Parfum de glorie

O operă de istorie sportivă alături de un cronicar de clasă

• Domnule Graur, cum aţi început în Televiziunea Romana şi cum au fost primii ani, cu ce v-aţi ocupat înainte de a intra în televiziune?

În iarna anului 1983, mai exact chiar a doua zi după ce mă întorsesem de la un teribil meci Cehoslovacia-România, la Bratislava (1-1, prin care echipa lui Mircea Lucescu obţinuse calificarea la Euro ’84), am aflat că mi se aprobase transferul la Televiziune. Eram pe acea vreme, de 10 ani de zile, la Revista Flacăra a poetului Adrian Paunescu, acolo unde am învăţat de fapt meseria de jurnalist. "Flacăra” era o şcoală dură, cu un şef uneori abuziv, extrem de pretenţios, dar care ne-a învăţat demnitatea de a fi  gazetari, indiferent de riscurile pe care ni le luam câteodată, în scrisul nostru. În schimb, a trece la Televiziune era un lucru extrem de dificil; era nevoie de aprobări de foarte sus, selecţia era foarte severă, considerându-te pe tine, tânăr ziarist, că intrând în aparatul de propagandă al partidului comunist! Desigur că nu era deloc cazul, eu colaborasem de ceva vreme cu TVR-ul, comentasem nişte meciuri şi prea puţin mă interesa politica acelui partid, din care făceam de altfel parte cu toţii, fără să ne pese prea mult. A contat fără îndoială şi excluderea lui Ţopescu, care se petrecuse cu câteva luni înainte, iar TVR-ul ducea o lipsă evidentă de ziarişti de sport. Într-un fel, a fost poate o surpriză (extrem de placută) acea aprobare de transfer şi aşa mi-am început - practic de la 1 ianuarie 1984 – noua meserie, cea de comentator şi de om de televiziune. Erau ani grei, de altfel am fost repede suspendat de pe post (adică interzis o vreme!), pentru câteva cuvinte rostite la finalul unui meci de tenis între echipele României şi SUA, în care am avut proasta inspiraţie de a rosti o frază de genul: "A fost o adevarată cinste să jucăm în compania unei echipe de tenis din care au făcut parte McEnroe, Jimmy Connors şi alţii…”, lucru care a atras furia secretarului cu propaganda al CC-ului. Replica lui a fost: "Cinstea a fost în egală măsură şi a americanilor!”, iar eu n-am mai vorbit câteva luni pe post după aceea… Apoi a venit Olimpiada de la Los Angeles, am comentat desigur din studio, iar în iarna lui 1985 Ceauşescu a redus programul de televiziune la numai două ore. În anii care au urmat eram unul dintre puţinii oameni de televiziune care vorbeau în direct, comentând meciurile cele mai importante de campionat sau partidele internaţionale. Cel puţin aşa credeam eu, că sunt în direct, în priza directă cu ascultătorii să zicem, dar nu era chiar aşa! Existau cam două secunde de întârziere în comentariu (un fel de buclă de sunet, pentru cunoscători), lucru care ar fi făcut imposibil de auzit un strigăt disperat de genul "Jos tiranul!”, aşa cum mă cam bătuse gândul la un moment dat să strig. Norocul meu a fost că frica m-a apărat de belele mari!    

• De ce aţi ales sportul şi nu alt domeniu de interes. Ce vă face sa iubiţi atât de mult lumea sportului?

Da, într-adevăr am iubit foarte mult sportul. Am făcut sport, desigur fotbal, ajungând până în loturile naţionale de juniori. Am jucat şi câteva meciuri la echipa de tineret a Rapidului, dar am renunţat în favoarea facultăţii. Am de altfel studii de specialitate, să zicem, fiind absolvent al Institutului de educaţie fizică şi sport (promoţia 1971), cu carnet de antrenor de fotbal, categoria a III-a! Din păcate (poate!), n-am practicat niciodată această meserie, fiind mult mai atras de jurnalism. Imediat după incheierea facultaţii am fost angajat la unicul ziar de sport al vremii, "Sportul”, unde l-am cunoscut de altfel pe Ovidiu Ioaniţoaia, cu care sunt aşadar prieten de aproape 40 de ani! Apoi, când comentam meciuri de fotbal ale echipei naţionale sau ale unor formaţii de club în întâlniri internaţionale, mă contopeam cu jucătorii, aveam uneori impresia că particip la joc, că succesele sau înfrângerilor lor mă afectează şi pe mine în egală măsură. Era desigur o exagerare, iar astăzi când ascult unele comentarii din tinereţe recunosc că nu prea mă plac! Eram probabil prea implicat, iar asta de cele mai multe ori dăunează.

Aţi fost redactorul şef al primei redacţii sportive tv din ţară. Cum au evoluat lucrurile în redacţia sport a TVR care în urmă cu aproape 20 de ani era la început de drum, faţă de cea din prezent. Cum îi vedeţi pe cei care v-au preluat ştafeta?
Când a venit Revoluţia, în aşa-zisa redacţie de sport a TVR nu erau decât doi oameni: Cornel Pumnea şi cu mine. Am avut imediat un sentiment uriaş, în fine venise vremea în care ne puteam face meseria cu adevărat. De altfel, oamenii pe care i-am condus atunci au muncit câţiva ani cu pasiune, cu entuziasm, fără să se gândească măcar la banii care le reveneau. Apoi, lucrurile s-au mai schimbat. Dar la început a fost extraordinar de frumos. Am fost nevoit să adun oameni de peste tot, nu existau gazetari de sport, nu erau oameni de televiziune suficienţi, nu aveam nimic în afară de o uriaşa bunavoinţă. Atunci au apărut oameni tineri, dar care nu prea aveau habar de gazetărie. I-am luat de pe la Videoteca, vreo doi căraseră benzi de MGS nu cu mult în urmă, am transformat şoferi în operatori de imagine, l-am luat pe Grădinescu de la o secţie în  care citea reclame. Am organizat în 1993 un concurs pentru doritorii de a ocupa un post de redactor-prezentator şi din aproape 250 de tineri care s-au prezentat la concurs, am ales un tânăr care se pregătea să urmeze o şcoală pentru tehnicieni dentişti. Îl chema Băleanu şi l-am adus în televiziune. Cred că ştiţi cine sunt azi Emil Grădinescu şi Cosmin Băleanu! Iar exemplele, vă asigur, pot continua. Aşa s-a făcut într-adevăr prima redacţie sportivă pentru televiziune din ţară, dar îmi permit să vă atrag atenţia că în ce mă priveşte aceleaşi bune rezultate le-am avut ceva mai târziu la Prima TV (între 1997 şi 1999), ca şi la Antena 1, unde am rămas şase ani, punând din nou pe picioare o redacţie extrem de competitivă. În ce priveşte "ştafeta”, vă asigur că nimeni nu preia niciun fel de ştafetă de la nimeni! Astfel de lucuri sunt poveşti. Dacă are putere, cel care-i urmează celui plecat, ia totul de la capăt, îşi pune amprenta personalităţii sale şi apoi urmează cântărirea rezultatelor: reuşeşte sau nu! 

• Ce eveniment sportiv pe care l-aţi comentat v-a impresionat în mod special?

Mi-e foarte greu să răspund la această întrebare. Am comentat de-a lungul anilor sute de evenimente sportive, aproape din toate sporturile. Am fost la Olimpiade şi la Campionate Mondiale sau Europene de fotbal. Am bătut lumea-n lung şi-n lat (iar lucrul acesta rareori mi-a fost iertat!). Astăzi, mi se întâmpla adeseori ca oamenii care mă recunosc pe stradă să se mire că nu m-au mai auzit cam de  mult comentând. Eu nu mai comentez în mod regulat de vreo 10-15 ani! Dar am ramas se pare în memoria lor ca un comentator, în special comentator de fotbal. Sunt şi oameni foarte tineri, pe care nu i-aş fi bănuit că m-au ascultat vreodată, care-mi mărturisesc că ei au crescut cu mine "în casa lor”, ascultându-mă la televizor împreună cu parinţii. Iar astfel de lucruri mă emoţionează, îmi dau sentimentul unei reuşite în viaţă.  

• Care este persoana de la care aţi învăţat cel mai mult în meseria dumneavoastră?

Îmi pare rău dacă am să vă dezamăgesc aici, dar n-am învăţat meseria de la nimeni! De altfel, celebrul meu predecesor la TVR s-a străduit întotdeauna să se înconjoare numai de oameni fără talent, pe care-i putea domina cu uşurinţă. Când am ajuns eu acolo, rămăsese un gol imens, care probabil nu s-a mai umplut niciodată. Chiar dacă aş fi vrut, n-aş fi avut de la cine să învăţ! M-am străduit după capul meu, n-a existat  niciodată o "şcoală de comentatori” nici la TVR, cum nu există nici astăzi în celelalte televiziuni. Meseria asta, dacă ai chemare, o înveţi singur.

• "Parfum de Glorie” a fost distinsă cu premiul APTR pentru cea mai bună emisiune sportivă a anului 2007. Care este cheia acestei emisiuni?

"Parfum de glorie” este o creaţie exclusivă a minţii mele. De la titlu până la format şi la modul de alcătuire, adică montajul emisiunii. Aş fi vrut s-o fac mai de mult, dar nu aveam timp pentru ea. M-am dus la Realitatea, fiindcă îl ştiam pe Sergiu Toader şi l-am rugat să accepte ideea de a-i face un episod pilot, fără nici un angajament din partea lui. Dacă-i va plăcea, atunci semnăm un contract, dacă nu, nu! A fost de acord. Am luat câţiva oameni cu mine şi m-am dus în Spania, la Gică Craioveanu, care juca pe acea vreme la Getafe, în apropiere de Madrid. Lui Sergiu i-a plăcut foarte mult şi astfel a debutat "Parfumul de glorie”. După un timp am câştigat un concurs de programe la TVR şi am trecut astfel la postul naţional public cu emisiunea mea. Sau am revenit dacă vreţi la TVR, după o întrerupere de aproape 10 ani. Astăzi sunt la cea de-a treia serie la TVR, mai exact în faţa celei de-a 60-a emisiuni de când "Parfumul” meu există! Aprecierea pe care a dat-o Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România m-a bucurat enorm şi mă măguleşte în continuare.

• Prin emisiunea Parfum de Glorie, TVR a readus în mintea telespectatorilor săi amintiri despre cei mai importanţi sportivi români. Cum v-a venit ideea să lansaţi un DVD cu această emisiune? O să continuaţi seria dvd-urilor? Pe când acest lucru şi cu emisiunea Replay?

TVR-ul are marele merit că acceptă şi susţine acest program. Nimic mai mult, nimic mai puţin. Eu produc emisiunea prin firma mea, investind sume destul de importante pentru realizarea ei. Postul public primeşte o casetă finită, pe care o difuzează în grila sa, apoi plăteşte "prestaţia” conform contractului dintre părţi. Programul nu este ieftin, fiindcă implică o serie de cheltuieli serioase, cele de deplasare peste hotare (de multe ori subiectele sunt alese dintre personalităţile sportive care locuiesc în afara ţării), cele pentru remunerarea personalului, operatori, montaj şi aşa mai departe. Dar este totodată un gen de program pe care numai postul public îl poate difuza. Aş zice chiar că are obligaţia de a-l difuza, dacă nu supăr pe cineva. Fiindcă este un program de calitate, care se adresează unor oameni având un nivel de cultură mai ridicat, cu câştiguri medii spre bune şi gusturi dincolo de facilul emisiunilor şi aşa-ziselor buletine sportive de la noi. Care abundă, aşa cum ştiţi, în scandaluri, mondenisme şi superficialităţi. La noi din păcate numai asemenea subiecte fac audienţa! După mine, postul public are obligaţia, prin natura sa, de a promova formate de calitate, care educă şi promovează idei nobile, exemple de urmat. Aşa cred că este "Parfum de glorie”. Desigur, de la difuzare până la DVD-uri n-a fost decât un pas. Pe care l-am reuşit cu ajutorul prietenilor din TVR Media, cărora le mulţumesc şi pe această cale. Până în momentul de faţă pe piaţă se găsesc două astfel de DVD-uri, cu câte patru emisiuni fiecare: Gheorghe Gruia, Rică Răducanu, Bellu&Bitang şi Super Steaua Europei (volumul I), respectiv Radu Nunweiller, Cristian Gaţu, Rareş Orzţă şi Andreea Răducanu (volumul al II-lea). Evident că existş intenţia de a continua această serie de DVD-uri. Cât priveşte emisiunea Replay, ea nu esteîn niciun fel în sarcina mea, deşi foarte adesea mi-am auzit vocea pe meciurile disputate cu ani în urmă şi reluate acum, aşa cum se vede,  de colegii mai tineri.

• De anul viitor TVR va retransmite după o pauză de mai bine de zece ani Uefa Champions League. Cum credeţi că va schimba această competiţie redacţia sport a TVR şi imaginea televiziunii totodată?

Faptul că TVR preia Liga Campionilor este un lucru pozitiv. Dar şi o mare responsabilitate, fiindcă Pro TV-ul a ridicat foarte mult ştacheta acestor transmisiuni. După cum se ştie, din redacţia de sport a Televiziunii naţionale au plecat o serie de oameni valoroşi, care cu greu pot fi înlocuiţi astăzi. Ca să facă faţă exigenţelor, TVR-ul va trebui să-şi schimbe destul de mult stilul de abordare a unor astfel de evenimente, să se modernizeze. în ce mă priveşte, eu le urez succes!

• Având în vedere că din redacţia sport a TVR au plecat comentatori ca Vlad Enachescu, Emil Grădinescu sau Bogdan Cosmescu, cine credeţi că o să comenteze meciurile de Champions League?

N-am cea mai mică idee. Nici nu este de fapt problema mea. Dacă ar fi, poate că aş căuta soluţii. Dar nu este!

Dacă aţi avea puterea să daţi timpul înapoi ce evenimente sportive aţi dori să retrăiţi sau să comentaţi telespectatorilor?
Sunt un om care am trăit mereu în prezent şi aşa trăiesc şi astăzi. Nu am regrete şi nici nostalgii prea mari. Nu-mi reneg trecutul, însă îl simt undeva în urmă, cu bune şi cu rele. Însă, pentru mine contează mult mai mult ce am de gând să fac de acum încolo, fiindcă viaţa continuă. Inclusiv cea profesională! Acum cîtva vreme, după ce mi-a lăudat mult programul pe care-l realizez, Emil Grădinescu m-a întrebat dacă n-am obosit cumva?! Nu, n-am obosit încă şi cred că mai am multe de făcut în televiziune. Aţi văzut episodul dedicat în "Parfum de glorie” lui Fred Lebow, românul care a inventat Maratonul de la New York? Dar pe cel cu doctorul timişorean Horia Colibăşanu, care escaladează munţi de 8.000 de metri? Dacă nu, vi le recomand cu caldură. Sunt de-a dreptul şocante, sunt exemplare! Sunt mândru de reuşitele mele şi sunt ferm convins că mai am multe de spus în această direcţie.

• Ce personalitate sportivă este un model pentru dumneavoastră, o admiraţi pentru ceea ce a făcut? Care este sportul dumneavoastră preferat?

Admir şi încerc să aduc în faţa telespectorilor valorile adevărate ale sportului românesc. Nume sunt foarte multe, de la Ilie Năstase şi Gabi Szabo, la Ion Ţiriac, Iolanda Balaş, Mircea Lucescu, cuplul Bellu şi Bitang, Loti Boloni, Gheorghe Gruia, Gică Popescu, Andreea Răducan şi aşa mai departe, înca mulţi alţii, cu toţii eroi ai serialului pe care-l fac de mai bine de 3 ani. În privinţa sportului preferat, am jucat fotbal în tinereţe şi mă simt foarte apropiat în continuare de el. Dar îmi plac la fel de mult alte sporturi, inclusiv cele individuale, în care noi am avut de multe ori mai mult succes pe plan internaţional.