Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acum destui ani am trăit o perioadă destul de fastă. Mă angajasem la un proiectat săptămânal care nu a apărut niciodată. Simulasem câteva numere, după care, o groază de oameni, ajusesem să luăm nişte lefuri mari fără să facem nimic. O ţineam într-o chefuială perpetuă şi dădeam pe la redacţie doar când voiam să-mi sun rudele din străinătate. Se zvonea că şeful nostru, un gazetar cunoscut, devenit între timp teleast la un mogul, o să se bage în politică şi de aia o să moară şi viitoarea publicaţie.
SECHESTRAŢI
De plictiseală, din când în când mai ceream câte o deplasare. Auzisem de existenţa unui mafiot ţigan din Mehedinţi, îmbogăţit din embargoul impus Iugoslaviei, care îşi ridicase un palat cu jdă mii de camere, avea limuzine cu ghiotura şi devenise un fel de mecenă al maneliştilor. Voiam să fac un reportaj cu "prinţul" respectiv. Când a auzit unde vreau să merg, un redactor-şef adjunct mi-a zis să o iau şi pe Roxana. Era vorba de o fată teribil de snoabă, absolventă de litere, căreia-i puţeau "subiectele vulgare". Se credea un intelectual fin, un gânditor contemporan amplu şi un monument al culturii universale.
Cum nu prea putea nimeni să o sufere, adjunctul s-a gândit să-i facă o bucurie trimiţând-o cu mine la domnii romi. Altfel nu arăta rău, era înaltă, şatenă şi cu ochi mari, frumoşi.
Pe drum, Roxanei îi puţea totul. Când am oprit să bem o cafea la o cârciumă de sat, a mormăit că am adus-o într-o mizerie şi că nu poate să stea la o masă cu firmituri. Când încercam să fac câte o glumiţă mă trata drept vulgar. Tot bombănea că am extras-o din Bucureşti fix când voia să facă nu ştiu ce interviu cu Patapievici sau cineva asemănător. Când am ajuns în orăşelul de destinaţie, ţiganii ne-au parcat la o crâşmă a nobilului îmbogăţit, care binevoia să întârzie la o afacere cu fier vechi.
Ca să nu ne plictisim, ne ţinea companie chiar regina mamă, născătoarea vestitului prinţ. Baba, fără precauţii, a început să cuvânteze în faţa reportofonului deschis cum a făcut fi-su trafic cu benzină şi mercur, cum merg afacerile cu cămătăria şi alte treburi care te trimiteau la codul penal.
Când îmi era lumea mai dragă şi credeam că am scos o mega-poveste, un june mai isteţ care şedea la o masă de lângă noi a luat-o pe cucoana cu fuste creţe deoparte. Probabil că i-a atras atenţia că a dat pe goarnă prea multe, fiindcă femeia a plecat spre o anexă a cârciumii de unde s-a întors cu trei gealaţi şi ne-a cerut pe un ton poruncitor caseta. Am zis că nu o dau şi s-a pornit un recital de răcnete-ameninţări.
Ca din senin au apărut şi alţi şetrari, dintre care cel mai ameninţător personaj părea o bucătăreasă grasă care agita un făcăleţ în direcţia mea. M-am uitat spre Roxana, care se făcuse stacojie şi tremura. Eu, destul de calm, spuneam că mai am pe casetă şi alte înregistrări care-mi trebuie şi că oricum e pe inventarul redacţiei. După negocieri intense, am căzut la un acord cu mulţimea furioasă şi anume să distrug corpul delict în faţa lor, după ce primesc altă casetă în loc.
Când nu erau atenţi ăia am făcut o prestidigitaţie şi am înlocuit proba cu alta, pe care o aveam în buzunar. Aşa am rămas şi cu înregistrarea şi cu un frumos album al lui Adi de la Vâlcea, pe care l-am primit în compensaţie.
CALMANT
Datorită incidentului, nu l-am mai aşteptat pe bulibaşă şi am pornit voios spre Turnu Severin. În maşină, Roxana a început să plângă cu gogâlţuri şi să mă înjure incoerent, se vedea că o şocase episodul. Eu eram relaxat, ba chiar mulţumit că am ieşit cu un subiect de scandal. Nu s-a potolit nici după ce am tras la hotel. I-am luat la barul de acolo o vodcă, care a părut, pe moment, să-i atenueze starea.
După ce a terminat-o a luat-o de la capăt, a urlat că i-am pus viaţa-n primejdie şi chiar şi-a înfipt ghearele în mâna mea. Mă săturasem, aşa că am replicat, spre distracţia chelnerului care mişuna pe acolo: "Ce eşti aşa isterică, fă?! Treaba a ieşit brici! Eşti nefutută?!"
Spre stupefacţia mea, a redus tonul şi a spus: "Poate că şi de asta...". I-am descleştat mâna de pe braţul meu şi am început să o mângâi. Am plecat spre camera ei sărutându-ne cu poftă. Din spate l-am auzit pe ospătar zicând înţelept: "Aşa e la tinereţe!" În cameră a dat dovadă de multă energie, s-a agitat şi a mugit până când, epuizată, a început să sforăie. Credeam că se petrece ca într-un film clasic "începutul unei frumoase prietenii". De dimineaţă însă, când ne îmbrăcam să coborâm, a cuvântat: "Pentru mine rămâi tot un mitocan execrabil, te-am folosit doar pe post de calmant."
Citește pe Antena3.ro
