x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Fun Privatizarea Tractorul Braşov primeşte girul Comisiei Europene

Privatizarea Tractorul Braşov primeşte girul Comisiei Europene

de Ovidiu Ciutescu Publicat la 08 Apr 2008 00:00 Modificat la 08 Apr 2008 00:00
Privatizarea Tractorul Braşov primeşte girul Comisiei Europene
Comisia Europeană (CE) a stabilit că prin vînzarea tuturor activelor Tractorul Braşov ca întreg, realizată de lichidatorul selectat de AVAS, respectiv casa de insolvenţă Transilvania, s-a obţinut cel mai ridicat preţ pe piaţă, se arată într-un comunicat al Autorităţii.

STANDARD CORECT. Pe lîngă obţinerea preţului optim, CE a constatat că prin vînzarea Tractorul, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) nu a renunţat la resursele statului şi a acţionat ca un agent economic într-o economie de piaţă. În prealabil, CE a demarat o investigaţie referitoare la un posibil ajutor de stat în cazul vînzării platformei Tractorul Braşov. Comisia Europeanpă constatat că procedura de vînzare aleasă de lichidator pentru activele Tractorul Braşov a fost licitaţia deschisă de tip concurenţial, în conformitate cu HG nr. 577 / 2002, iar platforma Tractorul Braşov a fost vîndută în mod transparent şi corect către compania Flavus Invest SRL, contra unei sume de 77 milioane euro plus TVA, precizează comunicatul. În baza prevederilor OUG 3 / 2007, AVAS a decis lichidarea voluntară a Tractorul Braşov, după mai multe încercări de privatizare, selectînd printr-o procedură transparentă lichidatorul care a depus cea mai bună ofertă, respectiv casa de insolvenţă Transilvania. Potrivit comunicatului AVAS, Comisia Europeană a deschis investigaţia în principal pe baza informaţiilor din mass-media. După studierea informaţiilor furnizate de AVAS şi celelalte autorităţi implicate, CE a constatat că acele condiţii asociate vînzării activelor Tractorul (păstrarea obiectului de activitate şi angajarea cu prioritate a foştilor angajaţi) au avut caracter de clauze de diligenţă, în scopul menţinerii renumelui întreprinderii şi a produselor sale. Prin urmare, aceste condiţii nu au implicat ajutor de stat.

×
Subiecte în articol: magazin tractorul brasov tractorul brasov