Sora cântăreţei Britney Spears, în vârstă de 16 ani, s-a logodit cu tatăl copilului pe care urmează să îl nască la vară
Sora cântăreţei Britney Spears, în vârstă de 16 ani, s-a logodit cu tatăl copilului pe care urmează să îl nască la vară, informează Rompres. Jamie Lynn Spears 'poartă o bijuterie strălucitoare nouă, un inel de logodnă de la Casey Aldrige', însă 'nu s-a aflat încă data la care ar urma să aibă loc căsătoria', a afirmat People în ediţia sa electronică. La sfârşitul lui decembrie, Jamie Lynn Spears, vedeta serialului pentru copii 'Zoey 101', a declarat pentru revista OK! că a rămas însărcinată în mod accidental, însă a indicat că va păstra copilul. Aldrige, 18 ani, este funcţionar în administraţia publică din Louisiana (sud), leagănul familiei Spears. Anunţul sarcinii lui Jamie Lynn Spears a intervenit în condiţiile în care Britney Spears, cu 10 ani mai mare, are mai multe probleme judiciare, artistice şi personale. Ea a pierdut la 1 octombrie custodia celor doi copii ai săi şi a fost plasată sub tutelă la 1 februarie.