REVELAŢII LA UN EXPERIMENT POETIC/"Domnişoară, mai nimic/ Pe sub soarele pitic"

Cafeneaua literară a portalului poezie punct ro s-a relansat zilele trecute la Café Deko. Ce cool! Şi eu care credeam că n-o să se mai relanseze niciodată! Îmi făceam probleme pentru administratorul site-ului, Radu Herinean, un tip de care mărturisesc cu ochii-n pământ că mi-e o oarecare frică.

De s-ar fi născut mai devreme, cred c-ar fi fost un nazist de nădejde. În preajma lui, mi-e frică şi să respir. O atitudine ostilă dublează plăcut o privire albă, lipsită de orice amicalitate. Ce bine, ce bine. Îmi plac oamenii deschişi, prietenoşi. Organizarea spaţiului şi a atmosferei sonore îl ţine pe Radu ocupat, aşa că departe, la câţiva metri buni de el, am tupeul să fac glume grobiene pe seama lui. Ce vacă sunt! Petrecerea intelectualilor de pe poezie punct ro stă să înceapă. E frig, e lume şi e deja poetic. Fumul de ţigară şi tot tacâmul. Să înceapă dixtracţia. Sub lentilele mele de chioară bătrână, mă simt ca o nemernică pusă pe executat copii inocenţi. Bestial.

LIVIA ŞI EROSUL EI
Trei fete aşteaptă să fie prezentate de intelectualul site-ului, Radu Herinean. După figură, cel mai mult îmi place de Livia. Are un aer inocent, trage din ţigară într-un mod care mi se pare senzual-dramatic, aşteaptă, aşteaptă ca un cal de curse, să iasă odată din... ăăă... din chestia aia unde sunt ţinuţi caii înainte de cursă. Livia se aşază pe scaun, lângă ea, Andra şi lângă Andra, Ioana. Cu Ioana am o legătură ciudată şi-mi place. Ne cunoaştem de mu-hu-huuult, de când îşi plimba ea cockerul prin Drumul Taberei şi io o-ntrebam sadic dacă n-are pe cine să-şi verse autoritatea de şi-a luat câine. Vacă, precum spuneam. Io, nu ea. Toate cele trei fete sunt simpatice, fiecare în felul ei. Radu se retrage ca într-o vrajă (frumos spus!) şi le lasă pe fete să se explice în modul lor poetic. "Am ieşit în balcon să fumez/ mă gândeam că/ de trei săptămâni/ ne f.../ ai prins chiar/ şi o menstruaţie/ dar încă nu mi-e clar/ dacă/ e chitila/ sau mogoşoaia/ locul în care o facem/ pentru că n-am vrut/ să memorez/ drumul/ singurul meu/ reper/ e benzinăria lukoil/ de unde te-am rugat să/ îmi cumperi tampoane/ când tocmai se schimba tura/ şi se preda gestiunea.../".
Vorba unui tip care a comentat mai târziu, "m-am trezit când am auzit că s-a f..". Tocmai Livia, febleţea mea! Nu sufăr de arsuri la pudoare, dar anumite cuvinte aleg să le spun în spaţiul intim al prietenilor cu care mă trag de şireturi, în nici un caz între pijamalele unui public heterogen, al cărei cea mai mică vârstă e o puştoaică de hai-să-zic şapte ani şi al cărei cea mai înaintată vârstă e o doamnă cu un fel de clop aristocratic pe cap. Deci nu. Deci nu. Dar puţin respect! Dar vă rog! Dar chiar aşa?!? După ce-mi dau seama c-am belit ochii într-un mod ostentativ, mă uit la tatăl care-şi adusese cele două fiice să dea şi ele nasul cu fenomenul cultural, să le ia de mici, cum ar veni, să le aplice o solidă educaţie. După atitudinea corpului său, îmi dau seama că s-a schimonosit în interior şi caută soluţii de urgenţă. Fetele s-au prins c-au asistat la o cuvântare "dirty". Simt un amuzament ruşinat, interiorizat. În orice caz, figura tatălui arată dezamăgire. Povestea vieţii Liviei continuă pe alte câteva pagini. Constat că trendul în poezia postmodernă (sau poate meta-postmodernă?!?) este renunţarea totală la orice ar putea să semene cu patetismele. Romantismul suferinţei postmoderne ezită între spermă şi tampoane, între erotism artificial şi chiloţi puşi la uscat: "vreau să cred că/ visezi/ cum mă lipeşti de pereţi/ şi mă trânteşti de podele/ în timp ce eu/ în balconul din brâncoveanu/ fumez o ţigară sub chiloţii andreei puşi la uscat/ din care o apă căduţă/ îmi picură/ pe gât şi/ pe spate". Sau poate un lesbianism latent.  
Cele două fete s-au strâns în tatăl lor.

ANDRA ŞI BĂRBATUL EI
De Andra m-am îndrăgostit ulterior. Privire de secol nouăşpe, atitudine nevrotică (îşi roade unghiile), îmbrăcată în negru. Exact ce-mi place. "Ne afundăm paşii/ în disperare/ vine când înainte nu e nimic istovitor./ în singurătate când mi-e rău./ aici începe viaţa. un hârşâit întrerupt cu/ cei mai buni prieteni care forjează dimineţile/ verminaţia/ în ultimul beci/ unde chipurile/ fluturilor sub lămpi/ ne schimbă". Mă relaxez.
Tatăl s-a mai relaxat. Fetele nu se mai contopesc cu el. Lumea respiră mai uşurată. Altă viaţă! "Avem timp de liniştire./ îmi port decadenţa ca pe o copertină/ care alunecă/ peste liniile de tensiune/ în fiecare primăvară un răpăit de lăcustă/ ne ajută să ne regăsim/ tu care nu iei niciodată durerea/ nici nu mă poţi face să rămân./ corpul tău în/ savoarea cărnii mele/ lasă-mă să nu văd/ disperaţi în mers/ corpuri sparte/ al tău pe pauză/ un stres în care nu avem nimic de făcut". "Bărbatul meu e copil/ în uterul soare/ înflorim în menghină".
Şi totuşi. Da, "şi totuşi există iubire". Ulterior, aflăm despre Andra că are să-şi lanseze cât de curând o carte la Institutul Cultural din Madrid. Doamne-ajută!

IOANA ŞI CIZMELE EI
În ce mă priveşte, aleg "să-mi port decadenţa" înspre poezia Ioanei, ultima cititoare a cenaclului. Sau ce-o fi ăsta, că tot nu m-am prins. Mi-e teamă să nu mă simt dezamăgită. Cu Ioana e altceva. Pe Ioana o iubesc cu o altfel de iubire. E o iubire atemporală. Pe Andra o iubesc brusc. Iar pe Livia o iubesc dezamăgit. "Eu zbor deasupra lui,/ Eu, frumoasă". "Zece perechi de cizme şi nu mă cere nimeni/ de nevastă". La discuţiile de după, am aflat despre Ioana că lucrează la un roman. Nu pot să mă pronunţ în asentimentul unuia dintre criticii după-amiezii, Gelu Vlasin: "Cei care ratează poezia îşi încearcă şansa în proză". Deci nu. "Dacă o să mor din dragoste,/ vreau să am manichiură franţuzească,/ părul ondulat, cizme albe,/ o rochie din dantelă,/ să ajung la Dumnezeu sigură pe mine,/ să mă aşez firesc pe scaun/ şi să întreb:/ Începem?"

PE MARGINEA POEZIEI
Ca să citez un deştept în viaţă, "cenaclul literar e un act cultural în sine". Deşi seamănă, nu avem de-a face cu un bordel cultural. Avangardişti până-n măduvă, lipsiţi de atât de înfricoşătoarele prejudecăţi, atât "făcătorii" de cultură, cât şi criticii lor (vorbesc despre cei care nu au toţi boii acasă) se încăpăţânează să denumească "cenaclu" ceea ce aduce foarte în amănunt cu o băută cu mai mult sau mai puţin ştaif. (Propun ca exemplu scena din "Filantropica" în care Mircea Diaconu umblă prin cârciumă să-şi promoveze cartea şi-n care îl iau toţi la mişto pe motiv că ei sunt "cineva", iar el e un "nimeni", şi-n care singurul care-i oferă ceva atenţie e Florin Zamfirescu, în persoana unui academician ratat, care face poezii pentru o sută de vodkă.)
Lumea foşneşte pe scaune. Deşi n-ar spune-o cu voce tare, tare mult i-ar plăcea să se care de-acolo. De fapt, nici nu mi-am dat seama când s-au uşchit destul de mulţi. Între comentariile "pe text" ale lui Octavian Soviany şi cele ale unui tânăr obscur care-are-ceva-de-spus, îmi strâng mai bine hainele pe mine. Mi-am adus aminte că de fapt e frig. "Mai sunt animale nemulţumite?" Dă să încheie prima parte a după-amiezei Radu Herinean. Drăguţ băiat. Era o remarcă făcută la replica unui nemulţumit din public, care a cerut să i se explice "cum poţi fi mai mult poetă decât femeie". Radu Herinean de care iar mi s-a făcut frică. Nasol moment. Suntem o gaşcă de mai mulţi intelectuali care aleg să-şi retragă trupele. La toaletă s-a făcut coadă. La "intelectuale" mai mult ca la "intelectuali". Doamna cu clop aristocratic joacă geamparaua la uşa toaletei. Eu am chef de poante. Doamna nu are chef de poante. Drăguţ, un tânăr o invită să se ducă "la bărbaţi". "Nu mă duc eu la bărbaţi, domnule!" "Bine, atunci mă duc eu". Îi ţip din urmă că nu ştiu cum poate să facă pipi ştiind că pe uşa toaletei nu scrie "intelectuali", ci doar "bărbaţi". Nu-mi răspunde. Brusc, mi se oferă pe tavă o revelaţie fără precedent: doamna cu clopul îmi furnizează un sfat colosal: "Glumiţi oriunde, numai în faţa toaletei nu!". Să moară Bibi c-aşa e! Parcă lu’ Tolstoi îi mai ardea lui de "Război şi pace" dacă-l apăsa vezica!

Şoimii tranziţiei - Fiţoasa de cenaclu:

Vârsta: vârsta oricărei poezii ajunse la ciclu
Modul lor poetic :  "Am ieşit în balcon:    să fumez/ mă gândeam că/ de trei săptămâni/ ne f.../ ai prins chiar/ şi o menstruaţie/"
Locul facerii: "încă nu mi-e clar/:    dacă/ e chitila/ sau mogosoaia/ locul în care o facem/ pentru că n-am vrut/ să memorez/ drumul/"
Repere lirice: "singurul meu/ reper/e benzinăria lukoil/ de unde te-am rugat să/ îmi cumperi tampoane/ când tocmai se schimba tura/ şi se preda gestiunea.../"
Părerea unui cenaclist despre: m-am trezit când am auzit că s-a f... (autoarea    versurilor)