x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Operaţia suferită de Traian Băsescu s-a incheiat cu succes

Operaţia suferită de Traian Băsescu s-a incheiat cu succes

de Ovidiu Ciutescu    |    08 Sep 2007   •   00:00
Operaţia suferită de Traian Băsescu s-a incheiat cu succes

Intervenţia chirugicală la care a fost supus preşedintele Traian Băsescu s-a incheiat, totul a decurs normal, au informat, sămbătă, surse oficiale, citate de Mediafax. Un prim raport medical urma să fie furnizat Administraţiei Prezidenţiale in jurul prănzului, după primirea informării din partea medicilor urmănd să fie emis şi un comunicat oficial al Preşedinţiei si raportul medical ulteror operatiri..

Intervenţia chirugicală la care a fost supus preşedintele Traian Băsescu s-a incheiat, totul a decurs normal, au informat, sămbătă, surse oficiale, citate de Mediafax. Un prim raport medical urma să fie furnizat Administraţiei Prezidenţiale in jurul prănzului, după primirea informării din partea medicilor urmănd să fie emis şi un comunicat oficial al Preşedinţiei.

La această oră, la Spitalul Militar Central a sosit şi cealaltă fiică a cuplului prezidenţial, Elena, impreună cu sora sa Ioana. La spital este prezentă şi soţia preşedintelui, Maria. Niciunul din membrii familiei preşedintelui nu a făcut declaraţii presei. Preşedintele s-a internat, vineri seară, la Spitalul Militar Central, pentru a fi operat la glanda tiroidă. Preşedinţia a anunţat, vineri, că şeful statului a fost diagnosticat, in cursul lunii iunie, la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila", cu un nodul autonom la nivelul lobului tiroidian drept.

Băsescu le mulţumeşte celor care l-au sprijinit moral şi medicilor

„In primul rănd, intervenţia chirugicală a decurs normal, nu au fost nici un fel de complicaţii. Intervenţia propriu-zisă şi examenul histopatologic, cel care determină tipul de leziune, a durat in total o oră şi 45 de minute. Examenul histopatologic a confirmat că a fost vorba de o leziune tiroidiană benignă. Preşedintele se simte bine şi primeşte in continuare toate ingrijirile corespunzătoare. Preşedintele Traian Băsescu transmite mulţumirile sale tuturor romănilor, care in aceste zile i-au fost alături şi care i-au trimis mesaje de sprijin şi solidaritate. Preşedintele mulţumeşte echipei de medici care au efectuat intervenţia, precum şi medicilor care au participat la pregătirea operaţiei. Astăzi, vă vom prezenta raportul echipei de medici, care precizează diagnosticul şi oferă amănunte despre intervenţia chirurgicală. Raportul este semnat de toată echipa de medici şi va fi distribuit imediat. Dacă apar date relevante in cursul acestei zile, le vom comunica imediat ce apar. Dacă astăzi nu vom mai anunţa nimic, inseamnă că situaţia este neschimbată şi că evoluţia este in continuare bună. Măine, la orele 14:00, vom da publicităţii un nou comunicat privind evoluţia post-operatorie din timpul nopţii şi a dimineţii de duminică. Preşedintele se va externa cel tărziu luni, 10 septembrie. Vă mulţumesc". Declaraţia a fost făcută de valeriu turcan, purtătorul de cuvănt al Preşedenţiei Romăniei.

×
Subiecte în articol: magazin