Orientalistul

Acum cinci ani mă dusesem la Londra pur şi simplu, fără să am vreo treabă profesională. Ajutasem la Bucureşti nişte ziarişti englezi veniţi să caute aurolaci şi alte subiecte tipice de la noi, iar unul dintre ei se oferise să îmi pună la dispoziţie, dacă aveam drum prin capitala Marii Britanii, o garsonieră pe care o avea în proprietate. Făcusem o socoteală relativ simplă. Dacă mergeam cu un avion low-cost, aveam cazarea gratuită şi îmi cumpăram ţigări de acasă aş fi ieşit mai ieftin decât dacă mergeam la mare, la Vama Veche.

CENTRAL
James, amicul care se oferise să mă cazeze moca, era un om destul de ocupat, lucra la o televiziune care-l tot punea să se plimbe din loc în loc, în căutare de subiecte. M-a dus la garsoniera situată relativ central, lângă British Museum, mi-a întins cheile şi mi-a urat succes. În zece zile, cât am stat acolo, l-am mai văzut de două ori: într-o seară când, din raţiuni de protocol, şi-a făcut timp să dea o masă şi la sfârşit, înainte să plec la aeroport, când i-am înapoiat cheile.

Cum la Londra muzeele mari se vizitau fără bilet, mai multe zile le-am luat la rând. Îmi plăcea că pot să ajung la ele pe jos, plimbându-mă şi holbându-mă la case, la oamenii de pe stradă. Îmi cumpăram de mâncare de la supermarket şi reuşeam să mă încadrez în bugetul destul de sărăcuţ pe care-l programasem la plecare. Aveam totuşi o mică problemă. Berile, la pub-uri, mi se păreau teribil de scumpe. Să dau trei-patru lire pe o bere nu mă încânta, mai ales că nu mă rezumam niciodată la o singură halbă.

În a treia zi, plimbându-mă pe lângă clădiri University College, am auzit de undeva larmă şi clinchet de pahare. M-am ghidat după zgomot şi am descoperit o cârciumă care mi-a plăcut instantaneu. Era sponsorizată de asociaţiile studenţeşti din UK şi totul era foarte ieftin. Teoretic, aveau dreptul să intre acolo doar profesori şi studenţi (ambele categorii fiind formate din oameni aduşi din toată lumea) dar nu m-a întrebat nimeni de sănătate.

O bere costa doar o liră şi douăzeci de pence, cam la o treime de preţ faţă de stabilimentele din restul urbei. În plus, mie îmi plăcea la nebunie să socializez cu diverşi universitari cărora le spuneam diverse fantasmagorii.

ŢIGANCA
Ziceam, de la caz la caz, că am venit să-mi dau un masterat în furnici roşii, că fac studii doctorale de sociologie urbană axată pe analizarea gunoaielor menajere şi alte aiureli asemenea. Îmi şi schimbam în funcţie de poveste şi de starea de alcoolizare naţionalitatea, ţin minte că am reuşit să conving un profesor-economist de origine arabă că sunt bur din Namibia şi am avut un străbunic zulus, şef de trib.

Chelnerii şi cei de la bar erau studenţi care mai făceau un ban în timpul liber. Îmi plăcea o fată finlandeză înaltă, blondă şi cu o figură impenetrabilă şi încercam să o tot prind pe ea să-mi umple halba. Încercasem să-i fac curte, să scot din mine glumiţe spuse într-o engleză poticnită, dar parcă mă loveam de un zid. Nu reacţiona, doar mă fixa cu o privire cenuşie şi plictisită.

Într-o seară, când stăteam pe terasă, mi s-a părut că văd ceva familiar. În afara incintei, lângă pubelele de gunoi, am văzut o ţigancă, dotată cu un cărucior ciordit de la supermarket şi trei puradei, care scorciovea prin reziduurile universitare. M-am dus la ea şi am atacat direct: "Merge treaba, fă?". A fost destul de uimită, era înainte de intrarea României în UE şi cetăţenii patriei, romi sau majoritari, erau destul de rari în Londra.

Am sporovăit cu ea vreun sfert de oră, mi-a spus că e din Filiaşi şi că a ajuns acolo via Franţa, că îi merge relativ bine din cerşit şi căutat prin gunoaie, că bărbat'său munceşte şi el (nu a precizat ce, posibil la portofele englezeşti). Ne-am luat la revedere după ce i-am dat din puţinul meu jumătate de liră.

Aşezat la loc la masă, a venit la mine finlandeza rece. M-a întrebat: "Sir, do you speak hindu?". Când m-am uitat la ea mirat, mi-a zis că mă văzuse vorbind cu "indianca aceea pauperă". Am percutat imediat şi am replicat că sunt un mare orientalist, că studiez vedele, upanişadele, Ramayana, Mahabharata şi mai ales Kamasutra, că merg frecvent la Bombay şi Calcutta, unde sunt primit cu onoruri. Ea studia medicina dar se simţea fascinată de India şi îşi dorea chiar să întrerupă studiile un an şi să meargă acolo.

Am invitat-o să mergem în altă parte după ce îşi termină programul de lucru. Plecând spre alte pub-uri, unde am plătit nemţeşte, mi-am scremut mintea să-i povestesc ce îmi mai aduceam aminte din cărţile lui Eliade sau din documentare văzute la Discovery. Am eşuat în garsoniera englezului, unde făcând dragoste absolut banal i-am explicat că aplic tehnici orientale.

De dimineaţă i-am lăsat adresa mea de mail şi numărul de telefon, rugând-o să mă caute dacă ajunge la Bucureşti sau Bombay. A plecat, era ziua ei liberă şi voia să mergă la cumpărături. A doua zi eram şi eu pe aeroportul Lutton. Nu m-a mai căutat.