x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Rapoarte privind efectele secundare ale medicamentelor sunt ţinute secrete

Rapoarte privind efectele secundare ale medicamentelor sunt ţinute secrete

24 Oct 2008   •   00:00

Deşi reacţiile adverse la medicamente reprezintă o cauză majora de deces în spitale, agenţiile europene şi guvernele naţionale au ţinut secrete rapoartele companiilor farmaceutice privind efectele secundare ale unor tratamente. Presa europeana a intrat în posesia unor documente care arată că instituţii ale statului şi organizaţii profesionale ascund unele rapoarte privind experienţa cu unele tratamente.



Companiile farmaceutice trimit periodic autorităţilor naţionale din domeniul sănătăţii şi Agenţiei Europene pentru Medicamente, cu sediul la Londra, rapoarte privind efectele secundare ale medicamentelor, dar acestea au regim secret, deşi conţin informaţii importante pentru utilizatori şi pentru medici, semnalează EU Observer. Un astfel de raport indică faptul că medici din mai multe ţări europene suspectează că un tratament medicamentos împotriva coşurilor are ca efect secundar creşterea tendinţelor suicidare în rândul adolescenţilor sau că un produs recomandat în dietele de slăbit ar putea provoca atacuri cerebrale.

Invocând legislaţia referitoare la dreptul de informare, o echipa de jurnalişti din Olanda, Danemarca şi Belgia au cerut acces parţial la aceste documente în care sexul, vârsta şi ţara de origine a pacienţilor sunt cenzurate. Publicaţiile au postat pe internet informaţiile, după ce Comisia Europeană a decis sa amâne publicarea unui nou pachet de reglementări pentru producătorii de medicamente. Nici noile reglementari nu cer ca rapoartele privind efectele secundare sa fie publicate.

Reacţionând la publicarea unui raport, în 2007, compania Roche a ameninţat că va da în judecată statul danez dacă dezvăluirile vor dăuna intereselor sale. Argumentul Roche a fost că informaţiile ar putea fi interpretate greşit de către nespecialişti, idee la care subscrie si Federaţia Europeană a Companiilor Farmaceutice şi a Asociaţiilor de profil.

Pe de altă parte, alţi specialişti consideră că păstrarea secretă a rapoartelor privind efectele secundare are ca motivaţie grija pentru cotaţia bursieră a companiilor farmaceutice. Oricum la nivel european şi mondial are loc o întreagă dezbatere dacă aceste rapoarte ar trebui făcute publice.
www.antena3.ro

×
Subiecte în articol: lumea