x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Săntion se aşteaptă la "fabricarea de documente"

Săntion se aşteaptă la "fabricarea de documente"

11 Dec 2007   •   00:00

Procurorul Marian Săntion a declarat in faţa Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, că se aşteaptă "la fabricarea de documente" in cazul filajului la care a fost supus de DGIPI din cadrul MIRA.



Procurorul Marian Săntion a declarat in faţa Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, că se aşteaptă "la fabricarea de documente" in cazul filajului la care a fost supus de DGIPI din cadrul MIRA.

"Prin ceea ce am făcut (intenţia de a reforma MIRA) am determinat anumite degajări de energii, pentru că unii nu inţeleg că este cazul unor schimbări in Romănia anului 2007. Eu nu inţeleg această degringoladă şi contradicţionalitate in declaraţiile Ministerului de Interne. Nu exagerez cănd spun că mă aştept efectiv, in această perioadă, la fabricarea de documente", le-a spus Săntion deputaţilor.

El a mai spus că reprezentanţii MIRA au făcut declaraţii contradictorii şi că, dacă nu aveau nici o problemă, puteau să iasă din primele zile şi să argumenteze punctul lor de vedere.

Săntion a susţinut că motivul pentru care s-a dorit inlăturarea sa a fost intenţia de a reforma personalul ministerului, primul pas fiind solicitarea adresată CNSAS de a verifica 32 de chestori, generali şi secretari de stat.

"La Ministerul de Interne există un fel de camarilă care se vede pusă in pericol privind privilegiile, poziţia, scaunele, gradele, rubedeniile şi tot ce ţine de a această chestiune şi de fiecare dată au incercat să denigreze, să dezinformeze, să manipuleze şi să-i imbrobodească pe cei care conduc ministerul, şi nu dau nume. Ei nu au făcut altceva decăt să supravieţuiască şi să fie băieţi buni, pentru că de fiecare dată cănd se schimbă ceva ei sunt aceiaşi", a acuzat procurorul.

Intervenţia deputatului PNL Dan Marian, care a susţinut că inlocuieşte "un coleg, membru al acestei comisii" a strărnit zămbetele asistenţei şi l-a determinat pe preşedintele comisiei, Nicolae Păun, să specifice faptul că este vorba despre premierul Călin Popescu Tăriceanu. Dan Marian l-a intrebat pe Săntion dacă este angajat MIRA, in calitatea sa de procuror al DIICOT, şi dacă avea obligaţia ca, in momentul in care a descoperit că este urmărit, să-şi anunţe superiorul ierarhic, respectiv pe ministrul de Interne.

Săntion a susţinut că nu este angajat al MIRA, că are statut de magistrat şi că nu l-a anunţat pe ministru, deoarece nu avea incredere in el.

De asemenea, Săntion a mai spus că nu i se pare normal ca, pentru 2 - 3 oameni, care au declanşat acţiunea de urmărire a sa, să fie stricată imaginea MIRA.

"Este regretabil că din cauza a doi, trei, patru, cinci inşi care au pus la care tot acest plan să sufere o intreagă instutuţie, MIRA sau DGIPI, care in mod sigur au şi alte activităţi pe care trebuie să le desfăşoare. Din cauza unora nu este normal să sufere toţi", a mai spus fostul consilier al ministrului de Interne.

Marian Săntion a fost audiat la solicitarea sa de membrii Comisiei pentru drepturile omului. El va primi un răspuns din partea deputaţilor după ce vor fi audiaţi şi reprezentanţii MIRA.

Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor a decis, săptămăna trecută, in unanimitate, după audierea ministrului Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, că acţiunea de filare a procurorului Marian Săntion, desfăşurată in 24-25 octombrie, s-a făcut conform legii.

La răndul său, ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a susţinut că procurorul Marian Săntion a fost filat din motive care ţin de asigurarea protecţiei interne. Cristian David a susţinut că motivele care au stat la baza aprobării măsurii de supraveghere operativă a procurorului Săntion au fost temeinice la momentul respectiv. "Existau indicii temeinice care, la vremea respectivă, au justificat decizia Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă. Motivele dispunerii măsurii sunt clasificate pentru moment", a arătat el.

David a mai spus că suma solicitată de Săntion, de 4 milione de euro, ca despăgubire pentru incălcarea dreptului la viaţa privată, este "aberantă".

Procurorul Marian Săntion, fost consilier al ministrului de Interne Cristian David, a dat in judecată Ministerul Internelor şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), cărora le cere daune insumănd patru milioane de euro, pentru incălcarea unor drepturi.

Săntion acuză cele două instituţii de faptul că, prin "filajul" la care ar fi fost supus şi care ar fi fost recunoscut de ministrul David ca fiind "pus la cale de angajaţi ai DGIPI", i-ar fi fost lezate anumite drepturi prevăzute in Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

In 23 septembrie, procurorul Marian Săntion, fost şef al Direcţiei Generale Anticorupţie din MAI şi, la acel moment, consilier al ministrului de Interne Cristian David, propunea, intr-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, o serie de schimbări, comasări şi desfiinţări de structuri din minister, pentru o funcţionare mai eficientă, mai ieftină şi mai puţin birocratică.

In interviu, Săntion - devenit celebru după ce a afirmat public că fostul ministru de Interne Vasile Blaga ar fi intervenit pe lăngă el in favoarea şefului Jandarmeriei, Costică Silion, acuzat de fapte de corupţie - vorbea despre comasarea Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) şi Corpului de Control al Ministrului de Interne, exact domeniile de care, in calitate de consilier, se ocupă.

Săntion susţine că tocmai propunerile de reformare a modului de lucru şi a organigramei MIRA, făcute ministrului David in calitate de consilier al său, i-au adus "antipatia" şefilor de instituţii subordonate MIRA. Pe lăngă aceste propuneri, Săntion susţine că a formulat mai multe cereri către ministrul David in care solicita verificarea "greilor" din conducerea diverselor structuri ale Ministerului, pentru a stabili dacă au fost vreodată acuzaţi de fapte de corupţie, dacă au avut legături cu Securitatea sau dacă au avut vreo implicare in revoluţie sau mineriade.

Procurorul susţine că "filajul" a survenit tocmai după ce a formulat respectivele propuneri şi cereri.

Potrivit unor adrese ale lui Săntion către mai multe instituţii ale statului, două zile la rănd, la sfărşitul lunii octombrie, magistratul - care incă ocupa funcţia de consilier al ministrului David - a fost "filat" de mai multe maşini ale căror numere le-a dat publicităţii. Maşinile au fost fotografiate de un cotidian central care a relatat pe larg cazul "Filaj la procuror".
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: magazin interne săntion david ministrului mira