x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Serviciile de telefonie mobilă din Europa, accesibile din avion

Serviciile de telefonie mobilă din Europa, accesibile din avion

07 Apr 2008   •   00:00

Comisia Europeană va institui, luni, noi reguli pentru ca pasagerii avioanelor să poată folosi telefoanele mobile în timpul zborurilor pe întreg continentul european, informează un comunicat de presă al europa.eu.



Comisia Europeană va institui, luni, noi reguli pentru ca pasagerii avioanelor să poată folosi telefoanele mobile în timpul zborurilor pe întreg continentul european, informează un comunicat de presă al europa.eu.

"Acum ne aşteptăm ca operatorii (de telefonie mobilă, n.red.) să fie transparenţi şi inovativi în stabilirea preţurilor. Serviciile de telefonie mobilă în timpul zborului pot fi un serviciu interesant, în special pentru acei oameni de afaceri care trebuie să fie gata să comunice oriunde se află, oriunde merg", a spus Viviane Reding, comisarul european pentru telecomunicaţii.

Măsurile adoptate luni de Comisia Europeană vor armoniza cu necesităţile tehnice şi de licenţă pentru utilizarea telefoanelor mobile la bordul avioanelor. Telefoanele pasagerilor vor fi conectate la o reţea aflată în interiorul aeronavei, legată, la rîndul ei, prin satelit, de reţelele de la sol. Sistemul va preveni, în acelaşi timp, ca telefoanele să se conecteze direct la reţelele de la sol, pentru a evita nereguli la serviciile de telefonie mobilă terestre.

Statele membre UE vor putea acorda licenţă naţională mai multor companii aeriene înregistrate pe teritoriul Europei. De exemplu, o aeronavă înregistrată în Franţa sau Spania va putea oferi pasagerilor servicii de telefonie mobilă, chiar dacă aceştia zboară spre Germania sau Ungaria, fără alte proceduri de obţinere a licenţei.

Comisia Europeană a decis adoptarea noilor măsuri datorită cererii mari din partea pasagerilor, care şi-au exprimat dorinţa de a putea folosi telefoanele mobile în timpul zborurilor, dar şi datorită industriei telecomunicaţiilor, dornică să răspundă acestor nevoi.

Mai mulţi operatori de telefonie mobilă şi o serie de companii aeriene estimează lansarea noului serviciu în cursul anului 2008, după ce au efectuat o serie de teste la bordul unor avioane, în ţări precum Franţa şi Australia.

OFCOM, autoritatea de reglementare a pietei de telecomunicatii din Marea Britanie, a anunţat încă de pe 26 martie că va permite companiilor aeriene să ofere servicii de telefonie mobilă la bord pentru pasageri.

    * Mediafax



×
Subiecte în articol: magazin mobila