x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun România, "prădată în mod strălucit" la Haga

România, "prădată în mod strălucit" la Haga

09 Feb 2009   •   00:00
România, "prădată în mod strălucit" la Haga

Preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, a calificat drept "strălucit" efortul diplomaţilor ucraineni în rezolvarea problemei delimitării spaţiilor maritime cu România în Marea Neagră, într-un interviu acordat, în direct, duminică seara, postului de televiziune ucrainean ICTV. Informaţia apare pe portalul Gorodskoi Dozor (Harkov), într-un articol intitulat "Iuşcenko îi asigură pe ucraineni că diplomaţia sa a prădat în mod strălucit România la Haga".



Prin verdictul Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) de la Haga s-a obţinut un 'compromis sănătos, la care nu s-a putut ajunge timp de 40 de ani', a afirmat Iuşcenko, evocând succint istoricul diferendului legat de delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră care datează din epoca defunctei URSS. "Sunt convins că decizia reprezintă un compromis sănătos. Noi nu am pierdut nimic', a accentuat preşedintele ucrainean, adăugând: 'Prin decizia CIJ, 21 din cele 26 de zăcăminte de gaze prospectate au revenit Ucrainei. Parcă limba nu ţi se întoarce să apreciezi un astfel de deznodământ drept înfrângere", a remarcat Iuşcenko, denunţând criticile opoziţiei şi unei părţi a presei şi experţilor care au întrevăzut în decizia de la Haga o victorie a României şi un eşec al Ucrainei. Şeful statului ucrainean a subliniat, de asemenea, că diferendul cu România nu a avut caracterul unei probleme teritoriale. Cu toate acestea, vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale a parlamentului ucrainean Taras Ciornovil, din partea Partidului Regiunilor (de opozitiţie, prorus) consideră că verdictul de la CIJ în litigiul dintre România şi Ucraina aminteşte mai mult de "obiectivitatea deciziilor justiţiei ucrainene". "Nu voi crede niciodată că instanţa internaţională de la Haga a putut să dea un verdict atât de angajat politic, în contradicţie cu legislaţia internaţională, fără acceptul secret al autorităţilor de la Kiev", a declarat Ciornovil. El consideră drept 'absurdă' 'recunoaşterea statutului de insulă a Insulei Şerpilor, fără a o include însă în coasta ucraineană, deci în teritoriul ucrainean. În opinia sa, linia pentru care s-a optat la procedura de delimitare îndepărtează Ucraina de resursele de hidrocarburi prospectate din apropierea Insulei Şerpilor. 'Nu pot să calific aceasta decât ca pe o trădare a intereselor Ucrainei în folosul României', a declarat deputatul Partidului Regiunilor, la sfârşitul săptămânii trecute mass-media ucrainene.

Operaţiuni de prospecţie în Marea Neagră

CIJ a pronunţat la 3 februarie verdictul în litigiul dintre România şi Ucraina privind delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră. Curtea a apreciat că Insula Şerpilor nu poate fi considerată punct de bază în trasarea liniei de delimitare în Marea Neagră, deci, practic, nu poate fi considerată 'ţărm' al Ucrainei, aşa cum insistase Kievul. Astfel, consemnează RIA Novosti, România a obţinut 80% din suprafaţa disputată şi are dreptul de a exploata circa 70% din resursele de hidrocarburi. Potrivit RIA Novosti, autorităţile de la Bucureşti au calificat verdictul ca pe o victorie incontestabilă a României, dar şi oficialii de la Kiev sunt mulţumiţi de decizia CIJ, punând accentul pe aspectul că instanţa a recunoscut totuşi Insula Şerpilor drept insulă. Ministerul ucrainean de Externe a apreciat verdictul ca pe unul de compromis. Cancelaria prezidenţială a estimat că decizia oferă celor două state posibilitatea să demareze operaţiuni de prospecţie în apropierea Insulei Şerpilor. De altfel, după cum a declarat agentul Ucrainei la Haga, Vladimir Vasilenko, într-un interviu acordat în ultima ediţie a săptămânalului 'Zerkalo Nedeli', România a obţinut prin decizia CIJ de la Haga tocmai acele zone din platoul continental al Mării Negre pe care URSS era de acord să le ofere Bucureştilor încă în 1987. Vasilenko, profesor de drept, apreciază că partea română nu şi-a atins scopul de a obţine prin verdictul CIJ jurisdicţia suverană asupra Insulei Şerpilor, însă apartenenţa acesteia nu s-a pus în discuţie în instanţa internaţională de la Haga, insula revenind Ucrainei prin Tratatul politic dintre România şi Ucraina şi Acordul conex din 1997.
Potrivit diplomatului ucrainean, încă în 1987, URSS a propus României practic toate zonele disputate ale platoului continental, asupra cărora România a obţinut jurisdicţie suverană, în virtutea deciziei CIJ. 'La ce bun a fost nevoie de 22 de ani pentru a obţine ceea ce ar fi fost posibil mult mai demult?' - s-a întrebat retoric Vladimir Vasilenko, subliniind că România nu a reuşit să convingă CIJ că Insula Şerpilor este o formaţiune stâncoasă şi nu insulă. 'Completul de judecată a respins argumentul că Insula Şerpilor nu are dreptul la platou continental şi la zonă economică exclusivă. Dacă ar fi acceptat poziţia părţii române, atunci platoul continental şi zonele economice exclusive alocate României ar fi început imediat după zona de 12 mile maritime din jurul Insulei Şerpilor', a explicat agentul Ucrainei la Haga, indicând că "tocmai prin aceasta Ucraina a câştigat".
Expertul ucrainean Rostislav Gherasimov, profesor de drept la Oxford, a punctat pentru săptămânalul PiK Ukrainî erorile comise de partea ucraineană în cadrul litgiului de la Haga, menţionând printre acestea alegerea în echipa străină de jurişti a cunoscutei case de avocatură franceze 'Eversheds' . "Această casă de avocatură se bucură într-adevăr de popularitate la nivel mondial, dar Ministerul ucrainean de Externe ar fi trebuit să ştie că gigantul de petrol şi gaze din Franţa - Total - unul din cei mai importanţi contributori la bugetul francez, semnase anticipat contracte cu România cu privire la exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi din acea parte a platoului care urma să-i revină acestei ţări. Deci, Franţa şi opinia publică internaţională erau interesate în victoria României la Haga", consideră el.
Agerpres

×
Subiecte în articol: romania haga lumea ucrainean serpilor ucrainei