x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Scandalul procurorilor prin gura lui Băsescu: „La timpul potrivit..."

Scandalul procurorilor prin gura lui Băsescu: „La timpul potrivit..."

de Ovidiu Ciutescu    |    06 Dec 2007   •   00:00
Pus să comenteaze scandalul iscat de eventuala fraudare a examenul privind promovarea procurorilor şefi, Traian Băsescu a sus: "La timpul potrivit". Examenul pentru promovarea procurorilor şefi trebuie validat sau invalidat joi, dată stabilită potrivit Deciziei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). In 29 noiembrie, procurorul Sterian Guli, desemnat căştigător al postului de prim-procuror la Parchetul Tribunalului Capitalei, a fost citat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) in baza unui mandat de aducere pe care se făcea menţiunea că magistratul are calitate de invinuit.

ACUZE. DNA informa atunci că a inceput o anchetă penală care vizează aspecte legate de posibila fraudare a examenului pentru ocuparea unor funcţii de conducere in cadrul parchetelor, fiind puse sub invinuire mai multe persoane din magistratură. Sterian Guli, alături de alte persoane, a fost citat de procurorii anticorupţie in urma unor suspiciuni cu privire la oferire de mită pentru obţinerea subiectelor de examen inainte de susţinerea acestora, precizau surse judicare. Cei trei ar fi beneficiat de complicitatea unor membri ai Comisiei de examinare, dar şi din partea unor membri ai CSM. Mai mulţi membri ai Comisiei de examinare a candidaţilor la funcţii de conducere de la Parchete au fost citaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru audieri in legătură cu posibila fraudare a concursului. Miercuri, Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut public numele celor cinci magistraţi şi a unui notar implicaţi in fraudarea examenului de promovare in funcţii de conducere a procurorilor şi judecătorilor. "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au inceput urmărirea penală, in cursul lunii noiembrie, faţă de următoarele persoane: Dumitru Gheorghe, procuror al Parchetului de pe lăngă Curtea de Apel Piteşti, pentru săvărşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzut de art.61 din Legea 78/2000; Sterian Guli, prim procuror la Parchetul de pe lăngă Judecătoria Urziceni, pentru instigare la infracţiunea de permitere a accesului la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, in scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prevăzută de art.12, lit. b) din Legea 78/2000; Gheorghe Cerbeanu, judecător la Tribunalul Vălcea, pentru săvărşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, prevăzută de art.26 C.p. raportat la art.61 din Legea 78/2000;Gheorghe Bucur, notar in municipiul Bucureşti, fost judecător la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi fost membru al CSM, pentru săvărşirea infracţiunilor de complicitate la cumpărare de influenţă prevăzută de art.26 C.p. raportat la art.61 din Legea 78/2000 şi trafic de influenţă, prevăzută de art.257 C.p.; Gabriela Ghiţă, procuror la Parchetul de pe lăngă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi preşedintă a Comisiei de examinare a participanţilor la concursul pentru numirea in funcţii de conducere a procurorilor, pentru săvărşirea infracţiunii de permitere a accesului la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, in scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prevăzută de art.12, lit. b) din Legea 78/2000; Eugen Cojocaru, procuror la Parchetul de pe lăngă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi membru supleant al aceleiaşi Comisii de examinare, pentru săvărşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzut de art.257 C.p. şi instigare la infracţiunea de permitere a accesului la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, prevăzut de art.25 C.p. raportat la art.12, lit. b) din Legea 78/2000, se arată in comunicatul DNA.

CERERE.Imediat după citarea magistraţilor la DNA, Institutul Naţional al Magistraturii a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) suspendarea desfăşurării concursului pentru ocuparea unui număr de 109 de funcţii vacante de preşedinte şi vicepreşedinte de la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, precum şi a unui număr de 54 de funcţii vacante de procuror general, procuror general adjunct, prim- procuror şi prim-procuror adjunct, de la parchetele de pe lăngă curţile de apel, tribunale, tribunalul pentru minori şi familie şi judecătorii. Solicitarea INM a fost făcută in condiţiile inceperii urmăririi penale in dosarul 197/P/2007 de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.Totodată, INM a solicitat suspendarea temporară a organizării oricărui examen pănă la clarificarea situaţiei de fapt. CSM a apreciat că ingheţarea examenului desfăşurat in luna aceasta nu are fundamentare legală, fiind de natură a genera neincredere faţă de toate celelalte concursuri/examene organizate de INM in condiţiile in care "nu se furnizează niciun fel de date privind eventuala periclitare a legalităţii desfăşurării acestora". Referitor la cererea INM de a analiza acuzaţiile de fraudare a examenului, CSM spune că va verifica toate aspectele in procedura de validare sau invalidare a concursului, in funcţie de toate probele prezentate.

×
Subiecte în articol: magazin procuror