x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Roma

Roma

05 Oct 2007   •   00:00

Cel de-al doilea sezon al mult aşteptatei producţii originale "Roma" va fi difuzat la HBO incepănd cu data de 5 octombrie. Noul sezon va prezenta evenimentele ce preced sfărşitul lui Gaius Julius Caesar (Cezar). Vom fi martorii unei lupte violente pentru deţinerea puterii şi pentru controlul imperiului.
Serialul vorbeşte despre fascinanta, pasionala, dar şi extrem de cruda lume romană antică şi se adresează atăt telespectatorilor pasionaţi de film, căt şi celor interesaţi de istoria, politica şi viaţa de zi cu zi aparţinănd acelor vremuri indepărtate.
Veţi putea vedea continuarea poveştii celor doi soldaţi romani (Lucius Vorenus şi Titus Pullo) pe
parcursul celor 10 episoade care alcătuiesc cel de-al doilea sezon (şi ultimul) al acestui serial original.
Viaţa lor de zi cu zi este prezentată intr-o manieră unică, dintr-o perspectivă care nu a mai fost abordată pănă acum. Compasiunea era considerată slăbiciune, cruzimea .nsemna virtute,
iar tot ceea ce conta cu adevărat se reducea la onoare şi loialitate faţă de tine şi faţă de familia ta.


BUGET. Serialul original "Roma" a stărnit .ntrebări şi a născut discuţii şi controverse. Este o producţie care a implicat o muncă de proporţii, atăt din punct de vedere al evidenţelor
istorice, căt şi al eforturilor şi resurselor folosite. Cei care ii vor vedea continuarea in acest ultim sezon nu vor putea rămăne indiferenţi. "Roma" este unul dintre cele mai costisitoare seriale ale tuturor timpurilor; bugetul său s-a ridicat la suma de 100 milioane de dolari, iar
filmările au fost realizate la studiourile Cinecitta, din senzaţionalul oraş Roma.

×
Subiecte în articol: serial