Raul cel Groaznic

GENERALUL PACEPA DESPRE NOUL LIDER AL CUBEI
Generalul Ion Mihai Pacepa, fostul nr.2 în Departamentul de Informaţii Externe (DIE) a fost in relatii relativ apropriate cu Raul Castro, fratele lui Fidel, care duminică seară a fost ales noul lider al Cubei. În exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, Pacepa vorbeşte despre personajul care a preluat frâiele uneia din ultimele dictaturi comuniste de pe planetă.

GENERALUL PACEPA DESPRE NOUL LIDER AL CUBEI
Generalul Ion Mihai Pacepa, fostul nr.2 în Departamentul de Informaţii Externe (DIE) a fost in relatii relativ apropriate cu Raul Castro, fratele lui Fidel, care duminică seară a fost ales noul lider al Cubei. În exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, Pacepa vorbeşte despre personajul care a preluat frâiele uneia din ultimele dictaturi comuniste de pe planetă.

• L-aţi cunoscut pe Raul Castro?

L-am întâlnit de multe ori, atât în Cuba, cât şi în România. Coordona serviciul cubanez de informaţii externe (Dirección General de Inteligencia, sau DGI), iar la începutul anilor 1970 a intrat într-o afacere cu droguri cu fostul meu serviciu - Departamentul de Informaţii Externe sau DIE.

• Venea des la Bucureţti?

Când nu era la Havana sau la Moscova, era in Bucureşti. Lucram, discutam, pescuiam, înotam împreună. Ne intreceam la poligon — era un tintaş excelent. Conduceam competitiv maşinile noastre Alfa Romeo, care erau identice. Nu am descifrat în el nimic care sa-mi sugereze că ar dori să democratizeze Cuba.

• Ce fel de om este?

Raúl se afla mereu sub influenţă - a alcoolului, a KGB-ului şi a propriei sale persoane. El a sperat, întotdeauna, că îi va supravieţui lui Fidel şi că va deveni lider al Cubei. Omologul meu cubanez din acea vreme, Sergio del Valle, care devenise un apropiat al lui Raúl când acesta pregătea revoluţia cubaneză în Sierra Maestra, obişnuia să-l tachineze "Raúl cel Groaznic". O aluzie prietenească la Ivan cel Groaznic, primul rus care s-a încoronat ţar. În anii 1970, Raúl era ţarul neîncoronat al Cubei - titlul său oficial era "Maximum General". Fidel ţinea discursuri, ore-n şir. Raúl conducea economia Cubei, politica ei externă, comerţul exterior, sistemul juridic, puşcăriile, turismul, hotelurile.

• Până să ajungă acum, când a devenit preşedinte al Cubei, Raul a fost oficial ministrul Apărării. Care era, de fapt, rolul lui în regimul de la Havana?

Aparent, Raúl a fost un insipid ministru al Apărării. În realitate, el a fost o brută care a coordonat în secret una dintre cele mai criminale instituţii din istoria comunismului mondial: poliţia politică a Cubei. L-am întâlnit în această calitate. Era crud şi nemilos. Fidel a fost artizanul moral al terorii care a menţinut Cuba sub dictatura comunistă. Raúl a fost măcelarul. El a ordonat, cu sânge rece, asasinarea şi terorizarea a mii de cubanezi. Nu am nici o îndoială că va continua aceasta brutalitate în noua sa funcţie, şi că se va lupta cu ghearele şi cu dinţii ca să se menţină la putere. Altfel, mai devreme sau mai târziu, Raúl va trebui să dea socoteală pentru crimele sale, şi nu mi s-a părut a fi sinucigaş. Înainte de a-l cunoaşte personal, mi-am făcut o imagine generală despre Raúl din spusele lui Nikita Hruşciov şi ale generalului Aleksandr Saharovski, care a creat Securitatea română şi apoi a devenit şef al spionajului sovietic, PGU-Pervoie Glavnoie Upravlenie. Asta se întâmpla în 1959. Ambii sovietici au sosit la Bucureşti la 26 octombrie pentru ceea ce fusese numit "o vacanţă de şase zile în România". Hruşciov nu avusese niciodată o vacanţă atât de lungă în străinătate, şi vizita lui în România nu a fost, în realitate, un concediu. Hruşciov a venit la Bucuresti să discute modalităţi de sprijinire a revoluţiei cubaneze cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, singurul tiran comunist din acea vreme care guverna o ţară de origine latină.

• Ce părere avea Hruşciov despre fraţii Castro?

Hruşciov nu avea încredere în Fidel, deoarece nu îl considera marxist. Liderii Partidului Comunist Cubanez erau convinşi că Fidel este un aventurier periculos, din care cauză birocraţia sovietică ezita să-l susţină. Hruşciov avea însă încredere oarbă în Raúl. Potrivit relatărilor lui Saharovski, care, la jumătatea anilor 50, îl aduse în secret pe Raúl la Moscova, fusese dragoste la prima vedere. Atât Nikita, cât şi Raúl adorau votca. Amândoi erau fascinaţi de marxism. Amândoi urau şcoala, religia şi disciplina. Amândoi se considerau experţi militari. Şi amândoi obişnuiau să se culce cu cizmele în picioare.

• A mers colaborarea mai departe?

La ordinul lui Hruşciov, Saharovski i-a trimis lui Raúl un consilier pentru probleme de spionaj: Nikolai Leonov, cel mai bun expert al PGU în America Latină. Leonov, astăzi general locotenent KGB în rezervă şi membru al Dumei de Stat, i-a furnizat lui Raúl informaţii despre forţele armate ale dictatorului cubanez de la acea vreme, Batista, şi l-a ajutat pe Raúl să-şi pregătească războiul de gherilă. În iunie 1957, Leonov i-a pus la dispoziţie documente şi fotografii care arătau că Washingtonul i-a acordat lui Batista arme şi ajutor logistic şi i-a sugerat lui Raúl să ia câteva zeci de ostatici americani pentru a-l obliga pe Eisenhower să se retragă din conflict. Raúl s-a conformat. La 26 iunie 1958, oamenii săi au răpit 50 de americani şi canadieni, militari şi civili, care lucrau în Cuba. Temându-se pentru vieţile ostaticilor, Batista a anunţat încetarea focului. Asta a permis sovieticilor să aducă noi arme în Cuba. Cursul revoluţiei cubaneze s-a schimbat pentru totdeauna. În noaptea de 31 decembrie 1958, Batista a fugit din Cuba, iar fraţii Castro au preluat conducerea ţării. În luna ce a urmat, Raúl a organizat executarea a sute de foşti oficiali ai poliţiei şi armatei lui Batista. Numeroşi alti prizonieri au fost împuşcaţi şi aruncaţi în gropi comune la marginea oraşului Santiago de Cuba.

• Îl influenţa Raul pe fratele său?

În 1962, Hurşciov a luat decizia fără precedent de a-l numi pe Aleksandr Şitov, fostul consilier KGB al fraţilor Castro, ambasador în Cuba. Curând, Moscova a început să construiască în secret baze de rachete in Cuba. Hruşciov, Raúl şi Şitov - nu Fidel - au împins lumea în pragul războiului nuclear.

• Care era rolul lui Şitov?

În aprilie 1971, am vizitat Cuba ca membru al unei delegaţii guvernamentale româneşti care participa la aniversarea a zece ani de la victoria lui Castro din Golful Porcilor. După ceremonie, am mers la pescuit cu del Valle si Raúl pe vasul acestuia. Acolo am întâlnit un civil sovietic care s-a prezentat doar Aleksandr Alekseev. "Asta-i Şitov", mi-a şoptit del Valle la ureche. "Acum este consilierul lui Allende". Acolo, pe vas, mi-a fost mai clar ca oricand că Raúl, nu Fidel, ţinea manşele revoluţiei cubaneze.

• A urmat apoi vizita lui Ceauşescu la Havana?

Da. În 1972, am pregătit o vizită oficială a lui Ceauşescu la Havana, şi l-am însoţit in timpul vizitei. Fidel era conducătorul oficial, dar Raúl era factotum. Prima doamnă a Cubei a fost soţia lui Raúl. Elena a strâmbat din nas la început, dar curând s-a îndrăgostit de soţia lui Raúl. Atât Elena, cât şi Vilma Espin Guilloys abandonaseră şcoala. Ambele au pretins că sunt chimiste. Amândouă obţinuseră diplome de doctorat false. Amândouă deveniseră membre ale Consiliului de Stat şi amândouă erau preşedinte ale organizaţiilor de femei din ţările lor.

• Ce înţelegeri s-au pus la cale în timpul vizitei?

Fratii Castro şi Ceauşescu au pus bazele unei afaceri bilaterale cu droguri. Voiau să inunde lumea cu ele. "Drogurile pot face mai mult rău imperialismului decât armele nucleare", a decretat Fidel. "Drogurile vor eroda capitalismul din interior", a explicat Raúl. Nu am auzit niciodată pronunţându-se cuvântul "bani", dar DIE administra deja banii pe care îi făcea România din propriul trafic cu droguri. Toţi au intrat în conturile bancare ale lui Ceauşescu.

• V-aţi mai văzut apoi cu Raul?

În 1973, am petrecut o "vacanţă de lucru" la Havana. Raúl m-a însoţit în vizitarea unei fabrici imense care producea valize cu pereţi dubli şi alte containere pentru transportul în secret al armelor şi explozibililor destinate acţiunilor teroriste. La acea dată, DGI lucra non-stop să extindă influenţa politică a Cubei în America de Sud şi în lumea a treia, să consolideze regimul sandinist din Nicaragua, să instige la război sângeros în El Salvador şi să ajute Mişcarea pentru Eliberarea Angolei—creată de KGB—să preia puterea politică în Angola. DGI-ul condus de Raúl avea consilieri şi instructori în Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei şi stabilise o colaborare strânsă cu Libia, Yemenul de Sud şi Frontul Polisario de Eliberare a Saharei Occidentale. La mijlocul anilor 1970, DIE acţiona în comun cu DGI pentru a sprijini Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), organizaţie insurgentă marxistă, antiamericană, a cărei misiune era răspândirea comunismului în America de Sud.

În decembrie 1974, Raúl a venit la Bucureşti să solicite ajutor politic şi sprijin în domeniul informaţiilor pentru Directoratul de Eliberare Naţională (DNL), un partid nou, dar care funcţiona şi ca grupare de spionaj a cărei menire era să coordoneze gherila cubaneză cu taberele de antrenament teroriste şi să sprijine mişcările de eliberare naţională şi guvernele antiamericane precum cele din Nicaragua şi Grenada. Le-a obţinut pe amândouă.