x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Procesul lui SOCRATE, rejudecat după 2.400 de ani. Ce au decis juraţii

Procesul lui SOCRATE, rejudecat după 2.400 de ani. Ce au decis juraţii

01 Feb 2013   •   15:04
Procesul lui SOCRATE, rejudecat după 2.400 de ani. Ce au decis juraţii

Un juriu format din mai mult de 1.000 de persoane l-a găsit vinovat pe filosoful grec Socrate, într-o rejudecare a procesului care a avut loc în anul 399 înaintea erei noastre.

Socrate a fost condamnat la moarte de judecătorii atenieni pentru nerecunoaşterea zeilor şi coruperea tinerilor, dându-i-se să bea o fiertură otrăvitoare din cucută.

Procesul a fost recreat acum în SUA, cu ocazia unei ceremonii de strângere de fonduri pentru Muzeul Naţional Elenic din Chicago, fiind folosiţi magistraţi de renume din SUA.

Procurorul a fost Patrick Fitzgerald, renumit în America pentru cazurile în care a trimis după gratii capi ai mafiei, dar şi reprezentanţi ai Casei Albe sau un guvernator.

Avocatul lui Socrate a fost Dan Webb, unul dintre cei mai scumpi avocaţi din SUA, care are printre clienţi numeroşi politicieni.

Patrick Fitzgerald, recunoscut ca un procuror care determină acuzaţii să-şi recunoască vinovăţia înainte de proces, a declarat că nu crede că ar fi putut face acest lucru în cazul lui Socrate.

"Socrate nu era un om care să facă compromisuri", a declarat Fitzgerald. Procurorul şi-a pledat cauza, afirmând că verdictul dat de atenieni în urmă cu 2.400 de ani este privit azi ca o crimă împotriva gândirii libere pentru că povestea a fost spusă de Platon, discipolul lui Socrate, care nu poate fi considerat un martor obiectiv.

"Atenienii sunt acuzaţi pe nedrept. Platon a prezentat doar varianta lui subiectivă", a spus Patrick Fitzgerald.

Pat Collins, un alt procuror care l-a asistat pe Fitzgerald, a afirmat că lipsa de respect pentru zei era o faptă periculoasă în Grecia Antică. Zeii erau consideraţi personaje răzbunătoare, care pot pedepsi un întreg oraş pentru lipsa de respect a unui singur individ.

"L-a persiflat pe Zeus. A zis despre lună că este o grămadă de gunoi. Să te iei de zei însemna un pericol real, pentru atenieni. Zeii au memorie şi sunt ranchiunoşi", a pledat Pat Collins.

Juriul, format din mai bine de 1.000 de persoane care au luat parte la strângerea de fonduri, a dat verdictul vinovat în cazul filosofului.

Judecătorul de caz, Richard Posner, a acceptat verdictul, afirmând că Socrate era "un excentric" care "a influenţat tinerii din Atena", însă nu în aşa măsură încât să reprezinte un pericol public.

Judecătorul a adăugat că, în lumina verdictului, pedeapsa pe care ar acorda-o ar fi o amendă minimă.

"I-aş da amendă doi dolari şi asta ar fi tot", a zis judecătorul. 

×
Subiecte în articol: socrate procuror grecia antica