Peste 12 milioane de americani au votat anticipat, până marţi, în cadrul alegerilor prezidenţiale, majoritatea pentru candidatul democrat, Barack Obama, potrivit unor informaţii incomplete, oferite de un expert, relatează AFP.
Potrivit profesorului Michael McDonald, care predă ştiinţe politice la Universitatea George Mason, din Fairfax, şi colaborează cu grupul de reflecţie Brookings Institution din Washington, 12.623.528 de americani au votat deja până marţi.
În statele unde datele au fost disponibile, Michael McDonald a ţinut cont şi de afilierea politică a alegătorilor. În Florida de exemplu, 44,7 la sută dintre democraţi au mers la vot, faţă de 40 la sută din rândul republicanilor.
În Iowa, 49,4 la sută dintre alegătorii democraţi au mers la vot, faţă de 28,3 procente dintre republicani. În Louisiana, raportul este de 57,9 la sută faţă de 29,4 procente.
Totuşi, numeroase state nu dispun de informaţii referitoare la afilierea politică a alegătorilor, concluziile lui McDonald fiind astfel incomplete.
McDonald a promis că va actualiza zilnic statisticile, până la alegerile de la 4 noiembrie.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro