Ionuţ Pascu îşi dă în judecată soţia, pe Oana Zăvoranu, şi îi cere daune de 1 miliard de lei vechi, bani pe care-i va dona copiilor.
"Am venit la Poliţie cu probe, acte, facturi, tot ce stă la baza unui dosar. Am făcut reclamaţie împotriva Oanei şi a complicilor. Poliţia va stabili care sunt acei complici. Ce îmi lipseşte? |mi lipseşte tot. Eu nu mai am sediu de firmă, piese, filmări. Nu vreau decât să-mi recuperez prejudiciul. Vorbim aici de probe, nu de ambiţii. Mi s-au adus şi grave prejudicii de imagine, am fost făcut homosexual, ţigan, golan...", a spus Pepe luni 28 martie,, în faţa Secţiei 10 Poliţie din Capitală. El a avertizat că, de-acum acolo, îi va da în judecată pe toţi cei care vor mai folosi cuvinte defăimătoare la adresa lui. "Îi dau în judecată, le iau banii şi îi dau la copii", a precizat el.
Artistul a declarat că a făcut tot posibilul să aibă un divorţ civilizat. "|i dădeam tot Oanei. Şi dreptate îi dădeam, deşi ea m-a înşelat. Nu a vrut. A vrut scandal. A vrut să mă denigreze. Mi-a furat casa, maşina, firma. Mi-a furat sufletul. Mi-a furat cămaşa şi mi-a făcut farmece. Ce să-i mai dau?", a mai spus el.