x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Muzica - "Crazy" este nr. 1 in 2006

Muzica - "Crazy" este nr. 1 in 2006

de Alex Revenco    |    05 Ian 2007   •   00:00
Muzica  -  "Crazy" este nr. 1 in 2006

Gnarls Barkley sunt Cee-Lo si Danger Mouse

Gnarls Barkley sunt Cee-Lo si Danger Mouse

Dupa topul albumelor aparute in 2006, astazi aflam care au fost cele mai bune melodii ale anului trecut. Si de aceasta data, clasamentul este intocmit de redactia prestigioasei publicatii muzicale "Rolling Stone". Primul loc a fost ocupat de marele hit "Crazy" al duoului Gnarls Barkley, urmat de "Steady As She Goes" cu The Raconteurs, proiectul paralel al lui Jack White (White Stripes).

ROCK DIN NOUL VAL. Cum era de asteptat, in marea lor majoritate, cele mai bune melodii din lume sunt rock, iar interpretii nume consacrate ale genului, dar si reprezentanti ai noului val. Astfel, dupa "Thunder on the Mountain" cu Bob Dylan - locul 6, vin Wolfmother ("Dimension" - 9), Pearl Jam ("World Wide Suicide" - 11) si The Killers ("Read My Mind" - 12). Urmeaza grupul punk AFI ("Miss Murder" - 15), The Strokes ("You Only Live Once" - 16) si My Chemical Romance ("Welcome to the Black Parade" - 17). Apoi Red Hot Chili Peppers ("Tell Me Baby" - 22), Regina Spektor ("Fidelity" - 23), Bruce Springsteen ("How Can a Poor Man Stand Such Times and Live" - 24) , din nou Gnarls Barkley ("Smiley Faces" - 29), Thom Yorke de la Radiohead ("The Clock" - 31) s. a.m. d.

DISCURI PENTRU PLAYER

Kenny Wayne Shepherd
10 Days Out... Blues From The Backroads
- Tanarul bluesman scoate pe piata, la 9 ianuarie 2007, un nou material (CD+ DVD) ce reprezinta un omagiu adus tuturor celor care l-au influentat in cariera sa. Kenny Wayne, basistul Tommy Shannon si tobosarul Chris Slyton canta alaturi de unii dintre cei mai cunoscuti si apreciati bluesmeni la ora actuala: B.B. King, Pinetop Perkins, Mussy Waters Band, Clarence "Gatemouth" Brown, Hubert Sumlin, Howlin’ Wolf Band, Neal Pattman, Jerry "Boogie" McCain si altii.

Madonna
The Confessions Tour - Live from London.
La 22 ianuarie va aparea la Warner Bros/Wea un CD si un DVD cu inregistrari din turneul Confessions din 2006. Dupa ce a vandut aproape 8 milioane de unitati din "Confessions On A Dance Floor", diva a primit trei nominalizari la premiile Grammy 2007: piesa "Get Together" pentru Best Dance Recording, documentarul "I’m Going to Tell You A Secret" pentru Best Long Form Music Video, iar "Confessions On A Dance Floor" pentru Best Electronic/Dance Album.

Diddy
Press Play - Explicit Lyrics. I
n ultimii ani, Sean "Diddy" Combs s-a remarcat ca personaj monden, un adevarat mogul al modei si entertainment-ului, astfel incat am si uitat ca el este, de fapt, om de muzica. Acest album (primul dupa The Saga Continues - 2001) ne reaminteste faptul ca artistul (care a fost Puff, Puffy sau Diddy) ramane un rapper care stie foarte bine sa compuna si sa cante o muzica (pop/hip-hop) de calitate. Nas, Cee-Lo, Big Boi, Scar si Ciara se numara printre invitatii lui Combs pe acest disc.

Neil Young & Crazy Horse
Live at the Fillmore East.
Este prima reeditare realizata de Reprise/Wea, din seria "concertelor de arhiva" ale celebrului muzician american. Discul contine sase piese ("Everybody Knows This Is Nowhere", "Winterlong", "Down By The River, Wonderin", "Come On Baby Let’s Go Downtown", "Cowgirl In The Sand") si e asteptat de multa vreme de fanii care si-au dorit sa asculte live grupul Crazy Horse cu liderul original Danny Whitten, chitarist de geniu care a murit in 1972, in urma unei supradoze de heroina. (Alex Revenco)
×