13:10 • Senatorul liberal Radu Câmpeanu a declarat, lunică nu se aştepta ca liderul UDMR Marko Bela să salute independenţa Kosovo, deşi punctul de vedere al Executivului este unul opus, şi a precizat că, dacă UDMR continuă să susţină această poziţie ar trebui să plece de la guvernare. România nu va recunoaşte independenţa Kosovo, a anunţat de nenumărate ori preşedintele României, poziţia ţării noastre urmând a fi reierată şi luni de ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, în cadrul reuniunii CAGRE.
Senatorul liberal Radu Câmpeanu a declarat, lunică nu se aştepta ca liderul UDMR Marko Bela să salute independenţa Kosovo, deşi punctul de vedere al Executivului este unul opus, şi a precizat că, dacă UDMR continuă să susţină această poziţie ar trebui să plece de la guvernare. România nu va recunoaşte independenţa Kosovo, a anunţat de nenumărate ori preşedintele României, poziţia ţării noastre urmând a fi reierată şi luni de ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, în cadrul reuniunii CAGRE.
REACŢIE. În urma comunicatului emis duminică de UDMR, prin care îşi exprimă simpatia faţă de inedependenţa Kosovo, senatorul liberal a luat foc: "Eu nu cunosc ultimele delcaraţii, am văzut numai o declaraţie intempestivă a domnului Marko Bela şi mă mir că dumnealui, care este un om destul de echilibrat şi cultivat, face declaraţii de aşa natură, pe care nu vreau să le calific, dar sunt mai mult decât nepotrivite". Câmpeanu a arătat că, în cazul în care UDMR, partid aflat la guvernare, îşi menţine poziţia în cazul Kosovo, deşi Guvernul României nu recunoaşte independenţa provinciei, Uniunea trebuie să părăsească Executivul: "Dacă UDMR continuă, să plece de la guvernare. Şi noi toţi va trebui să ştim să-i ţinem acolo unde trebuie să stea". Senatorul liberal a precizat că Guvernul a făcut foarte bine că nu a recunoscut independenţa provinciei Kosovo, deoarece un asemenea act ar putea fi un precedent periculos, "nu neapărat pentru România, dar pentru o serie întreagă de ţări din Europa de est şi de sud-est".
MESAJE. UDMR a salutat, duminică, prin intermediul unui comunicat constituirea statului Kosovo, "o consecinţă firească" a evoluţiilor din zonă şi arată că România nu trebuie să întârzie recunoaşterea acestuia. "Proclamarea independenţei Kosovo survine după o perioadă dureroasă, plină de suferinţe, care nici nu mai oferea altă soluţie pentru reglementarea situaţiei. Tocmai de aceea, Uniunea Democrată Maghiară din România consideră că ţările lumii trebuie să recunoască noul stat născut în acest fel. Nici ţara noastră, România, nu trebuie să amâne recunoaşterea Kosovo", se arată într-un comunicat de presă semnat de liderul formaţiunii Marko Bela şi de preşedintele executiv Kelemen Hunor. Potrivit liderilor UDMR, proclamarea independenţei Kosovo este o consecinţă firească a schimbărilor survenite în Europa Centrală şi în Balcanii de Vest, în ultimul deceniu şi jumătate. Marko şi Kelemen mai consideră că participarea activă a Uniunii Europene şi a altor organisme internaţionale în căutarea de soluţii pentru Kosovo este de natură să creeze un precedent prin care comunitatea internaţională nu se mai poate deroba de acum înainte de reglementarea altor probleme etnice nesoluţionate. Reprezentanţii Uniunii mai amintesc că UDMR s-a situat, de la înfiinţarea sa, pe poziţia conform căreia pentru soluţionarea problemelor etnice trebuie căutate instrumentele politice paşnice şi îşi exprimă speranţa că sârbilor rămaşi în noul stat li se vor asigura condiţiile şi drepturile "necesare pentru dăinuirea lor pe pământul natal". Şi celelalte organizaţii ale maghiarilor din România au salutat înfiinţarea Kosovo, dar au spus că nu intenţionează să repete în România acest model pentru că ei doresc autonomie a Ţinutului Secuiesc, nu independenţă.
DORINŢE SECUIEŞTI. Liderul Uniunii Civice Maghiare (UCM) din zona Sfântu-Gheorghe, Gazda Zoltan, consideră că proclamarea independenţei provinciei Kosovo ar reprezenta un mesaj în vederea obţinerii autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. Gazda Zoltan a menţionat că, dacă problema este privită la modul foarte obiectiv, proclamarea independenţei Kosovo nu va face mult mai uşoară lupta în procesul de obţinere a autonomiei teritoriale pentru Ţinutul Secuiesc, dar aceasta trebuie continuată în mod optimist. Liderii Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Scaunul Mureş, au declarat, sâmbătă, că nu intenţionează să folosească precedentul Kosovo în demersurile pentru autonomia Ţinutului Secuiesc şi că nu doresc un demers unilateral, ci o lege care să reglementeze noua împărţire administrativă a ţării. Candidatul la preşedinţia CNS, Ijak Balasz, a afirmat şi el că nu Kosovo este un exemplu pentru autonomia Ţinutului Secuiesc: "Declararea independenţei este un nonsens, nu se poate face aşa ceva. Noi, CNS, dorim să obţinem autonomia printr-o lege organică, prin Parlamentul României. Noi nu ne răzgândim, indiferent ce se întâmplă în Kosovo. Poate să fie un precedent în sensul că poate fi un argument, că dreptul la autodeterminare este recunoscut de puterile europene". Secretarul executiv al PRM, Gheorghe Funar, a declarat, sâmbătă, la Arad, că, dacă se va declara autonomia provinciei Kosovo pe criterii etnice, UDMR şi Ungaria speră să repete scenariul şi pe teritoriul României. Funar a spus că are câteva proiecte de lege care să prevină un Kosovo pe pământ românesc, acestea vizând repopularea judeţelor Harghita, Covasna, Mureş cu români, cu ajutorul statului şi acordarea unei prime de plecare de 1000 de euro fiecărui mahiar care nu recunoaşte statul român unitar.