x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ofiţer român rănit în Afganistan

Ofiţer român rănit în Afganistan

09 Ian 2009   •   00:00
Ofiţer român rănit în Afganistan

Un ofiţer român a fost rănit, astăzi, în Afganistan, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, la aproximativ 50 de kilometri sud-vest de Baza Lagman, a informat Ministerul Apărării Naţionale printr-un comunicat de presă remis Agerpres.



Locotenent-colonelul Augustin-Nicuşor Pegulescu se afla într-un autovehicul blindat american şi executa o misiune mixtă româno-americană de recunoaştere. Ofiţerul român a fost evacuat de urgenţă la spitalul militar din Qalat, unde beneficiază de asistenţă specializată, fiind stabil medical şi conştient. Locotenent-colonelul Pegulescu face parte din Structura de comandă şi control a Task Force Zabul. Conform procedurilor standard de operare în astfel de situaţii, zona a fost imediat securizată. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale monitorizează evoluţia stării de sănătate a ofiţerului rănit, precizează sursa citată. Pe 3 ianuarie, un militar din Batalionul 30 Vânători de Munte "Dragoslavele" a fost rănit tot de un dispozitiv exploziv improvizat. Soldatul voluntar Nicolae Paraschiva executa o misiune de intervenţie rapidă într-o patrulă mixtă, împreună cu o echipă de genişti americani (EOD), pe autostrada A1, la aproximativ 50 de kilometri de Baza Lagman, Qalat. (V.A.)

×
Subiecte în articol: lumea