x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Prima grefă totală de faţă

Prima grefă totală de faţă

de Magda Marincovici    |    08 Iul 2010   •   00:00

Prima grefă totală de faţă a fost realizată cu succes la sfârşitul lunii iunie la Spitalul Henri-Mondor de Creteil, din Franţa, de o echipă coordonată de profesolul Laurent Lantieri, a anunţat presa franceză.

Operaţia, "o premieră mondială", potrivit cotidianului Le Parisien, a fost realizată între 26 şi 27 iunie, pacientul fiind un bărbat de 35 de ani, afectat de o boală genetică ce îi deforma faţa. Grefa totală de faţă constă în prelevarea în totalitate a feţei unei persoane decedate, inclusiv gura, pleoapele etc., cu scopul de a se efectua un transplant unei persoane aflate în viaţă.

Potrivit profesorului Lantieri, şeful Serviciului de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă din CHU Henri-Mondor, intervievat de Le Parisien, "pacientul este bine, merge, mănâncă, bea" şi "barba a crescut deja pe noua lui faţă".

"Suntem singurii până în acest moment care au transplantat o faţă în totalitate cu pleoape şi sistemul lacrimal. Sunt mândru că această performanţă a fost obţinută în Franţa", a declarat chirurgul Lantieri.

În continuare, profesorul Lantieri a explicat că, "din punct de vedere psihologic, pacientul va fi evident monitorizat". Se ştie că noua faţă va lua conturul osaturii primitorului, reducând foarte mult riscul ca primitorul să semene cu donatorul. Profesorul Lantieri a precizat că a primit "o autorizare pentru alte cinci grefe".

×
Subiecte în articol: lumea