În fiecare an îmi spun că este ultima oară cînd voi scrie despre Eurovision. Şi în fiecare an îmi încalc propriul embargou. Cred că aş putea da, cu succes, copy-paste din editorialul de anul trecut...
În fiecare an îmi spun că este ultima oară cînd voi scrie despre Eurovision. Şi în fiecare an îmi încalc propriul embargou. Cred că aş putea da, cu succes, copy-paste din editorialul de anul trecut...
Pentru că aşa cum campaniile electorale seamănă una cu alta
ca două picături de apă de la chiuvetă, aşa şi Eurovisioanele. Românu’ ştie de
pe vremea lu’ Ceaşcă faptul că Eurovisionul e cel mai important concurs muzical
din lume. Că vocaţia poetică şi lirică a românului este ca la un moment dat
să cîştige această ediţie pentru a ne consola că e mai bine aşa, că oricum sîntem
prea săraci ca să...
Se adună fel de fel de muzicologi de mîna a doua, ziarişti cu fiţe, foşti cantautori (ce-mi place mie denumirea de cantautor – cantautor este artistul care face o economie, fiind şi cîntăreţ şi compozitor, cel mai adesea şi impresar, şofer, purtător de cuvînt şi, în multele ore libere străjer al patriei) ca să cotcodăcească şi să rupă firul în paişpe că ce slabi au fost ăştia, că dacă ar fi fost ăilalţi am mai fi putut primi două puncte de la Albania... Penibil!