Sanda Nicola, pe frontul de Vest

Te-ai dus in suburbiile Parisului, in mijlocul evenimentelor de acolo, sa transmiti pentru Realitatea TV si Jurnalul National. Spune-mi cate ceva despre partea nevazuta a lucrurilor.

Mi-a fost foarte rau de cateva ori de la oboseala. Doua zile nu am putut sa mai mananc nimic.

Dar lucrul care m-a daramat a fost ultimul material, facut chiar in ghetou cu rebelii, material care de altfel a fost cumparat si de Antena Tres din Madrid - asta e o performanta! Au folosit materialul intr-o emisiune de anchete. Ce s-a intamplat cu materialul asta a fost nasol pentru mine. Am fost sa filmam in noaptea de miercuri spre joi, am sunat la miezul noptii in tara si am anuntat ca am marfa serioasa si sa ma puna pe satelit ca sa le pot difuza dimineata la prima ora. Emisiunea trebuia sa fie pe la 7. Am ajuns in camera pe la ora 5, am stat, m-am apucat de scris si nu-mi dau seama cum am adormit. Cert este ca m-am trezit ca dormeam imbracata, rezemata de un perete si cu laptopul in brate, telefonul era cazut undeva prin plapuma si trecusera doua ore. Am innebunit in momentul ala.

Ce au zis colegii tai ca n-au dat de tine?

S-au speriat foarte tare pentru ca nu am raspuns la telefon. A fost un moment de panica, desi ei stiau ca ma duc in locul respectiv, anuntasem. Asta e, am cedat in momentul ala si am transmis cu doua ore mai tarziu.

Care dintre toate corespondentele te-a imbogatit cel mai mult incat ai spus, dom’le, jurnalistic mi-am facut treaba cu profesionalism, am dat lovitura etc.?

Toate, ca de asta imi iei tu interviu azi. Totusi, Vaticanul nu poate fi egalat. Ca dimensiuni, ca efort, ca si cunoastere a fenomenului. Si Londra a fost intr-un foarte mare fel. Si acolo am avut performante - am reusit sa-i iau un interviu unui jurnalist palestinian care a stat 3 zile in aceeasi pestera cu Ossama ben Laden. Anul acesta nu s-a intamplat pe globul asta nimic important fara mine! Cu exceptia uraganului Katrina.

E clar ca ai intrat in galeria corespondentilor pe evenimente importante, unde se afla mai mult barbati…

A fost optiunea statiei, nu ca am vrut eu, ca sunt smechera. Cata vreme rezist fizic, e ok. Daca vine vorba de Orientul Mijlociu cred ca sefii de departamente de stiri ar trebui sa priveasca mai deschis ideea de a trimite femei in lumea araba. N-am ambitia sa ma duc in Irak, insa. Nici in Franta nu am facut chestii nebunesti, ci strict cat sa obtin marfa. Fireste ca a fost riscant cand am intrat in curtea cu tomberoane cu niste vlajgani. Baietii m-au intampinat cu fluieraturi si cu niste semne. Am crescut in saracie, intr-un cartier de doi lei din Deva si mi-este familiara psihologia golanului.

Cunosti argoul francez?

Sunt convinsa ca au fost multe greseli si multe dezacorduri, dar cata vreme oamenii aia m-au inteles si am scos lucruri importante de la ei, deja nici nu mai conteaza. Ce sa spun? A fost un an care pe mine m-a schimbat foarte mult ca om, nu numai in bine, dar per ansamblu. Sunt mai repezita, nu mai am rabdare, de viata mea personala s-a ales praful, dar, puse cap la cap, imi iese cu plus si simt ca am crescut foarte mult. S-a petrecut o revolutie, dar nu stiu de ce culoare.

"Am intrat in curtea cu tomberoane cu niste vlajgani. Baietii m-au intampinat cu fluieraturi si cu niste semne. Am crescut in saracie, intr-un cartier de doi lei din Deva, pentru ca mi-este familiara psihologia golanului"