cand bujorii din obraji i-ar fi fost, probabil, deajuns sa cucereasca clientul. Rezultatul unei creativitati copie la indigo, cu concepte la minut dupa retete fast food? Dezordine identitara, clona adesea neizbutita a modelului. Creativitate dopata cu steroizi vestici la second hand, un praf de siretenie in business si succesul local e asigurat.

Ce se intampla insa cand iesi din stramta cutie de acasa? Ei bine, descoperi ca nu esti singurul care a cazut in capcana fascinatiei modelului. Mai sunt rusinos de multi ca tine. Pentru cei sedusi de sirena Croisettei, care se intorc acasa cu coada intre picioare, invatatura e aceasta: cei care stralucesc la sfarsit nu sunt cei care urmeaza tendintele, ci cei care le impun. De aceea, marti seara, lista scurta era plina de nume proaspete, de aceea, marele premiu la Media Lions a mers in Chile si cel la Lions direct in Australia. De aceea, presedintele juriului la traditionala sectiune film, presa si outdoor a fost Piyush Pandey - un indian. Satui sa se admire unii pe altii, vesticii si-au declarat deschis apetitul pentru alte drumuri care duc la performanta. Ce asteapta? Ramane de vazut. Dar, ceea ce sigur nu vor sa vada, e reflectarea intr-o oglinda de balci a propriului chip, intr-un play-back est-european.

Cannes 2004 ne invata doua lucruri simple: sa ne asumam identitatea si sa credem in forta noastra de a merge mai departe fara baston.La capatul tunelului, lumina nu se va stinge. Dimpotriva. Un membru al juriului ne-a marturisit ca Piyush Pandey le-a oferit, inainte de inceperea lucrarilor de evaluare, un talisman intruchipandu-l pe Ganesha, zeul inspiratiei. Imaginea lui, de fiecare data imbracand alta forma, se ofera mereu cand incepi ceva nou. Nou trebuie sa fie si drumul intru redescoperire al creativitatii romanesti. Acest gand este forma pe care o imbraca Ganesha al nostru pentru publicitarii romani.
Din suflet, de la Sufletul Comertului.