x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Sport - Ar putea concura la Beijing 2008

Sport - Ar putea concura la Beijing 2008

de Adrian Vaduva    |    30 Iun 2006   •   00:00
Sport - Ar putea concura la Beijing 2008

La 16 ani, Elisabeta Lipa a vrut sa renunte la canotaj

La 16 ani, Elisabeta Lipa a vrut sa renunte la canotaj

A participat la sase Olimpiade, a cucerit cinci medalii de aur, a revenit de trei ori asupra deciziei de retragere, ultima oara la 40 de ani. In anul 2000 a fost declarata cea mai buna canotoare a secolului XX de catre Federatia Internationala de Canotaj. Este vorba despre Elisabeta Lipa, un model pentru tinerii canotori romani.

NOVICE. Lipa a inceput canotajul la 15 ani, dupa ce antrenoarea Ileana Pavel i-a "zugravit" in culori extrem de atragatoare acest sport. "La varsta aceea, nu aveam nici o idee despre ce inseamna canotajul. Iar doamna Pavel mi-a vorbit despre niste barci lungi si ascutite, soare, caldura. Auzind toate acestea, mi-am zis ca ar trebuit sa incerc, mai ales ca totul parea asa frumos. Numai ca, dupa doua luni am vrut sa renunt: nimic din ce-mi zisese antrenoarea nu avea acoperire in realitate. Am fost duse (mai erau fete) intr-un cantonament la Ramnicu Valcea, am invatat sa vaslesc pe baraj si mi s-a parut atat de greu, incat am vrut sa-mi fac bagajele si sa plec acasa", isi aduce aminte cu nostalgie de primele momente cand a facut cunostinta cu sportul cu ajutorul caruia a devenit celebra in lume. Pana la urma, Ileana Pavel a convins-o sa nu paraseasca insa cantonamentul, explicandu-i ca nu se poate din prima sa aiba parte de barci ascutite si de soare. Pentru ca, o data cu performantele, lucrurile se vor schimba in bine. "A avut dreptate. Dupa ce am castigat primul titlu, nu m-am mai oprit timp de 24 de ani", ne-a declarat campioana olimpica.

REVENIRE. Dupa ce a castigat aurul la Olimpiada de la Barcelona, Elisabeta Lipa a hotarat sa puna punct carierei sportive. N-a putut sta deoparte. Asa se face ca a revenit asupra deciziei, concurand la inca trei Olimpiade. "Niciodata nu am revenit in barca pentru bani. Pentru mine, cel mai important lucru era medalia de aur, intrucat, asa cum le-am spus si colegelor, atunci cand alergi cu gandul la bani, niciodata nu vine performanta. In schimb, daca vrei sa-ti auzi imnul, cu siguranta vei reusi. Fiecare revenire asupra retragerii sportive a fost insotita de o motivatie. La 40 de ani, cand am hotarat sa intru din nou in concurs, multi oameni m-au incurajat, dar la fel de multi mi-au spus ca sunt nebuna. Imi doream mult sa ies campioana la 40 de ani, insa, in acelasi timp, medalia de aur reprezenta si singura mea sansa de a fi avansata chestor. Iar la Beijing as reveni cu o singura conditie: sa fie construita si in Romania o pista olimpica pentru canotajul romanesc. Daca pana la urma proiectul va demara, atunci eu, Elisabeta Lipa, voi concura si in China", a subliniat singura femeie chestor (general) din tara noastra.

SPORT LA TV
VINERI
  • CM de Fotbal Germania 2006 - Sferturi de finala:
    Germania - Argentina
    18:00 TVR 1
  • CM de Fotbal Germania 2006 - Sferturi de finala:
    Italia - Ucraina
    22:00 TVR 1

    SAMBATA
  • CM de Fotbal Germania 2006 - Sferturi de finala:
    Anglia - Portugalia
    18:00 TVR 1
  • CM de Fotbal Germania 2006 - Sferturi de finala:
    Brazilia - Franta
    22:00 TVR 1
  • DUMINICA
  • Formula 1 - Marele Premiu al Statelor Unite de la Indiannapolis
    20:55 TVR 2

    MARTI
  • CM de Fotbal Germania 2006 - Prima semifinala
    22:00 TVR 1

    MIERCURI
  • CM de Fotbal Germania 2006 - A doua semifinala
    22:00 TVR 1
  • ×
    Subiecte în articol: germania fotbal germania