Producătorul de electronice Polaroid a anunţat că a solicitat intrarea sub protecţia legii falimentului, cu scopul de a facilita restructurarea companiei, transmite Reuters, citată de Mediafax.
Polaroid, producător de aparate foto instant, a precizat că restructurarea nu ar trebui să-i afecteze operaţiunile uzuale şi că nu este în căutare de finanţare suplimentară. Potrivit companiei, falimentul se datorează evenimentelor recente din cadrul Petters Group Worlwide, acţionarul majoritar al producătorului din anul 2005. Grupul Petters se află "sub investigaţii pentru acte de fraudă care au compromis situaţia financiară a Polaroid şi a altor firme deţinute de Petters (...) Polaroid şi echipa de conducere nu sunt printre cei vizaţi de ancheta care implică Petters Group", se arată în acelaşi comunicat. Polaroid a precizat că dispune de suficiente rezerve de lichidităţi pentru a finanţa reorganizarea, în baza legii falimentului.
Citește pe Antena3.ro