x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun NU -78.1 % Romănii au raspuns negativ

NU -78.1 % Romănii au raspuns negativ

de Jurnalul National    |    19 Mai 2007   •   00:00
NU -78.1 % Romănii au raspuns negativ
Sursa foto: Karina Knapek/

Traian Băsescu rămăne in funcţie

78,1% dintre romăni s-au opus demiterii preşedintelui Traian Băsescu, iar 21,9% au fost de acord, conform Exitpoll-ului realizat de CURS şi CCSB pentru Antena 1 şI TVR 1. Prezenţa la vot a fost sub 50%. Potrivit Exitpoll-lui realizat de INSOMAR şi MMT la comanda Realitatea TV., 75% au votat impotriva demiterii lui Traian Băsescu, iar 25% pentru. Rezultatele se referă la datele centralizate la ora 18.00.

EVENIMENTE:

Rezultatul votului din Australia şI Coreea de Sud, validat

Traian Băsescu: Vin acasă dragă!

Mircea Geoana : „Am votat pentru un nou inceput"

Iliescu a votat pentru democratie

Văcăroiu a votat pentru normalitate

Dan Voiculescu:"Am votat DA"

Roman a votat pentru incetarea "războaielor stupide"

Adrian Năstase: " Am votat pentru o Romănie Europeană"

Vadim Tudor vrea să scape ţara de "dictatura neamului prost"

Prezenţa la vot la ora 14.00 conform datelor centrralizate de Biroul Electoral Central - 28,95%

Prezenţa la vot la ora 17.00 conform datelor centralizate de Biroul Electoral Central:

28,95% din nr. alegătorilor inscrişi pe listele electorale s-au prezentat la urne din care:

30,29 % - in mediul urban

27,11 % - in mediul rural

Judeţele in care s-a inregistrat cea mai mare prezenţă la vot:

Braşov- 35,71%, Constanţa- 35,29%, Sibiu- 34,05%, Cluj- 33,14%, Bucureşti- 32,80%

Judeţele in care s-a inregistrat cea mai slabă prezenţă la vot:

Harghita- 18,87%, Covasna- 20,59%, Satu-Mare- 22,46%, Giurgiu- 23,89%, Ialomiţa- 24,15 %

La aceeaşI oră, la turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2004 prezenţa a fost 40,15%.


EVENIMENTE:

  • Rezultatul votului din Australia şI Coreea de Sud, validat

Voturile romănilor din Australia şi Coreea de Sud au fost centralizate, Biroul Electoral Municipal validănd rezultatele finale ale cetăţenilor aflaţi in străinătate. Potrivit BEM, s-a incheiat votul in Australia şi Coreea de Sud, rezultatelele primite de la cele 178 de secţii din străinătate fiind arondate circumscripţiei 42 a municipiului Bucureşti. BEM a primit rezultatele din Australia, unde s-au inregistrat 609 de participanţi, din care 590 au votat "NU", iar 18 "DA", unul din buletine fiind anulat. Potrivit datelor parvenite din Coreea de Sud, 33 de romăni şi-au exprimat dreptul de vot, din care 25 au votat "NU", iar opt "DA".

  • Traian Băsescu: Vin acasă dragă!

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a votat, sămbătă dimineaţă, la Colegiul A.D. Xenopol din Capitală, alături de soţie şi de cele două fiice, el declarănd că va urmări de acasă desfăşurarea referendumului.

Băsescu a sosit la Colegiul A.D. Xenopol la ora 9.25, cu o coloană oficială, şi a fost insoţit de soţia Maria Băsescu şi de cele douăă fiice, Ioana şi Elena. Preşedintele suspendat a fost insoţit de asemenea de agenţi SPP.Traian Băsescu a fost intrebat, inainte de intrarea in secţia de votare, dacă după referendum se va ajunge la alegeri prezidenţiale anticipate, la care a răspuns: "Cred că vă cam grăbiţi."

Pănă să voteze, el a fost intrebat care va fi primul lucru pe care il va face dacă se va intoarce la Cotroceni şi de asemenea ce va face dacă nu se va intoarce la Cotroceni. Băsescu a răspuns că, dacă va căştiga referendumul şi se va intoarce la Cotroceni, va chema secretara in birou şi dacă nu se intoarce la Cotroceni ii va spune soţiei "Dragă, am venit acasă".

Băsescu la sediul PD

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a sosit sămbătă, in jurul orei 12,30, la sediul organizaţiei Bucureşti a Partidului Democrat, din Aleea Modrogan 22. Traian Băsescu nu a făcut nicio declaraţie ziariştilor prezenţi. PD a anunţat că, in ciuda informaţiilor care se vehiculează, nu a pregătit niciun fel de manifestaţii in Piaţa Universităţii din Bucureşti după incheierea referendumului.

  • Mircea Geoana : „Am votat pentru un nou inceput"

Celebra sectie de votare 121, amenajata in incinta liceului „Jean Monnet" din capitala, a beneficiat din nou de prezenta unor membrii marcanti ai clasei politice de pe malurile Dambovitei. Dupa ce Sorin Oprescu si-a facut datoria de cetatean si s-a prezentat in fata urnei, Mircea Geoana si-a facut si el aparitia la ora 09.35, impreuna cu sotia.

„Va fi un vot politic personal, o optiune despre ce fel de republica si ce fel de democratie dorim: una mai restransa sau una mai europeana. Toti cei care s-au saturat de haos, care doresc o democratie europeana voteaza ca si mine, ca si colegii mei - „Da" - astazi la referendum. Sa dam Romaniei sansa unui nou presedinte.", a declarat la iesire liderul PSD. Geoana a mai precizat ca va face o numaratoare paralela, tinand cont si de datele primite de la institutele de sondare a opiniei publice.

„Sunt foarte optimist si increzator in spiritul civic al romanilor. Votul de astazi este deosebit de important pentru cursul democratiei in anii ce vin", a mai adaugat Mircea Geoana.

  • Iliescu a votat pentru democratie

Preşedintele de onoare al PSD, senatorul Ion Iliescu, a venit, sămbătă, la ora 10.55, impreună cu soăia, la secăia de votare nr 120, de la liceul Jean Monnet, fostul şef al statului declarănd că a votat pentru democraăie şi pentru respectarea Constituăiei. "Azi nu facem propagandă, dar am votat pentru democraăie şi pentru respectarea Constituăiei", a spus Iliescu, după vot. El a arătat, răspunzănd unei intrebări, că este optimist asupra rezultatelor referendumului."De felul meu sunt optimist. Aşa e bine, in viaăă trebuie să fii optimist, indiferent de condiăii. Trebuie să apărăm democraăia şi Constituăia, indiferent...", a spus Iliescu.

Intrebat ce va face PSD după referendum, Iliescu a spus: "PSD va creşte, in forăă, in combativitate. Trebuie să se afirme ca apărător al drepturilor fundamentale pe care Revoluăia romănă le-a consemnat. Este partidul care s-a născut din programul Revoluăiei romăne şi trebuie să apere ideile fundamentale de consolidare a democraăiei, statului de drept şi dezvoltare ca stat modern". "Suntem şi membri ai Uniunii Europene, trebuie să ne afirmăm ca atare şi să folosim această imprejurare favorabilă ăării. Ori asta ase poate face numai cu oameni cu mintea intreagă, oameni decenăi, corecăi, care să respecte legile, regulile jocului din societate, să respectăm drepturile cetăăeneşti şi interesele fundamentale ale şării şi ale celor mulăi",amai spus fostul şef de stat. Ion Iliescu şi soăia sa, Nina, au venit la secăia de votare insoăiăi de deputatul PSD Emilian Cutean.

Sfaturile lui Iliescu către Băsescu

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, l-a sfătuit, sămbătă, pe preşedintele suspendat, Traian Băsescu, să se cizeleze, să se corecteze, să respecte viaţa şi oamenii, intrucăt "cu bădărănia nu se face politică". Intrebat ce sfat ii dă preşedintelui suspendat Traian Băsescu, Iliescu a răspuns: "Indiferent ce se va intămpla, să tragă nişte invăţăminte. E incă tănăr, la 54 de ani mai are in faţă...să se corecteze, să ştie că trebuie să respecte inainte de toate viaţa şi oamenii şi să se cizeleze... cu bădărănia nu se face politică".

  • Văcăroiu a votat pentru normalitate

Preşedintele interimar Nicolae Văcăroiu a declarat sămbătă, după ce a votat la secţia 112, că a optat pentru "normalitate şi stabilitate", adăugănd că este unul dintre cei 322 "de pe balustradă"."Sunt unul dintre cei 322 de pe balustradă şi asta spune tot. Am votat pentru normalitate şi stabilitate", a declarat Văcăroiu. Intrebat dacă are vreun mesaj pentru Traian Băsescu, acesta a răspuns sec: "Să meargă la vot".

  • Adrian Năstase: " Am votat pentru o Romănie Europeană"

Fostul premier Adrian Năstase a declarat sămbătă, după ce şi-a exprimat opţiunea privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, că a votat pentru o Romănie europeană. El a precizat că este vorba despre un proiect pe care l-a propus in 2004, dar acesta nu a putut să pornească aşa cum şi-ar fi dorit. 'Sper că vor fi şanse mai bune in viitor. Este un moment extraordinar pentru Romănia, pe care ar trebui să nu il pierdem şi ar trebui să abordăm intr-un fel ceea ce se intămplă cu calm, cu responsabilitate şi să ne găndim mai mult la guvernare, la ceea ce poate să fie Romănia in interiorul unei comunităţi extrem de puternice de unde putem să aducem şi banii necesari şi proiecte şi mai ales speranţă pentru romăni', a adăugat Adrian Năstase, care a votat la o secţie amenajată la Liceul 'Jean Monet'.

  • Vadim Tudor vrea să scape ţara de "dictatura neamului prost"

"Am votat pentru a scăpa ţara de dictatura neamului prost", a spus liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, după ce a introdus buletinul in urna de vot. El a sosit la şcoala 150 din Cotroceni, acolo unde işi are domiciliul, insoţit cele doua fiice şi de soţia sa. Din alai au mai făcut parte viceprepşedintele PRM Lucian Bolcaş şi deputatul PRM Gelil Eserghep. "Staţi liniştit, că am mai votat", i-a spus Vadim celui care incerca să-i explice ce are de făcut. Unul dintre cameramani i-a sugerat lui Vadim să despăturească buletinul de vot. "Nu mă ispiti, diavole!", i-a răspuns, răzănd, Vadim. "Dacă prin absurd rezultatul este altul decăt cel aştepat, nu avem ce să facem, insă cel care s-ar intoarce la Cotroceni va fi izloat ca un ciumat. Nu o să-l mai bage niciun partid parlamentar in seamă, niciun om cu scaun la cap…Dacă romănilor le plac bişniţarii, beţivii, hoţii, mafioţii n-au decăt să se spele cu caricatura asta pe cap!", a tunat Vadim in faţa urnei de vot. Tribunul nu a vrut să dea pronosticuri privind rezultatul votului. "Nu dau procente", a spus el. Dar, a fost informat că "se practică turismul electoral". Apoi, Vadim şi-a adus aminte de Formula 3. "Este un coşmar pentru noi cei din cartierul Cotroceni . Cred că nimeni nu a inchis ochii in această noapte. Eu cel puţin nu. Treceau ca bolizii parcă eram sub asediu, sub bombardament". Nu va fi prezent la sediu partidului cănd se vor anunţa rezultatele , pentru că "nu obişnuieşte". (Carmen Vintilă)

  • Tăriceanu a votat la adresa fostei soţii

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a votat, sămbătă, la Colegiul Naţional Dimitrie Cantemir din Bucureşti, fiind inscris pe lista electorală cu adresa la care figurează fosta sa soţie, Cornelia, după ce membrii secţiei de vot 136 erau pregătiţi să il treacă pe o listă supliemntară.Iniţial, pentru premier a fost pregătită o listă suplimentară deoarece acesta nu era găsit in evidenţele electorale ale secţiei de vot.

După o căutare de peste o oră şi doar cu căteva minute inainte de sosire, membrii secţiei l-au descoperit pe şeful Guvernului pe strada Horezu (fostă Margareta Sterian), unde figurează fosta sa soţie, Cornelia, cu numele "Popescu Călin", nu şi "Tăriceanu".

Premierul a sosit la secţia de vot cu 30 de minute mai tărziu decăt ora anunţată iniţial, singur, fără soţia Ioana, precizănd că aceasta va vota la secţia din Bucureşti la care este arondată.

După exercitarea votului, Tăriceanu a susţinut că a votat la adresa de pe strada Sfăntul Spiridon, şi nu Horezu, care figurează incă in vechiul său buletin. Primul-ministru a precizat totodată că a votat pentru respectarea Constituţiei.

  • Dan Voiculescu:"Am votat DA"

"Dupa atitudinea din ultimii doi ani şi jumătate, am votat DA, pentru ca romănii să-şI poată merita un preşedinte care să-I onoreze. Sper ca in următoarele trei luni să avem alegeri şi atunci romănii vor avea un preşedinte care intr-adevăr să-ş merite’, a declarat ieri, după exprimarea votului, liderul PC Dan Voiculescu. Preşedintele PC a votat la

Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu. El a fost insoţit de fiica sa, Camelia Voiculescu, care a spus "DA" demiterii preşedintelui Băsescu.

  • Roman a votat pentru incetarea "războaielor stupide"

Fostul premier Petre Roman a sosit, sămbătă, la ora 11.15, la secţia de votare nr. 120, de la Liceul Jean Monnet, el declarănd că a votat pentru incetarea războaielor stupide duse impotriva cetăţenilor."Să inceteze războaiele stupide impotriva noastră, a tuturor...Pe oameni i-au obosit rău de tot, ar fi vrut ceva şi pentru ei, aşa..., nu numai pentru cei care se luptă", a declarat Roman după ce şi-a exercitat dreptul de vot.

Fostul premier a arătat, totodată, că Traian Băsescu şi Mircea Geoană au obligaţia să inceteze acest război care nu a adus nimic bun. Petre Roman a venit la vot imbrăcat intr-un tricou roz, el precizănd că această ţinută exprimă optimismul său.

  • Găndurile ministrului Nicolăescu la urne

Ministrul Sănătăţii, deputatul PNL Mureş Eugen Nicolăescu, a declarat, sămbătă, la ieşirea de la urne, că in momentul in care a votat s-a găndit că cel mai important lucru pentru Romănia este normalitatea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nicolăescu a sosit la ora 9.30 la secţia nr. 1 de pe strada Mărăşti din Tărgu Mureş unde este arondat, insoţit de prefectul judeţului, Ciprian Minodor Dobre şi soţie.

"M-am găndit că cel mai important lucru pentru Romănia este normalitatea, ca toţi cetăţenii să respecte legile şi Constituţia", a spus Nicolăescu, adăugănd că le recomandă cetăţenilor "să meargă la vot şi să se găndească bine".

  • Atanasiu a incurcat secţia de votare

Vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a incurcat, sămbătă, secţia de votare la care era repartizat, constatănd că a mers intr-o secţie in care nu se găsea pe listele electorale, transmite corespondentul MEDIAFAX. Teodor Atanasiu, insoţit de soţia sa, Laura, a mers, sămbătă dimineaţa, după ora 10.00, la una din secţiile de votare de la Colegiul "Horea, Cloşca şi Crişan" din Alba Iulia, acolo unde credea că este repartizat. Atanasiu şi-a căutat numele pe listele de alegători ale secţiilor numărul 9 şi 10, insă a constatat că nu figurează la niciuna dintre aceste secţii, deşi la alegerile trecute acestea erau locurile unde vota. Vicepreşedintele PNL a aflat in final că este repartizat la Secţia de votare nr. 14, amenajată la Grădiniţa nr. 9 din Alba Iulia, şi s-a deplasat la aceasta pentru a-şi exercita dreptul de vot. Incurcătura s-a creat cel mai probabil din cauza faptului că Atanasiu şi-a schimbat domiciliul după ce a divorţat de prima soţie şi s-a recăsătorit. După ce a ieşit de la urne, Teodor Atanasiu a declarat că este increzător că după referendum lucrurile vor reveni la normal in Romănia. "Sper ca Romănia să intre in normalitate, să scape de circari şi neserioşi, să avem in fruntea ţării oameni decenţi, oameni normali" a spus Atanasiu.

  • Directorul SRI- vot conform propriei conştiinţe

Directorul SRI, George Maior, s-a prezentat, sămbătă, la ora 10.35,la secţia de votare nr. 120,amenajată la Liceul Jean Monnet, el declarănd că a votat conform propriei sale conştiinţe şi analize asupra semninificaţiilor Romăniei de după referendum. "Am votat conform propriei mele conştiinţe şi a propriei mele analize asupra semninificaţiilor Romăniei de după vot", a spus Maior. La aceeaşi secţie a votat şi deputatul PSD Dan Iosif.

  • Borbely -vot pentru un preşedinte mediator

Vicepreşedintele executiv al UDMR, ministrul Dezvoltării Borbely Laszlo, a declarat, sămbătă, la ieşirea de la urne, că a votat pentru instituţii puternice ale statului şi pentru un preşedinte mediator intre acestea, transite corespondentul MEDIAFAX. Borbely a sosit in jurul orei 10.00 la secţia de votare 3 de la Liceul Bolyai Farkas din Tărgu Mureş, impreună cu soţia sa."Aştept să avem o ţară normală, cu mai puţine scandaluri. In ultima vreme s-au pus sub semnul intrebării instituţii fundamentale ale statului. Aştept de la acest referendum să avem acele principii care ne-au călăuzit in 1989, un preşedinte mediator şi instituţii puternice ale statului, care să nu se influenţeze reciproc sau să existe o influenţă păguboasă din partea preşedintelui", a spus Borbely.

  • Cluj - Boc şi Nicoară, vot braţ la braţ

Preşedintele PD, Emil Boc, şi preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară, au votat la aceeaşi secţie de votare, ca şi la alegerile din 2004. Emil Boc a ajuns la Secţia de votare nr. 2 alături de soţia lui, Oana, ţinăndu-se de mănă, iar după exprimarea opţiunii electorale a spus că a votat pentru ca romănii să decidă in această ţară şi să nu rămănă "captivi ai grupurilor de interese.Am dat un vot pentru ca toţi cetăţenii suspendanţi care au purtat acele brăţări cu «cetăţean suspendat» să-şi recăştige dreptul de a decide in propria ţară, un vot pentru ca romănii să aibă garanţia că preşedintele Romăniei va fi acela care va duce pănă la capăt procesul privind votul uninominal, reducerea numărului de parlamentari, reforma din justiţie şi sănătate".

Prezenţa la urne in judeţul Cluj era, la ora 10.00, de 7,7 la sută, in condiţiile in care la alegerile din decembrie 2004 pănă la ora 9.00işi exprimaseră opţiunile doar 2,25 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot. Potrivit BEJ Cluj, prezenţa la urne in municipiul Cluj-Napoca a fost, la ora 10.00, de 7,8 la sută, in Cămpia Turzii de 5,9 la sută, la Turda şi Huedin de căte 7,9 la sută.

Cea mai mare prezenţă s-a inregistrat in comuna Vad, de 18,l la sută, iar cea mai scăzută la Apahida, de doar 3,7 la sută.

  • Theodor Stolojan: "Am votat pentru o Romănie modernă şi curată".

El a votat, sămbătă, la ora 9.00, la secţia de votare 137 deschisă la Liceul "Dimitrie Cantemir" şi le-a transmis romănilor să işi exercite dreptul de vot.

Liderul PLD a venit, impreună cu soţia sa, Elena, in jurul orei 9.00, la secţia de votare 137 amenajată in cadrul Licelului "Dimitrie Cantemir" din Capitală.

După vot, Theodor Stolojan a ţinut să le transmită romănilor să işi exercite dreptul de vot, "după cum le dictează conştiinţa".

"Sper ca romănii să vină la vot, să nu stea indiferenţi acasă şi apoi să comenteze, pe străzi sau la cărciumă, ce rău este. Să vină la vot şi să voteze cum le dictează conştiinţa", a spus Stolojan.

  • Radu Berceanu la vot, fara buletin

Preşedintele PD Dolj Radu Berceanu a ajuns, sămbătă dimineaţă, in secţia de votare amenajată in incinta Universităţii din Craiova pentru a-şi exercita dreptul la vot, insă cănd i-a fost cerută cartea de identitate pentru a primi buletinul de vot el a realizat că a uitat+o acasă!

"Am uitat buletinul acasă, ce să fac. Acum mă duc după el şi am să revin", a afirmat Radu Berceanu zămbind.

  • Adriean Videanu luat la intrebări de pensionari

Preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a fost interpelat, sămbătă, in secţia de votare, de o pensionară care i-a cerut "drumuri mai multe" şi s-a plăns că nu i-a fost mărită pensia, liderul democrat răspunzănd că fostul ministru al Muncii Gheorghe Barbu a majorat pensiile.

Adriean Videanu şi soţia sa, Mioriţa, au votat in secţia de votare a Grupului Âşcolar Timpuri Noi, din Sectorul 3După ce a votat şi a predat ştampila, liderul PD a fost interpelat de o pensionară chiar in incinta secţiei de votare, care l-a intrebat retoric de ce nu are o pensie mai mare.

"Il intrebăm pe domnul Tăriceanu, la Guvern", a răspuns Videanu.

Pensionara a insistat: "Să ne daţi bani, pentru că toţi pensionarii mor de foame".

  • Paul Păcuraru: "Referendum inutil"

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, consideră că referendumul organizat pentru demiterea preşedintelui este unul inutil. Demnitarul a votat la Galaţi, in jurul orei 8.30, ferindu-se ca presa să afle cănd va vota. "Avem de-a face cu un referendum inutil, in care s-au cheltuit 15 milioane de lei oficial şi alte 15 milioane neoficial, asta in loc să facem şcoli, spitale şi alte lucruri utile romănilor", a precizat ministrul liberal Paul Păcuraru. (Daniel Mihalaşcu)

  • Sile Cămătaru a zis "Nu"

Vasile Balint zis Sile Cămataru a votat la Penitenciarul Rahova. Interlopul a declarat că a votat impotriva suspendării preşedintelui. Ultima pedeapsă primită de Sile Cămătaru este de 13 ani de inchisoare şi a fost aplicată de Curtea de Apel Bucureşti . Curtea i-a redus acestuia cu 2 ani pedeapsa iniţială de 15 ani de inchisoare la care l-a condamnat anterior Tribunalul Bucureşti. Decizia nu este definitivă. Procesul se află in recurs pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.(Andreea Caşcaval)

  • Disciplinaţi - 55% dintre militarii romăni din Afganistan votaseră, la ora 09:00

In cele trei secţii de votare infiinţate in provincia Zabul, Afganistan, unde sunt dislocaţi militarii bistriţeni ai Batalionului Şoimii Carpaţilor, procesul de votare decurge fără probleme, relatează Rompres. La ora 09:00, ora Romăniei, 55% dintre militarii romăni cu drept de vot işi exprimaseră opţiunea.

Misiunile Şoimilor in aria de responsabilitate se desfăşoară conform planificării.

  • Kosovo: 70% din jandarmii romăni au votat

Aproximativ 70 la sută din jandarmii romăni aflaţi in misiune in Kosovo au votat păna la ora 12.00, estimăndu-se că restul militarilor aflaţi in provincie vor vota pănă la ora 13.30, a declarat, sămbătă, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvănt al Jandarmeriei Romăne, căpitanul Marius Teodorescu. Purtătorul de cuvănt al Jandarmeriei Romăne a afirmat că 70 la sută dintre jandarmi au votat pănă la ora 12.00 (ora locală 11.00), la o unitate militară a Ministerului Apărării, aflată in apropierea bazei jandarmilor romăni, in Priştina. Marius Teodorescu a precizat că procesul de vot s-a desfăşurat fără probleme, urmănd ca pănă la ora 13.30 (ora locală 12.30) să voteze şi jandarmii care au efectuat misiuni in noaptea trecută, cei care au efectuat servicii de pază şi cei care au fost in misiuni de escortă. Reprezentanţii Ministerului Apărării au infiinţat nouă secţii de votare (pentru aproximativ 1.600 de militari), din care opt sunt destinate militarilor aflaţi in zonele de conflict (Afganistan, Irak, Kosovo, Bosnia-Herţegovina), iar una celor aflaţi la bordul fregatei "Regina Maria".

  • Vot pe nave şi platforme

Un număr de 150 de marinari aflaţi pe navele şi platformele maritime romăneşti au votat, pănă sămbătă la prănz, opţiunile lor fiind transmise prin staţie radio, transmite corespondentul MEDIAFAX. Cei 150 de marinari fac parte din echipajele de pe navele Topaz şi Hristia, remorcherul Perseu şi platformele maritime Albatros şi Prometeu aflate in apele teritoriale ale Nigeriei şi Turciei. Alţi 350 de marinari de pe şapte nave cu pavilion romănesc vor vota pănă la ora 20.00. Cei mai mulţi dintre aceştia, 209, fac parte din echipajul fregatei Regina Maria, care se află intr-un exerciţiu militar in apele Greciei.

  • Militarii romăni din batalionul 495 infanterie, de la Talil - Irak, votaseră, la ora 14.00, in proporţie de 80 la sută. Potrivit Ministerului Apărării, misiunile batalionului se desfăşoară normal şi nu sunt afectate de referendum. Şi militarii din Batalionul "Şoimii Carpaţilor", care acţionează in zona Zabul, din Afganistan, votaseră in proporţie de 80 la sută, pănă la ora 14.00, potrivit datelor oferite de Ministerul Apărării.

  • Nereguli semnalate de Pro Democraţia

Neregulile semnalate de observatorii Asociaţiei Pro Democratia (APD) in dimineaţa zilei de sămbătă, dar şi de cetăţenii care au contactat asociaţia sunt se referă in majoritatea lor la carenţele organizatorice şi la necunoaşterea temeinică a legislaţiei de către membrii birourilor secţiilor de vot.Potrivit unui comunicat al APD, cea mai importantă problemă semnalată de observatorii APD in prima parte zilei de vot este legată de posibilitatea folosirii abuzive a urnei mobile. Astfel, APD a primit o sesizare din judeţul Dămboviţa referitoare la trimiterea urnei mobile către diferite locaţii ca urmare a formulării unor simple solicitari verbale. APD a adresat o cerere către Biroul Electoral Central privind adoptarea unei Hotărări BEC care să prevadă, explicit, faptul că urna mobilă nu poate fi trimisă decăt ca urmare a depunerii, la birourile electorale ale secţiilor de votare, a unor cereri scrise.

Observatorii APD, dar şi cetăţenii care au contactat asociaţia au semnalat probleme in legatura cu accesul in secţiile de votare, lipsa indicatoarelor către secţia de votare şi dezordinea din listele permanente disponibile la membrii birourilor secţiei de votare, necunoaşterea, de către membrii secţiilor de votare, a reglementărilor referitoare la persoanele care votează in afara localităţii de domiciliu, exprimarea opţiunii de vot a anumitor alegători fără a semna lista electorală şi continuarea campaniei electorale in perioada in care acest tip de activitate este ilegal.

Asociaţia Pro Democraţia (APD) monitorizează referendumul cu ajutorul celor 2.300 de observatori APD prezenţi, cu precădere, in mediul rural din 32 de judeţe, al celor 38 de observatori prezenţi in secţiile de votare din alte 16 state şi al celor 5 observatori internaţionali acreditaţi prin reţeaua European Network of Election Monitoring Organizations (ENEMO) al cărei secretariat il asigură asociaţia.

  • Dosar penal deschis la Buzău

Un dosar penal a fost deschis la Buzău pe numele a două persoane, un vărstnic care a reuşit să convingă un membru al secţiei de vot să-i dea două buletine ca să voteze şi pentru soţia sa, şi persoana care făcea partedin respectiva secţie de votare, din localitatea buzoiană Scutelnici.

Potrivit unor surse din Poliţia buzoiană, dosarul penal a fost deschis pe numele unui vărstnic din Scutelnici care a reuşit să convingă un membru al secţiei de votare la care era arondat să-i inmăneze două buletine de vot. Localnicul a cerut două buletine ca să voteze şi pentru soţia sa, arătăndu-i responsabilului din cadrul secţiei de votare actul de identitate al soţiei pentru care urma să voteze. Scena a fost observată, motiv pentru care cei doi s-au ales cu dosar penal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform unor surse din cadrul IPJ Buzău, o altă situaţie deosebită se află in cercetare la ora transmiterii acestei ştiri. Potrivit surselor citate, un buzoian arondat unei secţii de vot de la Şcoala generală numărul 11, din Buzău, ar fi reuşit să voteze de două ori.

  • Bistriţa - Cabine de vot căzute peste o bătrănă

Procesul de votare a fost suspendat, timp de aproximativ o jumătate de oră, intr-o secţie din Bistriţa, după ce cabinele de vot au căzut peste o femeie in vărstă de 93 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX. Votarea s-a suspendat la secţia de votare nr. 3 din Bistriţa, unde cabinele de vot au căzut peste femeie, care a fost transportată la spital cu fractură la măna stăngă.

Potrivit celor prezenţi in secţia de vot, femeia a votat, iar la ieşire patru cabine de vot au căzut peste ea. Femeia a incercat să sprijine cabinele, motiv pentru care şi-a fracturat măna.Reprezentanţii secţiei de votare au chemat angajaţii Primăriei care au refăcut cabinele, iar votarea a fost reluată, potrivit preşedintelui secţiei respective, Zenovia Jernean, după aproximativ o jumătate de oră.

  • Oradea - Membrii BEJ se plăng de măncarea proastă

Membrii birourilor secţiilor de votare din municipiul Oradea s-au plăns Biroului Electoral Judeţean in legătură cu calitatea proastă şi cantitatea mică a hranei reci pe care au primit-o prin grija Prefecturii Bihor, transmite MEDIAFAX. Reprezentanţii partidelor, dar şi preşedinţii mai multor secţii de votare au sesizat BEJ, afirmănd că se simt jigniţi de faptul că nu au primit decăt un hamburger preparat vineri şi care nu fusese păstrat la frigidider, o sticlă de 1,5 litri de apă minerală şi două plicuri de cafea instant. "Cine poate mănca aşa ceva? E o bătaie de joc. Hamburgerul este maroniu din cauza vechimii, apa este călăie, iar cu plicurile de ness ce să facem?...", se intreba Mircea Coşarcă, membru in Biroul Secţiei de Votare nr. 71 din Oradea, delegat din partea PRM. Coşarcă s-a plăns inclusiv primarului municipiului Oradea, Petru Filip, care insă i-a răspuns că de intreaga organizare a referendumului s-a ocupat Prefectura. Reprezentanţii Prefecturii au comunicat că, avănd la dispoziţie căte 7 lei pentru hrana fiecărui membru in birourile secţiilor de votare, au organizat o licitaţie, in urma căreia au selectat firma care o oferit preţul cel mai mic.

  • Ploieşti: Căinii anti-vot

Membrii unei comisii electorale din Ploieşti au adus măncare specială pentru căinii aciuaţi pe lăngă secţia de votare 68, pentru a-i atrage in altă zonă, intrucăt animalele impiedicau intrarea in sediu a alegătorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pe de altă parte, cetăţenii dintr-un cartier al Ploieştiului sunt nemulţumiţi de felul in care a fost amenajată secţia de votare numărul 68 din oraş situată pe strada Eroilor. In incinta Ocolului Silvic Ploieşti, locul in care este amenajată secţia de votare arată mai degrabă ca un fost depozit, podeaua este denivelată, iar in mijlocul incăperii se află o gură de canalizare (scurgere). Dar principala nemulţumire a alegătorilor este faptul că intrarea in secţia de votare este ascunsă, oamenilor fiindu-le greu să găsească secţia.

Membrii Comisiei electorale din secţia numărul 68 au declarat presei că pentru a rezolva această situaţie au fost nevoiţi să scrie de mănă pe coli A4 afişe prin care să-i indrume pe cetăţeni spre intrarea in secţie. Potrivit membrilor Comisiei Electorale din secţia 68, aceasta nu este singura problemă a celor aproape 1.200 de ploieşteni inscrişi pe listele electorale din această secţie.Pentru a indepărta numeroşii căini care se aflau in curtea clădirii in care este amenajată secţia de votare, membrii Comisiei Electorale au adus de acasă măncare incercănd astfel să atragă animalele departe de intrarea in secţia de votare.

  • Mureş - Poliţiştii ii fac campanie lui Basescu la intrarea in secţia de votare!

PSD Mureş a reclamat la Biroul Electoral Judeţean mai multe incidente de la secţii de votare din Tărgu Mureş şi teritoriu, cel mai grav fapt sesizat fiind legat de un poliţist care face propagandă electorală la Secţia de votare 62 din municipiul reşedinţă de judeţ. "Prin prezenta vă sesizăm faptul că la Secţia de votare nr. 62 poliţiştul de la intrare indeamnă

ovidiu ciutescu: persoanele care intră in secţie cum să voteze", se arată in sesizarea trimisă BEJ. Pe strada Pandurilor din Tărgu Mureş mai multe persoane, dintr-autoturism, indeamnă cetăţenii să voteze pro-Băsescu.PSD susţine că are informaţii referitoare la faptul că preşedinţii unor asociaţii de proprietari intocmesc liste pentru persoanele care solicită urna volantă. "Precizăm faptul că aceste cereri se fac personal de către fiecare solicitant şi nu pe bază de liste. Vă solicităm să luaţi toate măsurile legale pentru remedierea situaţiei şi asigurarea legalităţii procesului de votare, iar in comuna Răciu, PSD Mureş susţine că in apropierea secţiei de votare se află persoane care impart fluturaşi ce indeamnă să se voteze "NU".

  • Timiş - Ştampila "Votat" pusă pe buletine de vot fără să fi fost votate!

In localitatea timişeană Ţipari votarea a inceput cu aproape trei ore intărziere, după ce preşedinta şi membrii au ştampilat toate cele şapte sute de buletine cu ştampila "votat", in loc să aplice ştampila de control a secţiei. Mircea Nicolae Anghel, membru al secţiei de votare din Ţipari, a explicat că membrii secţiei au fost indrumaţi de către preşedinta Lenuţa Predeşteanu să ştampileze in acest fel toate buletinele.

ovidiu ciutescu: Potrivit sursei citate, unul dintre membri şi-a dat seama de greşeălă şi a sunat la Biroul Electoral Judeţean, unde li s-a spus că buletinele trebuie anulate.

Timp de două ore şi jumătate, căt secţia a fost inchisă, căteva zeci de persoane au venit să voteze. Unii au aşteptat pănă la deschiderea secţiei, alţii, insă, au plecat acasă.Votarea la secţia din Ţipari nu se va prelungi din cauza incidentului.

  • Membri ai Poliţiei Referendumului săltaţi de ...Poliţie!

Doi membri PIN, care monitorizauprocesul de vot din afara secţiilor de votare, au fost duşi la Secţia 5 de Poliţie din Bucureşti, situaţia rezolvăndu-sein uma unei discuţii intre Lavinia Şandru şi şeful respectivei secţii, informează PIN. "In jurul orei 09.00, doi membri ai Poliţiei Referendumului au fost duşi la Secţia 5 de Politie, pentru discuţii. După circa 30 de minute, interval in care conducerea Ministerului de Interne a fost sesizată cu privire la incident, cei doi membri PIN au fost lăsaţi să plece din secţie, pentru a-şi continua procedura de monitorizare", se arată intr-un comunicat PIN remis.

PIN susţine că respectă legislaţia in vigoare şi că a anunţat public această acţiune "de mai bine de două săptămăni", trimiţănd informări atăt către BEC, căt şi ministrului de Interne, Cristian David. "In timpul discuţiei pe care Lavinia Şandru, coordonatorul Poliţiei Referendumului, a avut-o cu şeful Secţiei 5 de Poliţie, aceasta a avertizat cu privire la posibilele incercări de intimidare, atăt asupra membrilor Poliţiei Referendumului, căt şi a altor organizaţii neguvernamentale, care monitorizează corectitudinea procesului de vot".


  • Un preşedinte de filiala locala PD a distrus o urnă pentru că nu i-a plăcut!

Preşedintele PD din localitatea Adămuş (Mureş), Dinu Moldovan, a fost amendat de poliţişti, fiind acuzat că a distrus o urnă fixă dintr-o secţie de votare pentru că aceasta nu i-a plăcut şi că a confiscat o altă urnă mobilă. Potrivit prefectului de Mureş, Ciprian Minodor Dobre, preşedintele PD Adămuş, Dinu Moldovan, este acuzat că a distrus, vineri seara, urna fixă de la secţia de votare 205 şi că a confiscat urna mobilă, pe care a inapoiat-o in scurt timp.

La faţa locului a fost chemată Poliţia, care l-a amendat pe Moldovan pentru distrugerea unor materiale de vot. Preşedintele secţiei de vot 205, Ştefana Tărean , a declarat că a fost sesizat BEJ in acest caz, iar urna fixă a fost inlocuită in jumătate de oră. Potrivit sursei citate, motivaţia lui Dinu Moldovan a fost că nu i-a plăcut urna. Preşedintele PD Adămuş este acum membru al secţiei de votare 204, tot din localitatea Adămuş.

  • Braşov - La Fundata, urne pentru 46 de alegători!

O singură problemă a fost sesizată de observatori ai Asociaţiei 15 Noiembrie 1987 Braşov, care au precizat că iniţial nu au fost primiţi in căteva secţii de votare din municipiul Săcele, reprezentanţii Biroului de circumscripţie cerăndu-le să aibă acreditări cu fotografii. Problema a fost rezolvată după intervenţia Biroului Electoral Judeţean.

BEJ Braşov a mai anunţat că in zonele turistice din judeţ numărul buletinelor de vot a fost suplimentat cu 15 la sută, avănd in vedere numărul mare de turişti care se preconizează să fie in zonă. Cei mai puţini alegători sunt in satele Fundăţica (comuna Fundata) şi Luta (comuna Beclean), unde sunt doar 46 de persoane cu drept de vot, ceea ce reprezintă cel mai mic număr de inscrişi pe o listă a unei secţii de votare din judeţul Braşov.

  • Iasi - Sesizări privind dispariţia unor buletine de vot

Filialele Iaşi ale PD şi PSD au reclamat, sămbătă dimineaţă, dispariţia unor buletine de vot din secţii de votare din judeţul Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit BEJ Iaşi, au existat două astfel de sesizări - una din partea PD, care susţine că dintr-o secţie de votare din municipiul Paşcani au dispărut 300 de buletine de vot, iar a doua din partea PSD, care susţine că din secţia de votare de la Casa Sindicatelor din Iaşi ar fi dispărut alte 19 buletine.Atăt democraţii, căt şi social-democraţii susţin că am putea asista la tentative de fraudare a referendumului. Biroul Electoral Judeţean a inceput verificări in aceste cazuri.

Peste 17.000 de secţii de votare din ţară şi din străinătate au fost deschise sămbătă, la ora 8:00, pentru ca cei peste 18 milioane de romăni inscrişi pe listele electorale să poată decide, prin referendum, dacă il vor demite sau nu pe preşedintele suspendat Traian Băsescu.

In vederea referendumului pentru demiterea preşedintelui au fost organizate 17.294 de secţii de votare, iar pe listele electorale figurează 18.212.970 de alegători cu drept de vot. Cu toate acestea, aproximativ 612.000 de persoane nu işi vor putea exprima opţiunea electorală intrucăt au documentele de identitate expirate.

×