Stăpânii verighetelor

Între manele şi icre negre, între corturile de pânză cu mese şi scaune de plastic din mahala şi show-ul de “o sută de mii de euro” de la Palatul Mogoşoaia sau vila de la Snagov, deşi indicele demografic scade, la români, nunta devine din ce în ce mai mult o afacere. Sâmbătă dimineaţa în cartier bubuie vocea spartă a unui manelist. Un mare cort jegos de pânză a blocat o stradă întreagă, fără voie de la poliţie sau primărie. Trotuarele din zonă sunt pline de “limuzine expirate” furate de la fraierii din UE.

Ocolim pe o altă stradă. Ajungem la Mogoşoaia unde restaurantul e închiriat pentru o “nuntă de VIP-uri”. Acolo, ultimele tipuri de maşini – luate pe leasing-uri grase sau din bani bine spălaţi – ca nişte gândaci mari negri, cu chitină lucioasă, păzite de nişte “badigarzi” raşi în cap şi cu cefe groase, îmbrăcaţi costume prost croite şi lipăind cu pantofi lăcuiţi, cu vârfuri lungi şi ascuţite, ca nişte boturi de barcă. “Ţolul festiv” e în parada invitaţilor de soi –vip-uri şi vedete după care aleargă ca nişte muşte fără cap o armată de foto-reporteri mondeni.

După nuntă, cei care au petrecut în cortul de pânză verde ajung deseori subiecte pentru “ştirile de la ora 5”. Iar nuntaşii de la Palatul Mogoşoaia alimentează cu subiecte suculente presa de scandal şi mondenă săptămâni bune. Apoi, după vreun un an, proaspătul cuplu de bogătani divorţează cu “scandal la gazetă”. Viaţă, nene!

Într-o lume în care mizeria umană este împachetată şi ascunsă cât mai bine în foiţă de aur, totul este superficial, cu accente groteşti.

Cel mai rău efect al manelei a devenit maneaua de lux. Sau manelizarea luxului. Aşa s-a născut o estetică de tip nou, care a impregnat tot lifestyle-ul protipendadei româneşti, de la oribilele viloaie de milioane de euro, trecând prin toaletele vedetelor de carton şi terminând cu verighetele de la nunţile “viaipi”. Pentru aceşti oameni nu există simplu, ci doar simplist – şi nici complex, ci doar complicat. Iar valoarea banilor impune o putere care nu este bazată, cum ar fi şi firesc, pe calitate umană şi performanţă intelectuală, ci pe viclenie – atribut care, vorba lui Ţuţea, este o expresie a inteligenţei animale, nu a intelectului uman. Astfel, au apărut, firesc, “speculanţii de kitsch”.

Ei mulg banii bogaţilor oferindu-le exact ceea ce-şi doresc, pentru că aceştia nu pot fi educaţi şi rafinaţi. Cu cât vila, maşina, hainele, cavourile şi nunţile sunt mai scumpe, cu atât sunt mai groteşti gorilele care le populează – chiar dacă frumos epilate în cabinete de lux, ca să aibă o faţă umană “ca în revistele de modă”.

Iar nunta a devenit expresia supremă a acestui lifestyle – show-ul definitiv şi total, produs ca eveniment de presă şi de “piar”, în final preluat şi difuzat de televiziuni. Până şi Dumnezu pare mic, umil şi sărac în comparaţie cu opulenţa de prost gust afişată ostentativ. Tot acest “fantasy” kitsch beneficiază de o recuzită pe măsură. Iar elementul simbolic central – verigheta – nu scapă nici el de această “patină”. Firescul, bunul gust, simplitatea, designul, funcţionalitatea, valoarea estetică sunt de neînţeles şi insuficiente pentru aroganţa megalomană a potentaţilor. Totul trebuie să fie “fitză de fitză”...

“Tineri din clasa de mijloc, proaspăt căsătoriţi, ne declarăm onoraţi şi sublimaţi că am fost striviţi pe trecerea de pietoni de herghelia de cai putere ai unei limuzine de juma’ de milion de euro...”